Psiholog clinician, terapeut ABA

Bio

În centrele de plasament în care a lucrat, Cristina a învățat că dăruirea, atenția și stimularea adecvată a copilului sunt esențiale în orice demers terapeutic care are ca scop echilibrarea, vindecarea și dezvoltarea armonioasă. Din 2012 se dedică copiilor cu autism si familiilor acestora, fiind consilier în aria dezvoltării personale a copilului, adultului și familiei și terapeut ABA.

Psiholog clinician, cu experiență în cazuri de abandon familial și traume emoționale, dobândită în centrele de plasament ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Absolventă a cursurilor de licență în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București și Masterul de Psihologie Clinică și Intervenție terapeutică în cadrul aceleiași instituții, în prezent urmează cursurile de formare în psihoterapie în cadrul Societății de Psihoterapie Experiențială din România.

A început să lucreze în central AUTISM VOICE acum doi ani, ca voluntar, când căuta să învețe cât mai multe informații practice despre tulburarea de spectru autist. A urmat cursul de ”Tehnici de terapie cognitiv-comportamentală” și în vara anului trecut cursurile de certificare în analiza comportamentală, obținând titlul de ”behavior analyst”, sub egida A.T.C.A.

În prezent coordonează grupul de dezvoltare personală pentru părinți, alături de colega sa, Alexandra Furtună și susține ore de consiliere cu părinții care au nevoie de însoțire terapeutică. Scrie articole de ”parenting și familie” în revista ”Avantaje” deorece informarea continuă o ajută să se perfecționeze în lucrul cu copiii.

E mare lucru să fac parte parte dintr-o echipă atât de plurinivelar pregătită, căci îmi oferă șansa să mă dezvolt personal și profesional prin faptul că am acces mereu la tehnici diverse și metode noi de intervenție, cât și de supervizare continuă.