Trăim vremuri în care avem atât de multe opțiuni, încât uneori ajungem să fim amorțiți și să nu mai facem nimic coerent, tocmai pentru că vrem să le facem pe toate. Și copiii noștri trăiesc asta. Au jocuri video, tablete, laptopuri, telefoane prin care au acces la YouTube, Instagram, TikTok, Netflix și, uneori, chiar și site-uri care le pot afecta grav dezvoltarea. Pe lângă acestea, mai vor și jucării scumpe, haine de firmă, ieșiri cu prietenii, toate dulciurile și ciudățeniile de junk food din magazine.

Sunt expuși, de asemenea, ca noi toți, la social media, unde fiecare dintre noi postează frânturi cu cele mai bune momente din viețile noastre și vor și ei să aibă și x, și y, și z, sau să facă a, b și c.
Se întâmplă ca, atunci când apare acest VREAU, să se poarte urât cu părintele, ca și cum acesta este responsabil să îi îndeplinească acum toate „figurile”. Și îmi permit să spun „figuri” pentru că văd asta din ce în ce mai des, și ceea ce vor de multe ori copiii nu mai are legătură cu nevoile de bază, pe care noi, ca părinți, avem responsabilitatea să li le îndeplinim.

În trecut, educația se baza pe frică și culpabilizare, inducând copilului teama de a nu pierde iubirea părintelui sau anumite privilegii. Așa erau copiii constrânși să se supună.
Dacă nu funcționau, atunci urma pedeapsa – și, din păcate, de multe ori disciplinarea a fost confundată cu pedeapsa, care era ceva aplicat copilului fără o legătură directă cu comportamentul ce se dorea a fi corectat, și drept urmare copilul nu înțelegea, din acea pedepsire, cum să se comporte data viitoare.

În prezent, mulți părinți au trecut în extrema cealaltă, în care răspund tuturor dorințelor copilului:

• Îi cumpără foarte ușor lucruri doar pentru că le vrea, fără să încerce să-l facă să argumenteze de ce are nevoie de lucrul respectiv și de ce părintele ar trebui să îl cumpere;
• Îi permit să treacă de la o activitate la alta pentru că, altfel, copilul va deveni furios;
• Îi permit să stea multe ore pe device-uri;
• Nu îi cer să facă anumite lucruri care țin de responsabilitățile zilnice în casă;
• Copilul este „minunat”, „extraordinar”, „grozav” chiar și în situațiile în care comportamentul lui este unul care nu poate primi feedback pozitiv.

Cum ne poziționăm undeva la mijlocul acestui continuum ce are ca extreme RIGIDITATEA… PERMISIVITATEA?

Structura îl ajută pe copil să învețe ceea ce este important, să facă o selecție și să aleagă ceea ce este relevant în detrimentul zecilor de opțiuni la care este expus zilnic și cu care îl tentează prietenii.

Nu este necesar să fim severi sau tăios de critici, este însă esențial să fim fermi.
Ne putem simți frustrați atunci când ne regăsim în situația în care repetăm continuu aceleași lucruri copiilor noștri, dar este important să reușim să ne controlăm furia și frustrarea. Exemplul pe care îl dau copilului meu este esențial pentru modul în care el învață să-și gestioneze propriul comportament.

Atunci când vorbim despre limite și impunerea acestora, una dintre emoțiile care apare este vina. Ne putem simți vinovați atunci când setăm limite, mai ales dacă copilul se supără sau chiar devine furios și îmi reproșează că nu îmi pasă de ceea ce vrea el. Este important să menținem limitele când se declanșează această furtună, pentru că, dacă o facem, furtuna nu va dura mult. Apoi, copilul va începe să înțeleagă de ce îi sunt benefice limitele, regulile și structura.

Dacă însă nu suntem consecvenți și, în urma furtunii declanșate de copil, schimbăm ceea ce am impus sau stabilit împreună, vom crea confuzie în mintea copilului, iar acea furtună se va intensifica și va apărea și mai des.

În cazul stabilirii regulilor pentru copii, acestea trebuie adaptate în funcție de vârstă, etapa de dezvoltare în care se află copilul, și este recomandat să păstrăm un echilibru, astfel încât să nu fim nici în zona de rigiditate, nici în cea prea permisivă.

Stabilirea limitelor este esențială în educația copiilor, dar modul cum o faci face diferența între cooperare și confruntare. Limitele sănătoase îi ajută pe copii să învețe respectul, controlul de sine și responsabilitatea, fără să se simtă controlați sau respinși.

Cum stabilești limite eficient: