Psiholog, Terapeut ABA, RBT

Bio

Parcursul Ralucăi de la absolventă de arte la terapeut ABA în curs de acreditare internațională este înțeles doar prin prisma dorinței de a fi mereu în preajma copiilor. Absolventă a Facultății de Psihologie în cadrul Universității “Titu Maiorescu” și a cursurilor de master în “Psihoterapii cognitiv-comportamentale” au sedimentat cunoștințele pe care le acumulase ca voluntar în cadrul primului centru AUTISM VOICE și la cursurile de dezvoltare personală din cadrul Asociației de Hipnoterapie și Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală (AHPCC). Atestatul de liberă practică l-a obținut din anul 2013, în prezent fiind psihoterapeut sub supervizare.

Pentru că a simțit că nu este de ajuns și că acest domeniu trebuie explorat și aprofundat mai mult, în momentul de față studiază la „University of North Texas” cursurile masterului online „Applied Behavior Analysis” (BCBA).

Sunt norocoasă pentru că mi-am găsit vocația, pentru că lucrez într-un centru cu oameni profesioniști și deosebiți, precum cei din centrele AUTISM VOICE, dar cel mai important pentru că lucrez cu acești copii de la care zilnic eu am câte ceva de învățat.