Balul Bucuriei, ediția I, este organizat în beneficiul copiilor cu autism cazuri sociale ai Autism Voice , astfel încât aceștia să poată beneficia de terapie recuperatorie și kinetoterapie gratuite și în anul 2017. Sunt așteptate să vină peste 200 de persoane din mediul de afaceri, persoane publice cunoscute, reprezentanți ai ambasadelor și artiști de renume.
Organizator: ATCA
Co-organizatori: Palatul Ghica Tei, Teatrul Național din București, Fundația Calea Victoriei
Data: 17 decembrie 2016, ora 19.30
Loc de desfășurare: Palatul Ghica Tei, Sala de Bal
Amfitrioni: Veronica Soare
Invitați speciali: Felicia Filip, Maia Morgenstern, Tania Popa, Lamia Beligan, Armand Calota, Magda Catone.
Concept eveniment: Artă și bucurie
Tema evenimentului se axează pe sentimentele de bucurie pe care arta, sub orice formă ar fi prezentată, ni le stârnește în suflet, indiferent de mediul din care provenim sau de condiția vieții pe care o avem.
Scopul evenimentului din acest an este de a mobiliza comunitatea, mediul de afaceri și persoanele fizice interesate în a susține cauza a 15 copii cu autism cazuri sociale și a putea achiziționa licențe pentru testul ADOS (instrument esențial de diagnostic pentru tulburarile din spectrul autismului), astfel încât să putem oferi gratuit oricărui copil caz social suspectat de autism evaluare și diagnosticare gratuite.
Programul va începe cu primirea invitaților, care vor putea savura o elegantă selecție de vinuri și vor putea admira expoziția de artă și modă cu vânzare ce va conține atât lucrări pe pânză ale micuților cu autism și obiecte personalizate ale marilor artiști ai Teatrului Național din București (TNB), cât și accesorii produse de fashion designeri români renumiți precum Bookletta, Romartizanat, Bernschutz & Co, Istoriato – The Alchemy of dreams și Chocolissimo.
De asemenea, invitații vor putea achiziționa de la recepția evenimentului bilete pentru Tombola de la Miezul Nopții. Premiile pentru aceasta au fost donate cu adâncă generozitate de fashion designeri contemporani.
Repertoriul artistic va fi deschis de unii dintre cei mai renumiți artiști de teatru și film, urmat de un inedit recital de poezie și pian al copiilor cu autism, urmat de momente de dans, și culminând cu o efervescentă prestație a Feliciei Filip.
În momentele de pauză publicul prezent va putea savura un bufet suedez organizat de Palatul Ghica și va putea degusta cocktail-uri .
Seara va fi închisă cu Tombola de la Miezul Nopții. Premiile au fost puse la dispoziție cu drag de către Bookletta, Romartizanat, Bernschutz & Co, Istoriato – The Alchemy of dreams, Chocolissimo și alți designeri români de modă și accesorii.
Agenda
- 19:30 – 20:00 – Primirea invitaților. Degustare de vin
- 20:00 – 20:15 – Cuvinte de deschidere
- 20:15 – 20:45 – Teatru: Maia Morgenstern, Tania Popa, Lamia Beligan, Armand Calota, Magda Catone
- 20:45 – 21:00 – Moment surpriză: Elite Business Women
- 21:00 – 21:30 – Recital poezie și pian copii cu autism (AUTISM VOICE și Asociația Piano Therapy)
- 21:30 – 21:45 – Pauza de cocktail
- 21:45 – 22:30 – Reprezentație muzical-instrumentală. Momente de dans.
- 22:30 – 23:00 – Concert extraordinar Felicia Filip
- 23:00 – 23:30 – Premiere Tombola de la Miezul Nopții
- 23:30 – 00:00 – Cuvinte de încheiere
Intrarea se face pe bază de înscriere și/sau invitație transmisă în prealabil.
Pentru înscriere, vă rugăm completați Formularul de Înscriere.
Biletele pentru Tombolă (150 RON/pers.) se pot achiziționa on-line sau direct în cadrul evenimentului, la recepție.
Donația minimă sugerată este de 150 RON/pers.
Pentru pachete de sponsorizare, vă rugăm accesați una dintre variantele:
bronz silver gold
Pentru pachetul de susținător, vă rugăm accesați media.
Pentru donații anticipate, vă rugăm accesați pagina de Donații.
Pentru detalii suplimentare: Nicoleta Orlea, nicoleta.orlea@autismvoice.ro, 0751.278.391.