Repere în diagnosticarea autismului

Cât de devreme se poate diagnostica autismul?

Intervenția timpurie este cheia obținerii unor rezultate optime pentru copii cu autism.
Oamnenii de știință au demonstrat că perioada maximă de dezvoltare a creierului uman se găsește undeva între vârsta de 0 și 3 ani, fapt ce sugerează, într-un mod cât se poate de evident, că perioada în care trebuie să se înceapă intervenția terapeutică să se găsească undeva în acest interval.

Diagnosticarea precoce (înainte de 2 ani) este foarte greu de realizat pentru că dezvoltarea copiilor în mod normal diferă de la un caz la altul. Copiii de 2 ani cu autism diferă foarte mult de la un caz la altul. De exemplu, unii sunt distanți și neafectuosi, alții sunt foarte sociabili și stabilesc contactul vizual spontan și la cerere, unii par că se dezvoltă normal până la 2 ani apoi regresează, alții dobândesc foarte puține achiziții până la 2 ani.

Este foarte important să înțelegem că la o vârstă cât mai mică toți copii învață din consecințele comportamantelor lor. Consecințele acestora pot fi pozitive sau negative; orice întrebare, acțiune sau comportament a copilului trebuie să aibă o consecință, astfel copilul va învăța care sunt comportamentele eficiente pentru el și pentru cei din jur și cum trebuie să se comporte atunci când el încearcă să obțină ceva. Dacă relația dintre comportament și mediul înconjurător este implementată copilului începând cu o vârstă începe să joace cele mai bune agentii de pariuri online în fiecare zi, cât mai mică cu atât el va începe să-și modeleze comportamenul cunoscând faptul că orice acțiune sau comportament al său va avea o consecință .

Semnele caracteristice autismului pot fi observate începând cu vârsta de 18 luni.

Repere de diagnosticare precoce ale autismului:

• Nu reacționează (râde, vocalizează, întinde mânuțele) atunci când îi acordați atenție;
• Zâmbește foarte rar sau deloc;
• Nu întinde mâinile atunci când vreți să îl luați în brațe;
• Evită de cele mai multe ori contactul vizual atât cu dumneavostră cât și cu ceilalți;
• Este dificil de calmat atunci când plânge;
• Începe să plângă fără un motiv pe care să-l puteți depista iar acest episoade de plâns durează o perioadă;
• Are o hipersensibilitate la sunete, unele dintre ele provocând crize de plâns și nimic din ceea ce faceți nu îl calmează;
• Nu urmărește cu privirea persoanele sau obiectele care se mișcă în câmpul lui vizual;
• Are comportamente repetitive față de anumite obiecte (exemplu: învârte roțile de la mașinuțe foarte mult timp);
• Nu vă aduce obiectele indicate de dumneavostră;
• Nu răspunde la instrucțiuni simple (hai la mama, vino la mine);
• Își fixează privirea spre un punct fix și o menține mai mult de 1 minut;
• Nu imită ceea ce faceți;
• Nu răspunde atunci când este strigat pe nume;
• Nu privește spre un obiect pe care îl indicați;
• Nu se uită la lucrurile pe care le priviți și dumneavoastra;
• Nu încearcă să vă atragă în activitățile lui;
• Lipsește comunicarea non-verbală;
• Nu imită expresiile faciale sau gestuale;
• Uneori aveți impresia că nu aude atunci când vorbiți cu el;
• Nu reacționează la anumite tonalități ale vocii;
• Are anumite reacții corporale repetitive cum ar fi bătutul din palme sau legănatul;
• Manifestă aversiune față de schimbări și se manifestă prin crize de plâns;
• Are probleme de alimentație sau de somn;
• Când este dus într-un loc necunoscut nu manifestă interes pentru explorarea mediului;
• Are reacții anormale față de stimuli normali;
• Nu manifestă nevoia de afecțiune;
• Uneori manifestă teamă nejustificată;
• Uneori este autoagresiv sau agresiv cu cei din jur;
• Își acoperă urechile cu mâinile atunci când se aud anumite zgomete;
• Este în cea mai mare perioadă a timpului anxios și speriat;
• Adoptă posturi bizare;
• Nu îi place să fie atins sau luat în brațe;
• Uneori pare insensibil la durere;
• A încetat să mai folosească anumite cuvinte pe care înainte le folosea.
• Copilul nu răspunde la solicitările adultului (decât când „vrea”) și pare că nu aude sau nu înțelege ceea ce i se cere;
• Copilul protestează în momentul în care i se cere ceva și se insistă pentru primirea unui răspuns;
• Jocul îi este marcat de un caracter stereotip (folosește obiectele sau jucăriile mereu în același fel, de exemplu: le închide/deschide, bate cu obiectele în anumite locuri, le învârte etc );
• Copilul nu foloseste obiectele în scopul lor uzual (le linge, scutură, plimbă sticle pe care le umple și le golește etc);
• Prezintă probleme de alimentatie, si probleme ale somnului;
• Nu dorește să folosească cuvinte cu sens de comunicare;
• Merge pe vârfuri;
• Ecolalia (repetarea la nesfârșit a unor sunete, cuvinte, reclame tv, etc);
• Poate să nu observe când pleacă și când vine părintele de la serviciu.

Un copil autist poate să fie afectuos cu părinții și apropiații lui. Mama poate spune „Eu mă înțeleg bine cu copilul meu, înțeleg ce vrea.” – însă întrebarea este dacă și ceilalți îl înțeleg, dacă își poate face cunoscute dorințele, nevoile, dacă împărtășește cu ceilalți modul în care se simte – fericirea, supărarea.

Dacă vă regăsiți copilul ca prezentând câteva din simptomele de mai sus și dacă asta se întâmplă cu o frecvență și o intensitate mică, motivele de îngrijorare sunt minime, dar dacă lista cuprinde mulți itemi avem de-a face cu un copil care are nevoie de ajutor suplimentar.

Psihopedagog Oliviana Giura