Project Description

Raport Narativ „Integrarea în școală a copiilor cu tulburări comportamentale și din spectrul autist‟

Proiectul s-a derulat în anul 2016 și vizat ca 100 de cadre didactice să beneficieze de training-uri susținute de specialiștii din cadrul AUTISM VOICE, astfel încât să fie pregătite să integreze la clasă copii cu autism și/sau diverse tulburari de comportament, atât prin cursuri teoretice, cât și prin activități practice desfasurate în timpul orelor de curs.

Din experiența ATCAs-a observant ca există nevoie si cerere de pregatire profesionala a profesorilor in domeniul managementului comportamental la clasa. În fiecare școală există copii cu probleme de comportament sau tulburări din spectrul autist, iar profesorii intampina mari dificultati în a-i ajuta să se integreze în grupul de copii.

Sistemul public de educație inca nu oferă soluții viabile pentru a gestiona adecvat copiii cu probleme de comportament. De aceea, cursurile organizate de AUTISM VOICE pentru instruirea profesorilor au fost extrem de solicitate, numărul cadrelor didactice care vor să învețe cum să gestioneze problemele de comportament la ore, fiind extrem de ridicat.

După demarea proiectului„Integrarea în școală a copiilor cu tulburări comportamentale și din spectrul autist‟, rezultatele imediate au fost mai mult decât satisfăcătoare, iar particularitatea situatiilor comportamentale din fiecare școală a impus necesitatea unor ajustari personalizate a materialelor de lucru folosite in salile de clasa.

Cele 6 scoli participante la proiect, sunt institutii de invatamant pentru ciclul primar și gimnazial:

  • Școala Geo Bogza, sector 1
  • Școala nr. 20, sector 3
  • Școala nr.149, sector 3
  • Școala nr. 87, sector 3
  • Școala nr. 152, sector 1
  • Școala nr. 79, sector 4

Cei cinci psihologi specializați în terapie ABA din cadrul AUTISM VOICE care s-au implicat în implementarea proiectului sunt certificați international, urmează programe de specializare cu experti norvegieni și din SUA, și coordonează programe de terapie în cadrul asociației noastre:

  • Anca Dumitrescu, psiholog, BCBA – COORDONATOR
  • Claudia Matei, psiholog, BCaBA
  • Laura Ciobanu, psiholog, consultant ABA
  • Ana Maria Bogdan, psiholog, consultant ABA
  • Andra Tabără, psiholog, consultant ABA
  • Ana Păun, psiholog, RBT, terapeut ABA
  • Raluca Anghel, psiholog, RBT, terapeut ABA

Prima activitate (cf. Anexa 1)din cadrul proiectului s-a desfășurat în perioada septembrie-octombrie 2016, la care au participat 131 de cadre didactice din cele șase școli menționate mai sus. Profesorii participanți sunt cadre didacticepentru clasele I-IV și V-VIII, consilieri școlari, psihologi, profesori itineranți (care asistă la clasa copiii cu autism sau tulburări de comportament). Aceștia au asimilat cunoștințe despre analiza aplicată a comportamentului, despre simptomatologii, și tehnici de lucru la clasă în situații de tulburări de comportament și din spectrul autist (ADHD, agresivitate, autostimulări, pierderi mari de atenție, ecolalie s.a.).

La începutul cursurilor, cadrele didactice au primit o mapă cu materiale despre tehnicile si metodele de intervenție la clasăși exemple de evaluări și observații la orele de curs,realizate de catre specialiștii AUTISM VOICE. Mapa a inclus si cartea “Semnează aici”, gândită de experții ABA ca un instrument de intervenție practica si de aprofundare a diferențelor dintre copiii cu tulburări comportamentale și cei cu tulburări din spectrul autist (TSA).

Mai mult, în cadrul cursurilor teoretice, cadrele didactice au putut iniția discuții despre exemple concrete de situatii comportamentaledificile din clasele lor, astfel încât specialiștii AUTISM VOICE au putut oferi sugestii de solutionare.

A doua activitate a proiectului, derulată în luna noiembrie 2016, a constant în workshop-uri pentru copii desfasurate în sălile de clasă, evaluări psihocomportamentale ale elevilor, prin observare directă la clase și realizarea de evaluări individuale pentru anumiți copii depistați cu tulburări diverse si recomandări concrete de intervenție adresate de experții AUTISM VOICE cadrelor didactice.

Experții AUTISM VOICE, in echipe de cate 2 per scoala, au vizitat fiecare clasa si au observat eleviiși comportamentele acestora atât în timpul orelor, cât și în timpul pauzelor. Astfel,au putut identifica copiii care au nevoie de intervenții personalizate. De asemenea, specialiștii AUTISM VOICE au făcut și recomandări generale de managementul clasei către cadrele didactice.

În această etapă, au fost observați 525 de elevi cu vârsta cuprinsă între 7 și 15 ani, din care 40 au fost selectați pentru a li se oferi evaluări individuale, în urma cărora au fost implicate direct și familiile acestor copii. Familiile au primit evalurile individuale pentru copiii dansilor și au fost ajutați să identifice nevoile de susținere psihologică specializata a copiilor, în funcție de tulburările diagnosticate pentru fiecare dintre acestia.

Ultima etapă a proiectului, desfășurată în luna decembrie 2016, a constat în susținerea de training-uri practie cu profesorii, bazate pe concluziile perioadei de intervenție la clasă (septebrie – noiembrie 2016). Profesorii au primit sugestii și recomandări practice în concordanta cu observatiile directe colectate de specialistii AUTISM VOICE  înetapa observațiilor directe.

În cadrul cursurilor, specialiștii AUTISM VOICE au prezentat tehnici de lucru cu copiii in orele de curs și modalități de implementare pe termen lung, particularizări ale tehnicilor ABA și sugestii de management comportamental al clasei.

Anumiți copii din școlile participante la proiect au prezentat devieri grave de comportament, semnalate întâi de profesori, apoi validate prin observație directă de către specialiștii AUTISM VOICE. Din acest motiv, proiectul s-a concretizat si in evaluarea individuală a 40 de elevi și evaluarea generală a celorlati 525 de copii.

În urma acestor evaluări individuale, părinții copiilor au fost ajutați prin sesiuni individuale de consiliere psihologică privind fiecare copil în parte, iar profesorii au asistat la cursuri de managementul clasei.

Prezentăm pe scurt activitatile si rezultatele obtinute in fiecare școală:

5.1. Școala Gimnaziala „Geo Bogza”, sectorul 1, str. Barbu Lautaru, Nr. 4

  • 21 de cadre didacticeau participat la cursul teoretic
  • Cursul a fost susținut de psihologul și consultantul ABA Claudia Matei, cu asistentapsiholoagelor și terapeutelor ABA- Raluca Anghel și Ana Paun. Aceeași experți s-au ocupat și de intervențiile la clasă, care au avut loc ulterior cursurilor teoretice.
  • 80 de copiiau fost observați la clasa
  • 10 copiiau fost evaluați individual
  • 10 familii au fost consiliate

5.2. Școala Uruguay Nr. 152, sector 1, Strada Virgiliu 42, sector 1

  • 15 cadre didacticeau participat la cursul teoretic
  • Cursul a fost susținut de consultantele ABA – Andra Tabara și Laura Ciobanu. Aceeași experți s-au ocupat și de intervențiile la clasă, care au avut loc ulterior cursurilor teoretice.
  • 87 de copiiau fost observați la clasa
  • 9 copiiau fost evaluați individual
  • 9 familiiau fost consiliate 

5.3. Școala Nr. 20,  Str Prevederii, Nr. 19, Sector 3

  • 38 de cadre didactice au participat la cursul teoretic
  • Cursul a fost susținut de consultantele ABA – Ana Maria Bogdan și Raluca Vasilescu.Aceeași experți s-au ocupat și de intervențiile la clasă, care au avut loc ulterior cursurilor teoretice.
  • 87 de copiiau fost observați la clasa
  • 8 copiiau fost evaluați individual
  • 8 familiiau fost consiliate

 

5.4. Școala Nr. 87, Str Dristorului Nr. 222, sector 3

  • 20 de cadre didactice au participat la cursul teoretic
  • Cursul a fost susținut de consultantele ABA – Andra Tabara și Laura Ciobanu. Aceeași experți s-au ocupat și de intervențiile la clasă, care au avut loc ulterior cursurilor teoretice.
  • 85 de copiiau fost observați la clasa
  • 7 copiiau fost evaluați individual
  • 7 familii au fost consiliate

5.5. Școala Nr. 149, Aleea Perișoru 4, București, sector 3

  • 19 cadre didactice au participat la cursul teoretic
  • Cursul a fost susținut de consultantele ABA Ana Maria Bogdan și Raluca Vasilescu.Aceeași experți s-au ocupat și de intervențiile la clasă, care au avut loc ulterior cursurilor teoretice.
  • Au fost observați circa 80 de copii
  • Au fost evaluați individual 6 copii
  • Au fost consiliate 6 familii

5.7. Școala 79, str. , Cuza Voda, Nr. 51, sector 4 sector 4

  • 19 cadre didactice au participat la cursul teoretic
  • Cursul a fost sustinut de consultantele ABA Ana Maria Bogdan si Raluca Vasilescu. Aceeași experți s-au ocupat și de intervențiile la clasă, care au avut loc ulterior cursurilor teoretice.
  • 89 de copiiau fost observați la clasa
  • Cursul teoretic organizat în această școală a fost unul suplimentar (fata de cele incluse initial in proiect), desfasurat în urma solicitărilor venite din partea cadrelor didactice din școala. Profesorii au fost dornici să afle cum pot gestiona situațiile dificile pe care le au la clasă. Cursul a fost urmat de o sesiune amplă de întrebări și răspunsuri în care cadrele didactice au fost ghidate de terapeuții AUTISM VOICE prezenți la eveniment în privința gestionării situațiilor cu potențial conflictual.

Recomandari generale pentru copiii cu cerinte educative speciale

  • Reducerea numarului de teme pentru acasa
  • Daca nu paote fi insusit scrisul de mana copilul trebuie lasat sa scrie de tipar
  • Impartirea temelor dificile in parti simple
  • Testare orala in locul celei scrise
  • Testare intr-un timp mai lung si intr-un mediu linistit
  • Explicarea conceptelor abstracte in termeni cat mai concreti
  • Explicarea povestilor prin intrebari clare – Cine, Unde, Cand, Cum, De ce?
  • Limbaj clar, instructiuni clare, fara notiuni ambigue
  • Instructiuni scrise
  • Asezare in banca– langa profesor, de preferat in prima banca, pentru evitarea factorilor de distragere a atentiei
  • Alocarea unui timp suficient pentru oferirea raspunsurilor, repetarea instructiunilor
  • Monitorizarea ritmului in care copilul isi face lectiile si repetarea instructiunilor de continuare a sarcinii
  • Instructiuni directe catre copil pentru a ne asigura ca a inteles ce are de facut
  • Atragerea atentiei atunci cand “se pierde”
  • Feedback imediat al performantei – tabla de tokeni, intarire sociala

Recomandari privind regulile clasei

  • Cu cat mai puţine, cu atat mai bine. Pentru învăţământul primar, trei saupatru reguli sunt suficiente, iar pentru învățământul

gimnazial şi cel liceal cinci sauşase. Dacă sunt exprimate corect, regulile clasei pot fi transferate în reguli generale ale şcolii

  • Folosireaun limbaj simplu.Regulile nu trebuie să fie scrise într-un limbaj complex; acestea trebuie să fie clare şi simple, ceea ce permite elevilor să îşi amintească de ele mai uşor (ex. “Ridicaţi mâna şi aşteptaţi ca profesorul să vă numească înainte de a vorbi).
  • Regulile ar trebui scrise într-o tonalitate pozitiva. Încercaţisă evitaţi: “Să nu vorbeştiîn clasa, fără permisiunea cadrelor didactice”, folosind în schimb: “Cere permisunea de a vorbi înainte să spui ceva în timpul orelor”
  • Reguli speciale încontexte speciale 
  • Reguli diferite pentru contexte de învăţare diferite (ex. reguli pentru laboratorul de informatică, cel de chimie, biologie etc.)
  • Vizibilitatea regulilor înclasă. Este important ca regulile să fie afisate într-o zonăuşoraccesibilă. Laînceputul anului şcolar, când regulile sunt noi, acestea pot fi puse chiar pe banca fiecărui

Ca in orice alte clase, am putut observa aparitia comportamentelor indezirabile ale elevilor.

Este recomandat sa se faca o prioritizare a acestor comportamente, propunand anumite obiective. Se tine cont de clasificarea comportamentelor problematice (indezirabile) adica acele comportamente care pun in pericol sanatatea fizica, psihica, emotionala si comportamente care sunt specifice varstei sau influentate de mediul social (problematici usoare). Se iau in considerare siabilitatile fiecarui copil ca si etapa de dezvoltare in care se afla.

Consecintele pe care cadrul didactic le ofera copiilor sunt extrem de importante! Atunci cand li se ofera consecinte pozitive, comportamentele dezirabile cresc ca frecventa, insa este indicat ca acestea sa fie adecvate varstei si nevoilor copiilor.

Legislatia in vigoare stipuleaza dreptul copiilor cu tulburări de comportament de diverse tipuri să fie integrați în școlile publice, însă profesorii nu cunosc instrumentele de lucru cu acestia si nu ii pot ajuta sa se integreze in comunitatea scolara.Astfel, nevoia de cursuri de asimilare a metodelor si tehnicilor de gestionare a situațiilor dificile/conflictuale care apar la clasă este foarte mare.

In prezent, experții AUTISM VOICE desfășoara activități de voluntariat în școlile participantte la proiect, in clasele unde s-au indentificat cazuri de copii cu tulburări de comportament si pentru care este nevoie de sprijin specializat,pe termen lung.

In urma derularii proiectului, specialistii AUTISM VOICE au elaborat un material foarte util profesorilor:„Tehnici de lucru la clasă pentru copiii cu TSA și tulburări de comportament‟. Acesta va fi încărcat pe site-ul www.autismvoice.ro, cu acces gratuit.

Cadrele didactice si familia au un rol foarte important in modelarea comportamentului copilului!

AUTISM VOICE poate face legatura intre profesori si parinti in formarea celei mai bune echipe de indrumare a copiilor cu tulburari de comportamente, de orice nivel de severitate.