În multe dintre cazurile în care există tulburarea de spectru autist, una dintre ariile de dezvoltare care sunt afectate sunt cele ce țin de comunicare.
Comunicarea este o abilitate complexă, ce nu se limitează la limbajul propriu-zis ori simpla vorbire sau rostire a cuvintelor. Aceasta are la bază numeroase preachizite și la rândul ei reprezintă o condiție esențială pentru autonomia tânărului, autoreglarea emoțională, stabilirea și menținerea unor relații sociale funcționale și nu numai.
Comunicarea poate fi privită ca o punte de legătură între persoane, prin care acestea transmit informații, gânduri, idei, nevoi, solicită ajutor sau își descarcă tensiunile emoționale.
Scopul ei este de a crea o înțelegere reciprocă și implică nu doar transmiterea unui mesaj, ci și interpretarea, adaptarea la context și feedback-ul. Comunicarea se realizează prin diverse mijloace, atât verbale, cât și nonverbale, toate fiind esențiale în dezvoltarea abilităților de comunicare.
Cu cât un adolescent cu autism își dezvoltă mai mult aceste abilități, cu atât crește capacitatea sa de integrare, de gestionare personală și de funcționare socială.
De aceea, de-a lungul programelor noastre terapeutice de grup pentru adolescenți, obiectivele ce țin de dezvoltarea comunicării ocupă un loc central.
Pentru a avea o abordare cât mai holistică, în intervenția noastră avem în vedere trei piloni principali: structurarea mediului, predarea unor noțiuni și concepte elementare despre comunicare și scenariile și jocurile de rol sociale.
Structurarea mediului
Știm foarte bine că orice abilitate din repertoriul uman apare ca răspuns la solicitările mediului, astfel că primul pas către îmbunătățirea abilităților de comunicare este crearea unui mediu structurat și stimulant, care încurajează adolescenții să fie proactivi și să se implice în mod natural în interacțiuni sociale. În cadrul asociației noastre, cuvântul care descrie cel mai bine mediul este “comunitatea”. Venit în comunitate, acesta se confruntă cu o serie de solicitări naturale care îi testează abilitățile sociale și de comunicare, iar tânărul simte dorința intrinsecă de a depune efort pentru a se integra.
Într-un mediu sigur și structurat avem ocazia de a observa repertoriul tânărului de abilități sociale și felul în care acestea răspund solicitărilor grupului. Pentru a le susține dezvoltarea într-o manieră cât mai naturalistă și generalizabilă, stabilim obiective specifice și adaptate zonei proxime dezvoltări, adică obiective realiste, bazate pe abilități pe care deja le posedă și care reprezintă exact pasul următor pe care tânărul îl poate face în direcția creșterii lui. Următorul pas devine acela de a “planta” în mediu oportunități de a atinge acest obiectiv, sub ghidarea terapetică.
Condițiile unui mediu propice pentru dezvoltarea comunicării includ: includerea în rutina zilnică a unor momente dedicate discuțiilor de grup, lucrul în echipe, astfel încât adolescenții să fie nevoiți să colaboreze pentru a rezolva probleme și a atinge obiective comune și promovarea rezolvării de probleme prin mijloace proprii. În acest fel, interacțiunile sociale devin parte integrantă din mediul lor zilnic, iar ei învață în mod natural cum să comunice și să colaboreze cu ceilalți. Acest mediu solicitant, în care se așteaptă ca fiecare adolescent să fie proactiv și participativ, creează cadrul perfect pentru dezvoltarea abilităților sociale și de comunicare.
Nu în ultimul rând, mediul nostru este organizat astfel încât să fie un loc încurajator și sigur, unde adolescenții simt că pot încerca să comunice fără teama de eșec. Ne concentrăm pe crearea unor oportunități autentice de comunicare, în care tinerii nu doar își exersează abilitățile, dar învață și să fie responsabili pentru modul în care interacționează cu ceilalți.
Predarea unor noțiuni și concepte elementare despre comunicare
Această etapă are la bază un proces de psihoeducație, realizat prin predarea unor concepte fundamentale despre comunicare, în principal teoretice, dar care nu rămân neilustrate prin exemple și exersate practic. Printre acestea se enumeră noțiuni precum vorbitor, ascultător, mesaj, dialog, ascultare activă, conversație, întrebare, răspuns și așa mai departe.
O primă categorie de concepte sunt cele ce țin de aria verbală a comunicării funcționale: ce este vorbitorul, ce este ascultătorul și schimbul continuu de roluri între cei doi; cum formulăm un mesaj astfel încât să exprime exact ce ne dorim să exprime; ce este o întrebare și cum o adresăm; cum formulăm răspunsul potrivit unei întrebări și cum adaptăm ritmul și tonalitatea astfel încât să asigurăm claritate. Categoria conceptelor non-verbale ale comunicării sunt de asemenea importante și includ: contactul vizual, mimica, expresia facială, gesturile, postura, ritmul și tonalitatea vocii, acestea toate ajutând atât vorbitorul să adreseze cât mai clar un mesaj, dar și ascultătorul, pentru a fi atent și a asculta activ mesajul pe care îl primește.
Un alt element important este adaptarea comunicării în funcție de cercul social. Adolescenții învață să identifice relația cu interlocutorul și să își ajusteze comportamentul în funcție de aceasta: cum comunicăm cu un prieten este diferit față de cum o facem cu un profesor sau un străin. De asemenea, în funcție de relația cu interlocutorul tinerii învață că variază și limitele și spațiul personal. Adolescenții învață să recunoască și să respecte limitele altora, dar și să își exprime propriile limite într-un mod asertiv. Le predăm cum să ceară politicos spațiu personal sau cum să exprime nevoia de timp pentru ei înșiși.
De asemenea, discutăm despre respectul pentru intimitatea celorlalți, o abilitate esențială pentru menținerea unor relații sănătoase.
Pentru a facilita toate aceste concepte, folosim suporturi vizuale și ghiduri practice, care le oferă adolescenților un punct de referință în procesul de învățare. De exemplu, utilizăm diagrame și exemple scrise care îi ajută să vizualizeze structura unei conversații sau să își amintească pașii esențiali în formularea unui răspuns. Aceste instrumente nu doar că sprijină învățarea, dar îi ajută pe tineri să își structureze gândirea și să fie mai organizați în interacțiunile lor.
Pentru a consolida și mai mult înțelegerea și utilitatea ghidurilor și ajutoarelor vizuale, înșiși tinerii sunt încurajați să participe la realizarea lor, învățând astfel să se ajute pe sine și să avanseze în procesul de creștere a independenței.
Jocurile de rol sociale
Jocurile de rol sociale și situațiile de comunicare sunt intervenții cu un rol esențial în demersul dezvoltării abilităților de comunicare și vin cu multiple beneficii. Acestea sunt menite să pună în practică cele învățate de tineri în etapa de predare, să verifice nivelul la care tinerii au ajuns să înțeleagă și să internalizeze aceste noțiuni, fiind astfel o formă de evaluare generală a progresului tinerilor, dar și o oportunitate de învățare practică, complementară predării propriu-zise.
Acestea constau în simularea cât mai apropiată de realitate a unor situații cotidiene de comunicare, fie că vorbim de o vizită la medic, la magazin, la cinema, la un ghișeu, o discuție cu un coleg, rezolvarea unui conflict sau alte provocări asemănătoare. Ele pot fi privite chiar drept o continuare a jocului simbolic pe care îl regăsim la copiii mai mici și despre care știm că sunt o resursă vitală pentru învățare. Asemenea jocului simbolic, în jocurile de rol sociale se facilitează învățarea prin experiență, joacă și imaginație. Diferența constă în cazul adolescenților în faptul că jocul simbolic se transformă în situații mai realiste și practice, focalizate pe învățarea și transferul competențelor în viața reală.
Deși se încearcă simularea cât mai apropiată a situației din viața reală, cele două ingrediente care sprijină învățarea sunt mediul sigur și structurat, alături de ghidarea terapeutică. Acestea două au rolul de a amortiza agitația și impredictibilitatea unei situații reale, lucruri care pot deveni copleșitoare pentru tânăr și care pot bloca implicarea sa în comunicare, chiar dacă dispune la nivel teoretic de informațiile necesare. Chiar dacă este ajutat și situația este una simulată, tânărul se observă pe sine folosindu-și abilitățile și rezolvând o problemă de comunicare.
Astfel, adolescentul deprinde mai multă încredere în sine și curaj, iar felul în care a gestionat situația simulată devine un exemplu pentru cum să gestioneze în viitor situația reală.
În concluzie, comunicarea este o competență umană deosebit de importantă, deoarece pe ea se sprijină funcționarea autonomă a tânărului. Cu cât aceasta este mai bine dezvoltată și împlinește mai eficient nevoile tânărului, cu atât relațiile sale sociale sunt mai împlinite iar el este mai independent. De asemenea, dezvoltarea abilităților de comunicare se realizează prin abordarea unei multitudini de fațete, având în vedere strategii diverse, complementare și stabilirea unor obiective cât mai specifice necesităților tânărului.
