Misiunea noastră

Autism Voice este cea mai mare asociație specializată în recuperarea copiilor și tinerilor cu autism, care a introdus în România posibilitatea formării specializate ABA a terapeuților, ABA fiind tipul de intervenție terapeutică recunoscută la nivel mondial cu rezultate în terapia copiilor și a tinerilor cu autism și alte tulburări de neurodezvoltare.

Din anul 2008, asociația a susținut peste 11.000 de copii în recuperarea și integrarea acestora prin programe locale și naționale pe arii de prevenție, sănătate mintală, integrare școlară, incluziune socială, dezvoltarea independenței și recuperarea comportamentală. Peste 7.000 de psihologi specialiști au fost formați de asociație, iar alți 14.000 de părinți și profesori au beneficiat de cursuri, workshop-uri și resurse fizice și online oferite gratuit acestora, pentru a sedimenta schimbarea sistemică pentru care organizația activează – resurse și suport gratuit pentru orice persoană cu neurodiversitate din România, astfel încât nimeni să nu rămână în urmă.

Autism Voice operează două centre de zi pentru copii, standarde în domeniu, cu programe specializate dedicate de la evaluări de specialitate la grupuri de socializare, psihoterapie sau logopedie și intervenție la domiciliu, și un centru multifuncțional pentru adolescenți și adulți, Institutul Autism Voice, ce a fost premiat de Parlamentul European cu Premiul Cetățeanului European al anului 2023, pentru activitatea sa și la nivel de comunitate și promovare a drepturilor omului.

De asemenea, asociația oferă multiple programe de suport la distanță, la nivel național, iar acțiunile echipei multidisciplinare au rezultate notabile în toate ariile de impact pentru viața unui copil sau tânăr cu tulburări din spectru autist sau de neurodezvoltare precum legislație și decontare a terapiilor necesare, educație și integrare, viață de familie și socializarea, recuperarea la cele mai înalte niveluri, întărirea capacității organizaționale a ONG-urilor de profil din țară sau educație și conștientizare la nivel de societate prin podcastul și emisiunea radio pe care asociația le-a creat în ultimii ani.

Din 2021, prin Institutul Autism Voice, echipa asociației și-a extins intervenția și în aria de integrare pe piața muncii a persoanelor neurodiverse și educația non-formala a tinerilor cu autism sau alte tulburări prin programe precum Life Autism, Social Skills Training sau Work Aid Kit.

Valorile noastre

Grija pentru copii 100%
Expertiza terapeuților 100%
Educație continuă 100%