Membru fondator, Consultant ABA

Bio

Oliviana nu a ajuns întâmplător în această branșă, ea dorindu-și  cu foarte mare convingere să se implice în educația și integrarea copiilor cu nevoi speciale, chiar înainte de a intra la facultate.  A considerat întotdeauna că implicarea în astfel de cauze va fi cea mai puternică motivație pentru ea.

ABA i-a dat șansa de a oferi servicii de cea mai înaltă calitate pentru copiii pe care dorește enorm să-i vadă reușind.

AUTISM VOICE înseamnă foarte mult pentru Oliviana și se simte onorată și foarte fericită că a putut să ia parte la nașterea acestei asociații împreună cu prietenele și colegele ei Anca și Claudia. Are alături de ea oameni de încredere și foarte dedicați, iar asta o face să își dorească să învețe mai mult și să reușească să aducă în România servicii de cea mai bună calitate pentru copiii cu TSA și tulburări de dezvoltare.

 În cadrul AUTISM VOICE, Oliviana este implicată atât în recuperarea și integrarea copiilor cu TSA,  cât și în proiectele de fundraising și awareness.

Îmi este aproape imposibil să descriu în cuvinte ce sentimente te încearcă atunci când mergi la o serbare și unul dintre copii spune o poezie. Acel copil este cel cu care tu ai lucrat timp de câțiva ani, este acel copil care nu vorbea, care nu înțelegea nimic din jurul său, care nu se putea bucura de joacă și de copilărie. Și acum poate! Și poate să facă asta și datorită ție. Pentru momente de genul acesta merită să lucrez cu acești copii și pentru rezultate de felul acesta merită să te specializezi în ABA. Sunt mândră și fericită că am ales acest drum!