Alina Greavu – Aluziva, creator de conținut
Trăim vremuri în care, pe lângă opinia presei, se conturează din ce în ce mai proeminent opinia unor oameni, ca noi și ca voi – influencerii. Fie că ești tânăr sau bătrân, măcar o dată în viață ai urmărit cu interes opinia altui om pe canalele de comunicare actuale: social media, site, sau chiar blog.
Probabil te-ai întrebat cine sunt acești oameni a căror opinie valorează atât de mult? Cum s-au desprins ei din mulțime și au devenit un simbol? Cum ajungi astfel și mai ales cum le afectează viața acest fapt?
Astăzi stăm de vorba cu Alina Greavu. Poate acest nume nu îți spune foarte multe, însă Alina este Aluziva. Și știm sigur că despre Aluziva ai auzit și vei mai auzi mult timp de acum încolo.
“Lumea mă strigă “ALUZIVA”. Sunt fost jurnalist, actual activist pentru mediu și drepturile omului, în general, fondatoarea Asociației ALUZIVA, fundraiser independent, mamă de trei şi creator de conținut axat pe educaţie şi activism social. Cu studii în comunicare, am început să scriu pe blog la 19 ani și la 20 de ani am avut și primul job în presă. Am lucrat la mai multe reviste și televiziuni, urmând ca în 2014 să îmi deschid un canal de YouTube, dar abia în 2018 treaba a devenit serioasă, să zicem aşa.”
Așa se prezintă Aluziva. Simplu, cu onestitate și modestie.
A făcut nenumărate campanii de fundraising și una dintre cele mai cunoscute este cea în care a strâns 168.000 de euro în 5 zile pentru a dota un spital cu mașini de salvare.
Dorind să ajute mai mult, a înființat asociația Aluziva și visul sau este să strângă 2.000.000 de euro pentru a putea să spună da ori de câte ori cineva îi cere ajutorul.
De ce? Pentru că așa a învățat acasă – să faci bine ori de câte ori poți.
A plănuit ea să devină influencer? Ne-a povestit cu umor cum a simțit nevoia de comunitate și conexiune și a căutat acestea în social media.
Fiind autentică, publicul s-a identificat cu această imagine reală a mamei care se regăsește în fiecare dintre noi. Nici nu își imagina Alina că astfel a pus bazele a ceea ce avea să devină notorietatea ei de astăzi.
Este totul roz pentru influencerul care se expune public? Am discutat despre părțile frumoase, dar și despre cele întunecate ale celebrității în mediul digital. Câte piedici și câtă presiune se acumulează în acest domeniu?
Ce planuri de viitor are și încotro se îndreaptă atenția și energia ei?
Va lăsăm să descoperiți în acest interviu care este, mai presus de toate, o lecție de curaj și vulnerabilitate din partea celei pe care o urmărim cu drag.
📌Pe Aluziva o puteți găsi aici: http://aluziva.ro
📌Acesta este un episod moderat cu drag de Nicoleta Mariana Orlea și susținut de NN România.
✨Dacă vrei să ținem legătura: https://autismvoice.substack.com
Știi pe cineva care are nevoie de ajutor? Trimite-i acest link.
#autismvoice #NN