București, 20 mai– Mai mult de 100 de adolescenți și tineri diagnosticați cu tulburări din spectrul autist (TSA) au făcut parte din proiectul „LIFE – Autism: Sănătate și Educație pentru adolescenți și tineri cu autism”, derulat cu sprijinul Nuclearelectrica, în perioada septembrie 2023 – septembrie 2024.
Proiectul a avut ca obiectiv principal dezvoltarea unui program de intervenție complexă, care să acopere atât nevoile educaționale, cât și cele de sănătate fizică și mentală ale beneficiarilor, pregătindu-i pentru o viață cât mai independentă și activă în societate.
Astfel, la finalul proiectului, Autism Voice anunță:
- Peste 100 de adolescenți și tineri cu TSA au beneficiat de evaluări, terapii personalizate și intervenții multidisciplinare ;
- Mai multe programe specializate de dezvoltare a abilităților de viață independentă, comunicare, igienă personală, nutriție, activitate fizică și sănătate emoțională au fost derulate;
- Implicarea activă a părinților și a cadrelor didactice în procesul de susținere a tinerilor, prin sesiuni de informare și consiliere, a făcut parte din dezvoltarea strategică a proiectului ;
- Crearea unui model replicabil de intervenție pentru adolescenții și tinerii cu TSA, care poate fi adaptat în alte comunități din România, a devenit model de replicare a proiectului.
„Prin proiectul LIFE, am dorit să răspundem unei nevoi majore: sprijinul real și structurat pentru adolescenții și tinerii cu autism, care adesea rămân în afara programelor specializate după copilărie. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi – beneficiari, familii, specialiști și parteneri – pentru că împreună am făcut un pas important spre incluziune și normalitate”, a declarat Anca Dumitrescu, Președinte Autism Voice.
Proiectul a fost implementat cu sprijinul Nuclearelectrica și a adus o contribuție valoroasă în direcția normalizării traiului tinerilor cu TSA, promovând totodată un model de intervenție integrat, bazat pe colaborarea dintre familie, specialiști și comunitate.
Autism Voice își continuă misiunea de a susține persoanele cu TSA și familiile acestora și își propune extinderea acestui tip de program în viitor, contribuind astfel la o societate mai incluzivă și mai empatică.
Pentru mai multe detalii :
Nicoleta Mariana Orlea, director de Comunicare și Fundraising Autism Voice