Încrederea – nu te naști cu ea, o construiești!

Ce înţelegem prin „încredere”

Încrederea este acel sentiment invizibil care ne dă curaj să încercăm, să iubim, să fim noi înșine.

Mulți cred că unii oameni se nasc cu încredere, iar alții nu. Dar adevărul este altul: încrederea nu e un dar cu care venim pe lume, ci o construcție, pas cu pas, care se ridică în fiecare zi, în familie, în școală, în joc, în greșeli și reușite.

Încrederea în acest context înseamnă credinţa – atât a copilului, cât şi a adultului – că:

• pot fi ascultat şi văzut pentru cine sunt;
• pot încerca lucruri noi;
• pot greşi şi să continui;
• şi că lumea e suficient de sigură pentru mine să fiu vulnerabil.

De ce este importantă

Studiile arată că experienţe pozitive timpurii contribuie la trăsături precum stima de sine, încrederea, optimismul, aptitudinile sociale.
Mediul familial joacă un rol major în dezvoltarea stimei copilului.
Un copil cu încredere sănătoasă este mai pregătit să înfrunte provocări, să fie curios, să relaţioneze bine cu cei din jur.

Cum se construieşte, pe etape

Încrederea se construiește încă din primele clipe de viață.
Când un bebeluș plânge și cineva vine, îl ia în brațe, îl mângâie, el învață un lucru simplu, dar uriaș: „Lumea e un loc sigur. Pot conta pe cineva.”

Așa se formează prima cărămidă a încrederii: siguranța.
Din această siguranță, copilul prinde curajul să exploreze, să se desprindă puțin câte puțin, știind că are unde să se întoarcă.

De aceea spunem că încrederea începe cu relația.

Pe măsură ce copilul crește, încrederea devine o poveste în trei direcții:

• încrederea în ceilalți,
• încrederea în sine,
• și încrederea în viață – adică acea convingere că, oricât ar fi de greu, „pot să găsesc o cale”.

Copilăria mică (0-6 ani) – „Sunt în siguranţă, pot explora”

• Când copilul este îngrijit cu atenţie, când părintele îi răspunde la nevoi, el învaţă: „Pot conta pe tine.”
• Permite explorare: de exemplu să se ridice, să cadă, să încerce să pună piesele de puzzle. Lasă-l puţin să încerce, şi intervin-o doar dacă e necesar. Asta alimentează mesajul „Pot să încerc”.
• Laudă-l în mod specific: „Uite cât ai muncit să potriveşti acele două piese!” În loc de eternul „Eşti atât de deştept!” Modul acesta ajută la crearea sentimentului că efortul lui are valoare.

La această vârstă, copilul descoperă lumea prin acțiune. Dacă îl lăsăm să încerce, chiar dacă varsă apă sau își pune pantofii invers, îi transmitem: „Ai voie să încerci. Ești capabil.”  Când părintele intervine mereu „ca să iasă bine”, copilul învață mesajul invers: „Nu mă descurc singur, mai bine să nu încerc.”

Așadar, încrederea la această vârstă se construiește prin autonomie – să lași copilul să facă lucruri potrivite vârstei, să-i recunoști efortul, nu perfecțiunea.

Vârsta şcolară (6-12 ani) – „Am abilităţi şi pot să cresc”

• Oferă responsabilităţi adecvate: să aranjeze masa, să îşi facă ghiozdanul. Responsabilităţile îi arată: „Pot să contribui.”
• Încurajează activităţi noi, chiar dacă nu e expert încă. Dacă rezultatul nu e perfect, discută ce a învăţat.
• Susţine-l să ajute pe alţii: colaborarea creşte sentimentul de valoare. Studiile arată că mediu suportiv, la care copilul contribuie, amplifică încrederea.

Acum, copilul își măsoară puterea în raport cu ceilalți: colegi, profesori, prieteni. Este perioada în care apar comparațiile și nevoia de validare. Când îl încurajăm să-și descopere talentele – fie că e vorba de desen, sport, matematică– îl ajutăm să-și construiască încrederea în propriile abilități.

Adolescenţa (13-18 ani) – „Sunt eu şi am voce”

• În această perioadă adolescentul îşi caută identitatea şi încrederea în sine nu mai e doar legată de rezultate, ci de cine este el/ea.
• Ca părinte, oferă-i libertate în limite: lasă-l să ia decizii, di­scutaţi împreună opţiuni. Sprijinul tău îl face să ştie: „Chiar dacă greşesc, sunt aici.”
• Este o perioadă în care are nevoie să demonstreze altora și lui însăși, ca “pot gândi singur”, fără să fie singur.
• Fii sincer: spune-i când şi tu ai avut dubii, ce ai ales. Aceasta creează autenticitate şi promovează ideea că încrederea nu e absenţa fricii, ci curajul de a merge înainte în ciuda ei.

Încrederea se mută dinspre „pot să fac” spre „cine sunt și ce contează pentru mine?”. Este o perioadă în care tinerii testează limitele, își contrazic părinții, își caută vocea. Și tocmai aici, părintele trebuie să facă ceva dificil: să ofere libertate, dar și sprijin.

Când adolescentul greșește, nu e momentul pentru „Ți-am spus eu!”. E momentul pentru: „Hai să vedem împreună ce putem învăța din asta.”

Tânărul adult (18+ ani) – „Pot să fiu independent şi conectat”

• Încurajează autonomia: dacă copilul a devenit adult tânăr, arată-i că ai încredere în capacitatea lui/ei de a alege.
• Fii acolo pentru sprijin emoţional, nu ca intervenţie constantă. Încrederea matură se bazează pe faptul că persoana ştie: „Am resurse, am suport, pot să aleg”.
• Celebră nu doar reuşitele, ci curajul de a începe, de a merge înainte, de a învăţa din experienţe.

Ce poate slăbi încrederea

• Critica excesivă, comparaţiile între copii, focusul doar pe rezultat.
• Ignorarea efortului copilului sau intervenţia constantă care îl face să simtă că el nu e capabil singur.

• Lipsa răbdării, când nu le dăm timp să învețe singuri.

• Promisiuni neîndeplinite sau inconsistenţă din partea adultului – copilul învaţă că „Nu pot conta pe tine cum speram”.
  Mediul de familie este esenţial: când relaţia este sigură, încrederea copilului creşte.

Când aceste lucruri se repetă, copilul începe să creadă că nu e suficient de bun, că ceilalți știu mai bine și că nu merită să fie ascultat. Încrederea nu se rupe brusc, ci se erodează încet, prin neîncrederea celorlalți în noi.

Strategii concrete pentru părinţi

1. Ascultă cu atenţie: Încurajează-l să îţi spună ce simte, ce crede, fără să-l judeci imediat.
2. Laudă efortul: „Ai continuat chiar dacă a fost greu” în loc de „Ai făcut perfect”.
3. Dă-i responsabilităţi potrivite vârstei: să decidă ce îşi îmbracă, să pună masa, să aibă grijă de o plantă. Fiecare mică reuşită construieşte încredere.
4. Fii un model: Vorbeşte despre propriile tale alegeri, frici şi cum ai mers înainte. Copiii învaţă mult din ceea ce văd.
5. Creează un mediu în care greșeala e văzută ca „lecţie” şi nu „ruşine”. Încurajează întrebarea „Ce pot să învăţ din asta?” când ceva nu iese cum s-a planificat.
6. Fii consecvent: Dacă spui „Sunt aici pentru tine”, fii acolo. Stabilitatea mesajului şi a comportamentului tău transmite: „Pot conta pe tine”.

Încrederea nu este ceva ce există sau nu există – e ceva ce se construieşte, cărămidă cu cărămidă, în familie, în relaţie, în efort, în explorare şi în acceptare. Să ajuţi copilul – şi apoi tânărul adult – să creadă că este suficient, că poate să crească, să încerce, să fie vulnerabil este unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le poți oferi.

Bibliografie

1. Erikson, E. H. (1963). Childhood and Society. W. W. Norton & Company.
2. Bowlby, J. (1988). A Secure Base: Parent-Child Attachment and Healthy Human Development. Basic Books.
3. Bronfenbrenner, U. (2005). Making Human Beings Human: Bioecological Perspectives on Human Development. Sage Publications.
4. Frontiers in Psychology (2024). Early Positive Experiences and the Development of Confidence and Social Competence in Children. frontiersin.org
5. Building Confidence in Children. (2022). Be You – Beyond Blue Education Initiative. beyou.edu.au
6. How to Build Confidence and Self-Esteem in Young Children. (2023). Lillio Early Learning Resources. lillio.com
7. Orth, U., & Robins, R. W. (2014). The Development of Self-Esteem. Current Directions in Psychological Science, 23(5), 381–387.
8. Kiviruusu, O., et al. (2020). Parenting Styles, Parental Support, and the Development of Children’s Self-Esteem. BMC Psychology, 8(112). pmc.ncbi.nlm.nih.gov
9. Ryan, R. M., & Deci, E. L. (2000). Self-Determination Theory and the Facilitation of Intrinsic Motivation, Social Development, and Well-Being. American Psychologist, 55(1), 68-78.
10. Neff, K. D. (2011). Self-Compassion: Stop Beating Yourself Up and Leave Insecurity Behind. HarperCollins.