Să acceptăm autismul înseamnă să respectăm integritatea copiilor cu autism, limitele lor și să acceptăm că există unele comportamente care-i diferențiază de marea masă de oameni – iar acesta nu este un lucru rău.
Există abilități pe care le vom preda, comportamente pe care le vom modela și unele comportamente, care deși sunt diferite de ale celorlalți, dacă nu le afectează calitatea vieții, nu vor fi supuse intervențiilor terapeutice.
Pentru a înțelege autostimulările este important să reușim să identificăm funcția comportamentelor, adică motivele pentru care acestea apar.
Funcția înseamnă „de ce? – ul„ intern. Se referă la mecanismele interne ale oricărei persoane care declanșează acțiunile pe care le observăm noi, cei din exterior.
Fiecărui comportament îi corespunde o funcție simplă, sau mai multe funcții combinate.
Iar fiecare funcție se poate manifesta sub forma unui comportament care ni se pare potrivit sau nepotrivit din punct de vedere social (ex. pun piese lego unele peste altele vs. pun piese lego în toaletă).
De exemplu, ambele forme comportamentale pot apărea atunci când un copil vrea ca părintele să-l observe – să-i spună ceva, să se uite către el – adică să-i ofere atenție. Teoretic, noi știm că ar trebui să oferim atenție comportamentelor adecvate și să le modelăm pe cele mai puțin adecvate. În realitate, se întâmplă însă să oferim atenție fix comportamentelor neadecvate, iar când copilul se joacă funcțional și frumos, acest lucru să treacă neobservat.
Trebuie să devenim atenți nu la cum arată comportamentul, ci la funcția comportamentelor!
Dacă vom înțelege de ce apare un comportament, vom înțelege și cum să reacționăm, astfel încât să nu oprim acel comportament doar pe moment, ci să putem răspunde nevoilor reale ale copilului, să-i oferim comportamente alternative funcționale și potrivite.
Există 4 funcții ale comportamentelor observabile, chiar dacă forma în care apar aceste comportamente este plăcută sau neplăcută celor din jur.
Funcția 1. Vrem să obținem un lucru (jucării, obiecte):
Putem să spunem ”dă-mi” sau să țipăm când vrem să obținem apă.
Funcția 2: Vrem să obținem atenție:
Când vrem atenție din partea unei persoane, putem să-i cerem să facem o activitate împreună, să-i arătăm ceva sau să o tragem de păr.
Funcția 3: Vrem să scăpăm dintr-o situație neplăcută sau să evităm ceva:
Când nu ne place ce facem, putem să spunem ”gata, vreau să fac altceva”, sau să aruncăm materialele de lucru de pe masă. Sau, când mama mă cheamă la masă, iar eu vreau să mă joc în continuare, pentru a evita să merg să mănânc pot să spun ”nu vreau, mai târziu”, sau pot să mă trântesc pe jos.
În contextul diagnosticului TSA, cuvântul ”autostimulare” se referă la orice comportament ce are un caracter repetitiv și implică senzorialul.
Însă, o altă funcție de bază a comportamentului nostru este cea senzorială sau de autostimulare, ceea ce presupune o întărire automată a comportamentului.
Funcția 4: Autostimulare
Dacă pentru a întări un comportament care are funcțiile menționate anterior avem nevoie de o persoană sau de un stimul extern care să ofere întărirea, în cazul autostimulărilor, întărirea este produsă chiar de comportamentul în sine, care produce senzația respectivă. Putem traduce asta în felul următor: ”îmi rod unghiile pentru asta mă calmează, îmi produce o senzație plăcută, îmi distrage atenția către ceva plăcut. Cu alte cuvinte, îmi rod unghiile pentru ca asta îmi produce confort pe moment.
Cu toții ne autostimulăm într-un fel sau altul. Doar că acest lucru nu este evident pentru cei din jurul nostru. Și nici nu petrecem cea mai parte a timpului făcând lucrul acesta.
Autostimulările fac parte din criteriile de diagnosticare a autismului. Nu pentru că autostimulările sunt asociate exclusiv cu autismul, ci fiindcă autostimulările în autism pot scăpa ușor de sub control și pot cauza probleme.
Autostimulările nu sunt în mod implicit ceva rău, care trebuie eliminat. Trebuie să intervenim însă atunci când produc dificultăți persoanei în cauză și interferează cu procesul de învățare și calitatea vieții.
Comportamentele de autostimulare pot deveni comportamente repetitive, de care nu mai suntem conștienți atunci când le facem – precum automatismele. Pentru majoritatea oamenilor sunt comportamente absolut inofensive și ne putem da seama când și unde sunt nepotrivite.
De exemplu, când bați cu pixul în masă, la un moment dat, poți observa că zgomotul începe să-i deranjeze pe cei din jur și alegi să te oprești.
În cazul persoanelor cu autism, comportamentele de autostimulare sunt mai evidente, în general. Mișcări ample ale corpului, fluturat intens al mâinilor, învârtit. Atât intensitatea, cât și frecvența și durata lor pot fi foarte mari. Fiindcă abilitățile sociale sunt deficitare, majoritatea persoanelor cu TSA nu înțeleg dacă anumite comportamente ale lor îi derajează pe cei din jur sau că le afectează interacțiunea cu ceilalți.
Autostimulările nu sunt un motiv de îngrijorare decât atunci când interferează cu învățarea, au ca rezultat marginalizarea, sau sunt periculoase.
Care sunt antecedentele care pot declanșa comportamentele cu funcție de autostimulare?
Autostimulările pot apărea sau se pot intensifica în situațiile stresante. Stresant poate să însemne că cel mic se află într-o situație de suprastimulare – prea mulți stimuli: zgomot, lumini, multe persoane. Sau că este copleșit de prea multe cerințe. Sau că se află într-un mediu nou.
Pot apărea sau se pot intensifica într-un mediu lipsit de stimuli sau care oferă prea puțină stimulare – când îl lăsăm pe copil în cameră fără a-i ghida activitățile, când se află la gradiniță și nimeni nu-i cere să facă nimic.
Pot apărea pe fondul lipsei altor abilități – de ex, dacă copilul nu știe să se joace funcțional sau divers – în acest caz, poate apărea repetitivitatea unui comportament și autostimularea (nu știu cum să mă joc cu mașinile, așa că doar le aliniez sau mă joc cu roțile lor).
Reacțiile emoționale sunt însoțite uneori de autostimulări – fluturat, mers pe vârfuri. Putem să observăm asta la copilul mic, pentru care emoțiile sunt intense, nefiltrate de partea cognitivă, dar și la copiii cu TSA.
Când intervenim asupra autostimulărilor?
Când frecvența apariției lor este mare și interferează cu procesul de învățare a unor abilități noi
Când se manifestă în medii sociale, în mod disfuncțional (copilul preferă să se autostimuleze, în loc să se joace în parc sau să se joace cu colegii)
Când natura lor are potențial periculos (auto-agresiv sau agresiv)
Cum intervenim?
Nevoia de bază sau funcția comportamentelor stereotipe/ autostimulărilor este una senzorială. Deci, vom încerca să răspundem acestei nevoi.
Îi vom permite copilului să se angajeze în comportamente de autostimulare ca întăritor pentru că a răspuns altor cerințe, pentru că a fost cooperant și pentru că a putut să amâne momentul autostimulării.
Printre metodele de intervenție se numără: predarea unor comportamente alternative, blocarea, promptarea și redirecționarea, întărirea diferențiată etc. Niciun model eficient de intervenție nu susține utilizarea unei singure tehnici sau proceduri, ci combinații.
Însă, pentru autostimulările semnificative ca frecvență, s-a demonstrat că cea mai eficientă metodă este aceea de a-i permite copilului acces la autostimularea în sine (acesta fiind cel mai puternic întăritor) în urma demonstrării unor comportamente funcționale.
Un model eficient de intervenție poate fi reprezentat prin schema următoare:
Pasul 1. Îl învățăm pe copil să ceară accesul la autostimulare (folosind un cartonaș, un gest, un cuvânt)
Pasul 2. Îl învățăm pe copil să accepte uneori refuzul de a primi acces imediat la autostimulare (prin blocare, întărire intermitentă) – creștem toleranța la frustrare și la refuz
Pasul 3. Îl învățăm pe copil să devină compliant cerințelor noastre, care generează nu doar abilități noi, dar permit și acces la întăritorul de referință (autostimulare)
Dacă mediul este prea stresant, vom încerca să diminuăm stimulii stresanți: reducem luminile, zgomotele, timpul pe care copilul trebuie să-l petreacă în acel mediu.
Dacă un copil se autostimulează pentru că nu are o activitate în care să fie implicat, vom încerca să-i oferim activități și vom colecta date pentru a măsura rezultatele. (Câteva idei de jocuri aici).
Comportamentele senzoriale vin în forme simple și oferă plăcere. Motivația copiilor pentru a se implica în activități complexe, noi, sau diferite sunt uneori reduse. Atunci când nu sunt direcționați de către o altă persoană către activități funcționale, tendința de a face ceea ce li se pare simplu și plăcut, adică să se joace repetitiv sau să se autostimuleze, se poate intensifica.
Putem preda comportamente alternative funcționale:
Să se joace adecvat cu jucăriile și să descopere că există plăcere în joc, nu doar în manipularea neadecvată a jucăriilor
Predăm comportamente verbale: lasă-mă, gata, nu, pauză, altceva, mai mult (copilul le poate spune sau le poate indica, folosind forme alternative de comunicare). Prin acestea, putem înlocui manifestări comportamentale care au funcția de scăpare.
Predăm alternative pentru comportamentele motorii: dacă îi place să țopăie, îi punem la dispoziție o trambulină și îl învățăm pe copil că poate sări pe ea. Dacă îi place să se balanseze, îi punem la dispoziție un leagăn. Aceste alternative nu înlocuiesc autostimularea, ci îi oferă o formă acceptată din punct de vedere social.
Recomandări:
Nu utilizați pedeapsa și evitați să-i spuneți copilului ”Nu” atunci când se autostimulează;
Gândiți-vă de ce apare acel comportament: veți răspunde în acest fel nevoii copilului, nu formei comportamentului;
Ceea ce presupunem uneori că are funcție de autostimulare poate avea, în fapt, alte funcții;
Chiar dacă vi se pare nepotrivit comportamentul în momentul apariției lui, evitați să-i atrageți atenția copilului în mod direct și analizați dacă acel comportament va intra în planul vostru de intervenție (dacă este frecvent, periculos, de durată). Uneori, comportamentele pot fi întărite de atenția socială!
Stabiliți un comportament alternativ pe care să-l predați, apoi redirecționați discret comportamentul copilului către comportamentul selectat și întăriți acel comportament alternativ;
O mare parte din comportamentele neadecvate din punct de vedere social, inclusiv cele care se manifestă ca autostimulări, au ca fond nevoia copilului de a scăpa dintr-o situație. Când copiii sunt frustrați sau nu le place ceea ce fac în acel moment, se pot manifesta prin furie, neatenție, forme de protest verbal, agitație motorie, chiar și autostimulare. Așadar, oferiți copiilor posibilitatea de a scăpa din situațiile dificile, prin comportamente adecvate (apăsând un buton, folosind un cartonaș, un gest, un cuvânt), astfel încât să evitați producerea unor comportamente neplăcute;
Consultați-vă cu o persoană care are experiență în analiză comportamentală și stabiliți procedurile pe care le veți implementa;
Procesul de modelare a comportamentelor necesită timp și consecvență, deci nu vă pierdeți răbdarea;
Atunci când o intervenție propusă vi se pare că nu respectă integritatea copilului și nu este etică, discutați, puneți întrebări, consultați-vă cu un profesionist. Aveți dreptul să refuzați oricând o asemenea intervenție!
Claudia Matei,
Psiholog și fondator Autism Voice, BCABA
Resurse utile:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6728747/
A COMPONENT ANALYSIS OF “STEREOTYPY AS REINFORCEMENT” FOR ALTERNATIVE BEHAVIOR – Gregory P. Hanley, Brian A. Iwata, Rachel H. Thompson, Jana S. Lindberg – Journal of Applied Behavior Analysis
Effects of multiple versus chained schedules on stereotypy and item engagement – Jessica D. Slaton, Gregory P. Hanley, Journal of Applied Behavior Analysis
TREATING STEREOTYPY IN ADOLESCENTS DIAGNOSED WITH AUTISM BY REFINING THE TACTIC OF “USING STEREOTYPY AS REINFORCEMENT” – Jacqueline N. Potter, Gregory P. Hanley, Matotopa Augustine, Casey J. Clay, Meredith C. Phelps
Journal of Applied Behavior Analysis
Verbal Stereotypies – Description and Example ABA Treatment | Dr. Vincent Carbone
https://www.youtube.com/watch?v=1V3WgVIrUKs
Photo by Anna Kolosyuk on Unsplash
Photo by Vanessa Bucceri on Unsplash