Bio

Ioana a absolvit Facultatea de Psihologie și Științele Educației, secția Psihopedagogie Specială (iunie 2009) în cadrul Universității București și cursurile masterului de Terapie Logopedică în Procesele de Comunicare și Limbaj (iunie 2011) în cadrul aceleiași facultăți. Din timpul facultății a început să lucreze ca terapeut ABA (la domiciliu) sub îndrumarea mai multor coordonatori. Ulterior, în anul 2014 a fost voluntar la Asociația Spontania. Din februarie 2015 face parte din echipa AUTISM VOICE, iar în luna martie și-a aprofundat studiile urmând cursul de formare ca RBT, susținut de Anca Dumitrescu.

La AUTISM VOICE mă simt mai motivată, simt că progresez și am tot timpul câte ceva de învățat, și asta datorită faptului că sunt înconjurată de profesioniști. De asemenea, mă simt norocoasă să fac parte dintr-un colectiv format din persoane care sunt tot timpul dispuse să mă ajute și să îmi ofere un sfat bun ori de câte ori am nevoie și care se implică în diverse proiecte ce au ca scop recuperarea copiilor cu TSA.