Timp de 1 an, o parte din terapia lui Cosmin va fi susținută de către Miruna Râlea, o persoană implicată în cauze sociale, care a ales să-l spijine pe piticul nostru în 2016.
Ne-am făcut planuri mari pentru grădiniță, astfel încât integrarea lui Cosmin să fie mai ușoară, alături de un terapeut însoțitor, care să-l ajute în relația cu ceilalți copii și cu educatoarea.
Mulțumim Mirunei pentru ajutor!
Povestea lui Cosmin
Băiețelul nostru se numește Cosmin Andrei și are 5 ani și 5 luni. Te cucerește de la prima privire pentru că este un copil care zâmbește mereu, este curios, atent la ceilalți și îi place foarte mult să se joace.
În jurul vârstei de 2 ani am început să suspectăm că ceva nu este în regulă cu cel mic deoarece nu spunea nici un cuvânt, nici măcar mama…Era dezorientat, agitat și mai mult decât atât, în acea perioadă, nu făcea contact vizual, nu arăta cu degetul, îi plăcea să alinieze lucruri. Am trecut printr-o perioadă foarte grea pentru că nu suporta să îl luăm în brațe, nu avea nicio reacție când ne întorceam seara acasă. Ne doream să intervenim, dar nu știam cum.
Am mers la diverși medici care i-au făcut o serie de investigații și ne-au spus că are o întârziere în dezvoltare cu ușoare note autiste. La îndrumarea acestora, am început să facem ore de logopedie, dar progresele întârziau să apară. Era clar pentru noi că soluția aceasta nu era suficientă. În speranța că vom putea face mai mult pentru el, am început să căutăm alte informații.
Am aflat de pe internet despre AUTISM VOICE și ne-am programat la o evaluare psihologică, în urma căreia am primit un program individualizat de terapie ABA. Cosmin avea atunci 3 ani și 10 luni și continua să fie un copil nonverbal, spunea doar „ma-ma-ma” și „ama” la mașină. Am găsit aici o echipă extraordinară, coordonatoarea și cele trei terapeute, care, înarmate cu multă răbdare, ni s-au alăturat în lupta pentru recuperarea puiului nostru.
În timp ce copiii de vârsta lui povestesc părinților cum și-au petrecut ziua la grădiniță, Cosmin muncește împreună cu terapeutele să verbalizeze cuvinte simple. El învață ceea ce trebuie să știe la cei 5 anișori ai lui, doar că pentru a deprinde un lucru este necesar să îl repete de multe, multe, multe ori. Cu fiecare sunet pe care îl scoate, Cosmin reușește să ne smulgă câte un zâmbet. La fel se întâmplă cu fiecare obiect, fiecare culoare și fiecare număr pe care îl învață și îl repetă zilnic.
Acum, după un an de terapie, înțelege foarte multe lucruri! Știe să spună cum îl cheamă și câți ani are. Știe să numere până la 10, recunoaște culorile, formele și chiar citește cuvinte simple din două silabe. Îi place să se joace cu copiii, cu mingea, sare, țopăie și mai http://cialis-discount-coupon.com/ nou cântă, așa cum numai el ar putea să o facă!
Nu este încă la nivelul adecvat vârstei lui, dar după munca depusă de el în fiecare zi, progresul făcut este enorm. Asta ne asigură că suntem pe drumul cel bun. Zâmbetul lui ne dă speranță să luptăm alături de el, să credem în șansa lui de a fi un copil ca toți ceilalți.
Familia Custura