În episodul din această săptămâna continuăm discuția cu Anca Dumitrescu, președintele Asociației Autism Voice, și abordăm un subiect care ne frământă pe mulți dintre noi. 

Atunci când ne gândim la autism, de cele mai multe ori, ne gândim la copii mici. Dar ce se întâmplă cu aceștia atunci când cresc? 

  • Cum se manifestă tulburarea de spectru autist în cazul copiilor cu vârste între 7 și 10 ani? Dar în cazul adolescenților?
  • Pot aceștia să se adapteze și se integreze în sistemul școlar de masă?

1 din 2 copii cu autism își găsește locul în școlile de masă. Însă deseori pentru ei este un chin. Este important ca noi, ONG-urile, să căutăm soluții pentru a-i susține atât pe ei, cât și pe părinții lor și cadrele didactice. Sistemul de învățământ nu este pregătit pentru acești copii.

  • Mulți specialiști din străinătate au concluzionat că, după vârsta de 12 ani, autismul se manifestă mai pregnant, datorită pubertății. Totodată, din experiența sa de peste 17 ani, Anca Dumitrescu a observat că 70% dintre adolescenții cu autism dezvoltă, pe lângă anxietate sau depresie, tulburarea obsesiv-compulsivă. 
  • Când este potrivit să întrerupem terapia ABA în cazul adolescenților? Și după ABA- ce urmează?

În România serviciile de specialitate pentru adolescenți și adulți sunt inexistente

Tocmai de aceea, printr-un proiect ambițios, se pregătește deschiderea Institutului Autism Voice, primul centru multifuncțional de cercetare și terapie în autism. Detalii despre acesta puteți citi aici: https://autismvoice.ro/institutul/

Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care vom răspunde alături de Anca Dumitrescu– președintele asociației Autism Voice, primul specialist român acreditat internațional ABA.

Într-o perioadă în care statisticile sunt din ce în ce mai îngrijorătoare, iar 1 din 54 de copii este diagnosticat cu TSA, este din ce în ce mai limpede că este nevoie să ne concentrăm eforturile în a înțelege și găsi soluții pentru această afecțiune.

“Fără implicarea într-un program de terapie, simptomele autismului devin din ce în ce mai severe pe măsură ce copilul crește.”

Anca Dumitrescu are specializare în analiza comportamentală aplicată încă din 2010, certificată ca primul analist comportamental BCBA din România. Este cel mai important formator național, fiind implicată atât în dezvoltarea cursurilor de formare de scurtă durată ale psihologilor și terapeuților ABA, dar și în programul Clemson-România – Verified Course Sequence în analiza comportamentală aplicată, inițiat în 2016.

A fondat Autism Voice împreună cu Claudia Matei și Oliviana Giura, organizația prin care a reușit să dezvolte primele standarde de calitate din România în terapia copiilor cu TSA și primele proiecte de formare a specialiștilor la nivel național.

Este implicată în coordonarea programelor Autism Voice, în acțiuni de reglementare a statutului analizei comportamentale în România, în campanii de informare, lobby & advocacy și mai ales în proiectele care susțin familiile copiilor cu TSA, tulburări de dezvoltare și terapia acestora. Anca este de asemenea Coordonator științific al ABA Bucharest International Conference și Președinte al Institutului ABA România.

Acest episod este oferit de către NN România și Autism Voice.


Poți urmări si episodul anterior pe canalul nostru de Youtube: https://bit.ly/Cum_se_manifesta_autismul

Poți asculta episodul actual aici:

Nu uita să te abonezi pentru a fi la curent cu următoarele interviuri.

Știi pe cineva care are nevoie de ajutor? Trimite-i acest link.

Vrei să ne ajuți să ducem informația la cât mai mulți oameni? Un share ne va ajuta. Folosește #EuSiCopilulMeu, #AutismVoice.