Laura Ion și Oana Hagiescu, Parentropolis

42% dintre elevii români de 15 ani nu înțeleg un text citit, iar 49% nu au reușit să atingă un nivel de bază la Matematică. Elevii români nu știu să scrie, nu știu să citească, nu înțeleg un text simplu, nu cunosc elemente de bază din matematică și științe.

Suntem pe penultimul loc în Europa, în fața Bulgariei, în ceea ce privește educația generală a copiilor noștri, iar școala românească, din păcate, este privită cu ochi furioși și cu invinuiri din toate părțile, conform ultimelor date primite în 2023 privind testările naționale, PISA, și nu numai.

Ar fi foarte ușor să privim doar părțile negative. Toate rezultatele negative academice afectează, pe termen lung, dezvoltarea emoțională și cognitivă a copiilor noștri.

Care ar fi soluțiile? Ce putem face în acest sens?

De mai bine de zece ani există și în România anumite soluții în acest sens, printre ele fiind învățarea mediată Feuerstein.

Laura Ion si Oana Hagiescu, fondatoarele Parentropolis și mediatori Feuerstein, ne prezintă în detaliu o soluție eficientă pentru a ne ajuta copiii să le placă să învețe.

Laboratoarele de DEZVOLTARE COGNITIVĂ și EMOȚIONALĂ prin METODA FEUERSTEIN se concentrează pe dezvoltarea abilității de importanță vitală, și adesea neglijată, de a învăța cum să înveți, exploatând ulterior capacitățile intelectuale latente ale copilului.

Învățarea mediată Feuerstein susține o atitudine activă de învățare, stimulează motivația intrinsecă, eficiența cognitivă și formarea conceptelor. Sprijină copilul pentru dezvoltarea de raționamente perspicace. Are ca scop eliminarea decalajelor de învățare, ajutându-i pe cursanți să evite greșelile prin îmbunătățirea competențelor de învățare.  Elevii învață noi moduri de gândire prin îndeplinirea unor sarcini în domenii precum comparația, clasificarea, analiza și sinteza, orientarea în spațiu și timp și raționamentul ipotetic. Înarmați cu aceste noi strategii, elevii „leagă” apoi aceste noi strategii de disciplinele din curriculum și rezolvă probleme în viața lor de zi cu zi.

Vă invităm să le ascultați și să vă lăsați inspirați de informațiile lor.

Spotify – AICI

Youtube – AICI

📌Acesta este un episod moderat cu drag de Nicoleta Mariana Orlea, susținut de NN România, si produs la Pagina de Media.

Știi pe cineva care are nevoie de ajutor? Trimite-i acest link. ❤️