În perioada decembrie 2017 – februarie 2018, participăm la Campionatul de Bine cu proiectul nostru POARTĂ către Lume. Pentru noi, această competiție reprezintă șansa dublării donațiilor obținute în perioada sus-menționată. Așadar, vă rugăm să

DONAȚI AICI

Cât face cuvântul MAMA? Pentru un copil sănătos, cuvântul poate fi un punctaj pe tabla de scrabble. Pentru un copil cu autism însă, cuvântul MAMA se calculează în zeci sau chiar sute de ore de terapie ABA.
În centrele AUTISM VOICE 15 copii provin din medii extrem de vulnerabile. Unii dintre ei nici nu au cui spune mama, ei sunt aduși la terapie din orfelinate. Alții sunt aduși de mână de la sute de kilometri, indiferent de cât de aspră e vremea.

POARTA către Lume este șansa către recuperarea celor 15 copii cărora AUTISM VOICE le oferă pro-bono orele de terapie necesare ca să poată trai egali cu noi, zi de zi. Orele de terapie, însă, sunt costisitoare – pregătirea terapeuților, materialele, camerele de terapie, evaluările periodice – toate, se ridica, anual, la aproximativ 200.000 RON.
Fondurile au scopul de a asigura continuarea terapiei în anul 2018, aducându-i mai aproape de o viață mai buna în familie, la grădinița, scoală, în comunitate. Terapia ii învață să iubească, să se joace, să comunice, să se facă înțeleși.

Cui donez?
Donezi pentru 15 copii cu autism din case de copii si din familii sărace. Donația ta poate fi ora care să-l ajute pe Marian să progreseze cu un pas spre a rosti „MAMA”. Sau pe Miriam să zâmbească, ori pe Elena să poată adormi ascultând și înțelegând o poveste… Activități ce par simple pentru noi, pentru un copil cu autism reprezintă provocări imposibil de realizat fără ajutor specializat.

De ce donez?
Autismul înseamnă dependenta de un adult. Terapia e vitala si șansa unica la o viață autonoma. Cu 10 ani de experiența, AUTISM VOICE a devenit un standard profesional prin rezultatele remarcabile în programele de intervenție în autism. Pentru 15 copii abandonați sau săraci, dar cu o forța teribila să evolueze, singura șansa este ca AUTISM VOICE să continue să ii trateze.

Donezi, așadar, ca să putem deschide împreună POARTA către Lume pentru 15 copii cu autism. Iar noi îți mulțumim!

DONEZ AICI