În ultimii ani, tot mai mulți copii preșcolari și școlari mici (3–10 ani) au zilele încărcate cu activități structurate: grădiniță sau școală, cursuri de limbi străine, sporturi, ateliere creative sau meditații. Deși multe dintre aceste activități pot fi benefice, programul excesiv poate conduce la oboseală, anxietate și pierderea bucuriei copilăriei.

Supraîncărcarea cu activități – riscuri reale

Pe măsură ce societatea pune tot mai mult accentul pe performanță și competitivitate de la vârste fragede, mulți părinți, cu cele mai bune intenții, tind să supraîncarce programul copiilor cu activități “benefice”. Există o presiune (implicită sau explicită) ca cei mici să „nu piardă timpul”, să acumuleze abilități – limbi străine, sporturi, muzică, programare etc. – cât mai devreme. Totuși, cercetările actuale atrag atenția asupra efectelor negative ale acestui trend al copilului suprasolicitat. Un volum prea mare de activități structurate, fără suficiente pauze de odihnă și joacă, poate duce la stres excesiv, anxietate, oboseală și chiar probleme de comportament la copii.

Joaca nestructurată este esențială pentru dezvoltarea creativității, autoreglării emoționale și a relațiilor sociale. Când este sacrificată în favoarea orelor de performanță, apar dezechilibre.

  • Copiii devin mai dependenți de stimulare externă și mai puțin autonomi.
  • Scade capacitatea de a-și gestiona timpul, de a gestiona plictiseala, frustrarea și inițiativa.
  • Se reduc momentele de reflecție, explorare, visare.

Din punct de vedere al sănătății mintale, suprasolicitarea se poate manifesta la copii prin diverse simptome: cefalee sau dureri de stomac, iritabilitate, burnout, tulburări de somn, scăderea apetitului, retragere socială sau scăderea performanțelor școlare în ciuda efortului crescut.

Ce spun studiile recente

Un studiu din 2024, publicat în Economics of Education Review, a analizat costurile și beneficiile activităților organizate și ale temelor asupra elevilor, dintr-o perspectivă inedită. Cei trei cercetători (economiști) au descoperit că elevii – în special în anii mai mari de școală – aveau un orar atât de încărcat cu teme și activități extrașcolare, încât „ultima oră” adăugată peste un anumit prag nu numai că nu mai aducea beneficii academice, ba chiar dăuna bunăstării lor mintale. Practic, după un anumit număr de ore pe săptămână de activități formale, fiecare activitate în plus se corela cu creșterea nivelurilor de anxietate, depresie sau furie la copii. Autorii au subliniat că nu activitățile în sine sunt rele, ci supraîncărcarea totală este problema.

Peter Gray și colegii săi argumentează într-un articol de sinteză (2023) că declinul gradului de activitate independentă a copiilor este direct legat de declinul bunăstării lor mentale. Autorii notează că acest fenomen insidios a fost alimentat de intenții pozitive duse la extrem: dorința părinților de a-și proteja copiii și de a le oferi “mai multă educație” atât în cadrul școlii, cât și în afara ei. Paradoxal însă, teama de eșec academic și de „a nu face destul” devine ea însăși o sursă majoră de stres pentru copii

Pe de altă parte, trebuie precizat că un anumit grad de structurare și implicare extrașcolară are și părți pozitive. Participarea la activități organizate – dacă nu este excesivă – poate dezvolta abilități sociale (munca în echipă), autodisciplină și încredere în sine, oferind totodată copiilor bucuria de a-și descoperi talente și pasiuni. Secretul constă așadar în găsirea unui echilibru. Nu există un „număr magic” de ore – chiar studiul amintit din 2024 remarcă faptul că nu a putut stabili o limită fixă universală, aceasta depinzând de fiecare copil și de context

De ce ne sperie plictiseala copiilor

Părinții reacționează adesea intens la plictiseala copiilor din mai multe motive – emoționale, culturale și sociale. Reacțiile pot varia de la iritare și vinovăție, până la panică sau eforturi rapide de „distragere” a copilului. Iată de ce:

1. Confundarea plictiselii cu o problemă

Mulți părinți cresc cu ideea că plictiseala este „ceva rău”, un semn că nu se face destul, că ceva lipsește sau că „ar trebui să se întâmple mereu ceva”. Din această perspectivă, plictiseala copilului pare a fi:

  • un eșec al părintelui („Nu-l stimulez destul”);
  • o amenințare pentru dezvoltarea lui („Se irosește timpul”);
  • o problemă ce trebuie rezolvată urgent.

De fapt, plictiseala este o stare naturală și necesară pentru dezvoltarea creativității, autoreglării și inițiativei.

2. Disconfortul personal al părintelui

Unii părinți nu tolerează bine liniștea, lipsa de control sau momentele de „pauză”. Când copilul spune „Mă plictisesc”, părintele resimte:

  • anxietate („Trebuie să fac ceva”),
  • vinovăție („Nu sunt un părinte bun dacă îl las așa”),
  • presiunea de a-l distra constant.

Acest reflex vine adesea din propria copilărie în care nu au învățat să gestioneze plictiseala, sau li s-a transmis ideea că trebuie „să fii productiv” mereu.

3. Presiunea socială a „parentingului de performanță”

Trăim într-o cultură în care copilul „ocupat” este perceput ca un copil „bine crescut”, „stimulat”, „ambițios”. Părintele simte că trebuie:

  • să organizeze constant activități;
  • să umple timpul copilului cu lecții, sport, ateliere;
  • să evite „găurile de timp” care arată ca inactivitate.

Această presiune duce la supraîncărcare și la lipsa timpului neprogramat, esențial pentru dezvoltarea spontană a gândirii.

4. Teamă de emoțiile negative ale copilului

Când copilul e plictisit, poate deveni frustrat, plângăcios, nemulțumit – iar părintele reacționează rapid ca să oprească acel disconfort:

  • „Nu vrea să stea singur, e semn că are nevoie de mine.”
  • „Dacă se plictisește, înseamnă că e trist sau are o problemă.”

Plictiseala nu e periculoasă. Ea poate deveni o ocazie de autoreflecție și inițiativă dacă părintele rămâne calm și nu intervine imediat.

Ce ar putea face un părinte, în schimb?

  • Să normalizeze plictiseala: „Știu că e neplăcut uneori să nu știi ce să faci. Ai vrea să inventăm ceva împreună sau vrei să te gândești tu?”
  • Să nu o preia ca problemă personală: nu e „vina” părintelui că un copil e uneori plictisit. E un proces natural.
  • Să lase copilul să-și descopere inițiativa: „Ai vrea să cauți ceva ce te interesează? Poți folosi orice din cameră.”
  • Să se oprească din hiperprogramare: mai puțin poate însemna mai mult. Timpul „gol” e terenul fertil al jocului interior și al creativității.
  • Găsirea echilibrului între joacă și activități

Pentru părinți, provocarea constă în a oferi copilului oportunități de dezvoltare și expunere la experiențe diverse, fără a-i sacrifica copilăria și echilibrul emoțional. Pe baza evidențelor discutate, se conturează câteva recomandări cheie:

  • Alocă timp zilnic pentru joacă liberă.
    Chiar și 30–60 de minute de joacă nestructurată (construcții, desen, joc imaginar, alergat) au efecte pozitive.
  • Joacă-te cu copilul, dar urmează-i inițiativa.
    Lasă-l să decidă regulile. Evită controlul excesiv sau corectarea permanentă.
  • Limitează activitățile organizate la max. 2 pe săptămână.
    Alege acelea care îi plac cu adevărat, nu pe cele „bune în CV”.
  • Nu te teme de plictiseală.
    Aceasta stimulează creativitatea și gândirea proprie. Nu umple fiecare oră a copilului.
  • Observă semnele de stres sau suprasolicitare.
    Oboseala, iritabilitatea, lipsa bucuriei – sunt semnale că programul trebuie regândit.
  • Menține rutine clare și ore suficiente de somn.
    Un copil odihnit e mai vesel, mai receptiv și mai echilibrat emoțional.

Ce pot face educatorii și școlile

  • Reechilibrarea programelor școlare cu mai mult timp pentru joacă.
  • Pauze zilnice adecvate ca durată și calitate.
  • Curriculum bazat pe joc și explorare, mai ales în clasele mici.
  • Limitarea temelor pentru acasă la vârstele mici.

La nivel macro, este important ca și sistemele educaționale și comunitățile să recunoască importanța jocului liber și a timpului nestructurat în dezvoltarea armonioasă a copiilor.

  • Curriculum preșcolar și primar centrat pe joacă. Grădinițele și școlile primare ar trebui să valorifice tendința naturală a copiilor de a învăța jucându-se – prin centre de activitate, jocuri de rol, construcții, artă, muzică și mișcare – în loc să forțeze formalizarea prematură a învățării. Țări cu sisteme de educație performante (precum Finlanda) amână introducerea temelor și accentuează jocul liber în primii ani de școală, constatând că pe termen lung copiii ajung la rezultate academice excelente, fără a sacrifica copilăria.
  • Protejarea pauzelor și a recreației școlare. Școlile ar trebui să asigure pauze suficiente (atât ca număr, cât și ca durată) pentru elevi, recunoscând beneficiile lor atestate științific. Recomandarea unor organizații de sănătate este de minim 20 de minute de recreație neîntreruptă la prânz și, ideal, încă una sau două pauze mai mici dimineața și după-amiaza.
  • Limitarea temelor pentru acasă la vârste mici. Numeroși specialiști susțin că în clasele primare temele ar trebui fie să lipsească, fie să fie minime, pentru a lăsa copiilor timp suficient de joacă și odihnă după școală. Timpul petrecut în familie se reduce considerabil dacă elevul de 7-8 ani are de lucru suplimentar 1-2 ore zilnic. Unele sisteme școlare au adoptat politici „fără teme pentru acasă” la nivel primar, raportând o creștere a entuziasmului copiilor pentru învățare și o diminuare a stresului familiei. Părinții și profesorii pot colabora pentru a stabili așteptări realiste: temele (acolo unde sunt necesare) să poată fi finalizate rapid de către copil, fără asistență intensă din partea părinților, astfel încât serile să rămână în principal dedicate familiei și relaxării.
  1. Gray, P., Lancy, D.F., Bjorklund, D.F. (2023). Decline in Independent Activity as a Cause of Decline in Children’s Mental Wellbeing: Summary of the Evidence. Journal of Pediatrics
  2. Cameron, C. et al. (2022). Studiu Univ. Cambridge despre „peer play ability” la 3 ani și sănătatea mintală la 7 ani
  3. Caetano, C. et al. (2024). Are children spending too much time on enrichment activities? Economics of Education Review

 

Matei Claudia

Psiholog, analist comportamental acreditat

Această serie de articole face parte din campania „Sprijinim familiile, construim viitorul”, o inițiativă comună a NN România și Autism Voice, prin care ne propunem să oferim părinților informații valoroase și instrumente practice pentru dezvoltarea sănătății psiho-emoționale a copiilor și întregii familii. Ne dorim să contribuim astfel la construirea unei societăți mai echilibrate și sănătoase, pornind chiar din interiorul fiecărei familii.

NN este o companie de servicii financiare ce oferă produse de asigurări și pensii. Te ajutăm să protejezi ce contează mai mult pentru tine și să construiești cu încredere viitorul tău financiar.