Terapia ABA

Analiza comportamentală aplicată cuprinde metode și tehnici terapeutice și educaționale menite să ajute în recuperarea abilităților copiilor și să modifice comportamentele unei persoane, astfel încât calitatea relațiilor sociale și a vieții persoanei respective să se îmbunătățească.

ABA este o prescurtare de la Applied Behavior Analysis. Nu este o metodă, nici o formă de terapie per se, ci un segment de știință a comportamentului uman, ale cărei principii sunt aplicate în terapia de recuperare, în mediile educaționale, dar și în viața de zi cu zi.

Sub umbrela analizei comportamentale intră multe modele de intervenție sau abordări: DTT (Discrete Trial Teaching) – care presupune predare structurată, NET (Naturalistic Environment Teaching) – ce propune mai puțină structură în predare, pornind de la oportunitățile naturale de învățare ce apar pe parcursul unei sesiuni sau unei zile, VB (Verbal Behavior) – ce are ca obiectiv funcția sau scopul limbajului și mai puțin forma acestuia, PRT (Pivotal Response Training) – abordare naturală, ce aduce în prim plan abilitățile secundare și modificările comportamentale benefice ce derivă din anumite segmente esențiale de abilități (imitație, atenție împărtășită).

Fiind principii naturale ale învățării, o parte din principiile de bază ale analizei comportamentale se găsesc în cele mai multe programe terapeutice pentru copii – inclusiv în logopedie, în PECS (Picture Exchange Communication System) sau în programele educaționale din grădinițe și școli.

Toate principiile se reunesc însă în programele complexe de terapie ale copiilor, care presupun multe ore de terapie în fiecare zi, realizate cu ajutorul unei întregi echipe, pe care oamenii le numesc generic ABA.

Copilul cu un profil atipic de dezvoltare, diagnosticat cu TSA (tulburare de spectru autist), are cerințe educative diferite de ale celorlați copii de vârsta lui. Simptomatologia este variată, iar diagnosticul marchează diferit ritmul de învățare, interesele copilului, modul în care este perceput și integrat întregul mediu extern.

Așadar, fiecare copil diagnosticat cu autism are nevoi educaționale normale, de bază (ex. să învețe să comunice – să arate, să ceară, să numească lucruri; să imite; să se joace etc.), dar și nevoi educaționale specifice. Acestea implică un grad mare de analiză, de indentificare a mijloacelor prin care poate fi predată o abilitate, cum se poate modela un comportament problematic (autostimulări care vătămează copilul) sau cum se poate modifica o parte din mediul în care se află copilul, astfel încât adaptarea acestuia să fie mai ușoară.

Cum se desfășoară terapia

Primul pas în terapie este unul de acomodare. Această etapă de pre-terapie se concentrează pe construirea relației cu cel mic. Terapeutul învață despre copil, despre preferințele lui, despre abilitățile de la care poate porni predarea și, cel mai important, face asocieri pozitive cu sine, astfel încât copilul să-l accepte, să se simtă confortabil în prezența sa și să poată învăța. Numim acest proces ”pairing”. Este un raport de colaborare și de interacțiune cu copilul, bazat de multă distracție, adaptat fiecărui copil. Vrem ca cei mici să vină către noi, nu să fugă de noi. Terapeutul se face plăcut, punând la dispoziție activități sau jocuri preferate, dar controlându-le sistematic, oferă puține instrucțiuni copilului, urmărește și modelează comportamentul, urmărește motivația copilului pas cu pas.

Etapa de terapie începe în momentul în care copilul s-a adaptat în noul mediu sau cu terapeutul. Ședința de terapie combină diferite metode de predare, recomandate în planul de intervenție de către coordonatorul echipei, cu scopul de a atinge cât mai multe obiective de învățare.

De exemplu, în cadrul unui joc cu mașinuțe, terapeutul poate dezvolta abilitatea de a face contact vizual, de a cere, de a indica o culoare, de a aștepta rândul, sau de a face combinații de joc.

Orice model educativ îmbină activitățile structurate, ghidate de către terapeut, cu cele libere, orientate către preferințele copilului. Același lucru se întâmplă și în camera de terapie, însă toate obiectivele de învățare sunt aici monitorizate permanent, cu o mai mare atenție la ritmul de învățare al copilului, adaptate și evaluate constant.

Ședințele de terapie sunt individuale, iar atunci când există recomandări specifice, unele ședințe sau o parte dintr-o ședință se poate realiza în grup de 2 sau 3 copii. Ședințele de grup sunt recomandate pentru a atinge obiective în interacțiunea socială și pentru a pregăti copiii pentru tranzițiile firești (grădiniță, școală).

Structura echipei de terapie

Terapeuți – terapia presupune un număr semnificativ de ore. Așadar, în echipa unui copil pot exista 2 sau 3 terapeuți. Este important ca numărul de ore pe care fiecare terapeut îl are cu copilul să fie suficient, astfel încât relația dintre ei să poată fi solidă și să aibă repere consistente de interacțiune. (Ex. pentru un copil care are 10 ore/ săptămână de terapie, 2 terapeuți ar fi numărul ideal)

Coordonator – persoana care supervizează echipa și întregul program de terapie. Este un specialist cu formare în analiză comportamentală (BCBA/BCABA), ce ghidează procesul de intervenție, oferă feedback, evaluează abilitățile copilului și monitorizează progresul acestuia.

Părinți – familia este implicată în programul de terapie, nu doar pentru a înțelege termenii și obiectivele din camera de lucru, ci și pentru a le aplica în timpul petrecut cu copilul. Scopul este de a ușura comunicarea dintre părinte și copil, de a putea stabili colaborarea cu copilul nu doar la terapie, dar mai ales acasă, de a-i ghida pe părinți să cunoască mai bine diagnosticul copilului lor și să se adapteze nevoilor lui, de a-i conecta.

Ședințele de coordonare/supervizare au un ritm constant. Acestea pot fi stabilite săptămânal, bilunar sau lunar, în funcție de caz. Implică întreaga echipă și permit comunicarea și deciziile asupra planului de intervenție al copilului.