Autismul sau tulburarile de spectru autist (TSA)
Autismul este tulburarea centrală din cadrul unui întreg spectru de tulburări neuro-psihice și de dezvoltare, cunoscut sub numele de spectrul tulburărilor autismului/autiste sau de tulburări pervazive de dezvoltare. Termenul ”spectru” reflectă gama dificultăților și particularităților tulburărilor de tip autist: dificultăți de dezvoltare a abilitătilor sociale, a limbajului receptiv și expresiv, comportamente repetitive, stereotipii care se manifestă diferit de la un copil la altul.
Știm acum că autismul nu are doar o singură formă de manifestare, ci mai multe, cauzate de combinații diferite între factorii genetici și cei externi, de mediu. Cauzele specifice ramân încă necunoscute.
Simptomele autismului pot fi identificate timpuriu, uneori chiar de la vârsta de 6 luni, majoritatea semnelor devenind insă evidente după vârsta de 1 an.
Specialiștii noștri sunt implicați activ în acțiuni de informare și conștientizare a importanței diagnosticării precoce astfel încât copiii să fie integrați cât mai devreme în procesul de terapie. Șansele recuperării cresc semnificativ atunci când terapia începe de la cea mai fragedă vârsta.