• Conferința ABA 2023 va avea loc pe 10 și 11 noiembrie, la Universitatea Titu Maiorescu.

  • Peste 30 lectori români și străini vor vorbi despre analiza comportamentală aplicată, aducând informații relevante pentru toate domeniile de aplicabilitate, în special în recuperarea persoanelor cu autism.

Specialiștii Autism Voice participă la Conferința Internațională ABA 2023

3 specialiști Autism Voice vor fi prezenți în cadrul Conferinței Internaționale ABA 2023.

 

 

Ana Bogdan este psihoterapeut cognitiv comportamental și Consultant în Analiză Comportamentală Aplicată, cu formare în analiză comportamentală aplicată, cognitiv-comportamentală, formare în psihologie clinică si terapie logopedica.

Tema: Procesul de terapie în tulburările de spectru autist – Studiu de caz

Copii cu tulburare de spectru autism  pot avea comportamente deficitare și în acces: autostimulări, comportamente de protest exagerat sau chiar agresive. Aceste comportamente pot împiedica dezvoltarea unor abilităti noi și dezirabile pentru bună dezvoltare și evoluție a copilului. Prin tehnici cât mai puțin intruzive și restrictive, analiză aplicată (ABA) permite modelarea și diminuarea acestor comportamente sau înlocuirea cu unele adecvate.

 

 

 

 

Andreea Cosmaciuc este psihoterapeut cognitiv comportamental și Consultant în Analiză Comportamentală Aplicată, cu formare în analiză comportamentală aplicată, cognitiv-comportamentală, NLP și formare în psihologie clinică.

Tema: Necesitatea unui program de consiliere pentru părinți

Intervenția concepută de psiholog pentru a ajuta copiii cu autism ar trebui să includă în mod necesar o acţiune faţă de părinţi ţinând cont de caracteristicile acestora, adică cunoștințele lor, preocupările lor, starea lor motivațională, capacitatea lor de rezistență, disponibilitatea lor etc.  Este deci necesar, în ansamblu, să se asigure o calitate a vieții la fel de bună, pe cât posibil întregii familii, ceea ce presupune, în special pentru a reduce stresul, anxietatea cât mai mult posibil și riscul de depresie, încurajarea în căutarea de sprijin social, promovarea rezilienței și implementarea strategiilor pentru coping adaptat. Cu alte cuvinte, trebuie să reușești cumva intervenția cu părinții unui copil autist pentru a reuși intervenția cu copilul lor.

 

 

Ana-Maria Păun este analist comportamental acreditat BCBA, lucrează în domeniul Analizei Comportamentale Aplicate din 2010 cu copiii diagnosticați cu tulturare din spectru autist, dar și sindroame genetice rare.

Temă: Dezvoltarea jocului la copiii diagnosticați cu tulburare din spectru autist

Predarea jocului la copiii cu tulburare din spectru autist se realizează cu dificultate din cauza jocului repetitiv, intereselor restrânse, alinierea jucăriilor, lipsa imaginației, aceste elemente împiedică dezvoltarea jocului, fără intervenție de specialitate este puțîn probabil că un copil cu TSA să se implice într-un joc funcțional cu alți copii. Prin instrumentul de lucru Pretend play and language assessment and curriculum (PPLAC) putem evalua nivelul de dezvoltare a jocului, al limbajului și de a extinde aceste arii conform vârstei cronologice a copilului. PPLAC are că obiectiv principal dezvoltarea repertoriului de joc imaginar al copilului prin existența schemelor de joacă și a interacțiunii cu copiii neurotipici. Acest instrument va fi prezentat in cadrului Conferinței Internaționale ABA de către psihologul clinician, BCBA, Ana-Maria Păun.

 

 

La Conferința Internațională ABA pot participa studenți, parinti si profesioniști din domeniul ABA atât din România, cât și din străinătate.

Înscrierile se pot face accesând https://conferinta-aba.ro/

Evenimentul este acreditat în România de către Colegiul Psihologilor, iar internațional, de către Behavior Analyst Certification Board.

În cele 11 ediții anterioare, conferința a strâns peste 70 de lectori străini din SUA, Marea Britanie, Belgia, Spania, Norvegia și India, ce au vorbit în fața a peste 500 de participanți anual.

Conferința Internațională ABA este principalul eveniment dedicat cercetării şi teoriei în analiza aplicată a comportamentului din România și Europa de Est, organizat de Asociațiile Autism Voice și Help Autism, împreună cu Institutul ABA România.