Cercetările arată că primii ani din procesul de dezvoltare a unui copil sunt esențiali în ceea ce privește modul în care acesta va reuși să învețe, să își regleze propriile emoții și să se adapteze la mediul înconjurător pe întreg parcursul vieții.

În perioada dezvoltării timpurii, fiecare expunere la mediul înconjurător reprezintă o nouă situație de învățare.

În contextul situațiilor timpurii de învățare, în creier se stabilesc multiple conexiuni neuronale care au abilitatea de a se modifica și readapta – de fiecare dată când apar noi experiențe în mediul natural – dând creierului neuroplasticitate.

Astfel, de fiecare dată când copilul retrăiește o experiență similară, acea conexiune se reactivează și devine din ce în ce mai puternică, conturându-se într-o anumită abilitate sau un anumit comportament.

Cu cât aceste conexiuni neuronale sunt stabilite mai devreme în dezvoltarea copilului, cu atât crește și probabilitatea ca abilitățile și comportamentele dobândite să fie consolidate și menținute pe întreg parcursul vieții.

În cazul copiilor cu tulburări de neuro-dezvoltare dificultatea apare la nivelul modului în care creierul permite realizarea acestor conexiuni.

Astfel, procesul de învățare este îngreunat, iar dobândirea abilităților presupune un efort considerabil mai mare din partea copilului cu o tulburare de dezvoltare.

Spre exemplu:

  • Un copil cu o dezvoltare neurotipică poate învăța că pisica face “miau” pentru că o întâlnește zilnic în casă, iar părintele îi spune – “Pisica face Miau”, iar apoi o întâlnește de câteva ori în parc, primind aceeași explicație;
  • Pentru un copil cu o tulburare de neuro-dezvoltare a învăța că pisica face „miau” poate presupune necesitatea unor expuneri repetate – acasă, în parc, pe carte etc – pe parcursul unor săptâmâni sau chiar luni.

În cadrul unui proces timpuriu de intervenție care are la bază analiza comportamentală aplicată (ABA), nevoile copilului sunt evaluate atent, iar ulterior se stabilesc o serie de o obiective care au drept scop sprijinirea copilului în ceea ce privește dobândirea acelor abilități care nu sunt dezvoltate conform vârstei cronologice.

Având în vedere obstacolele cu care copilul cu tulburări de dezvoltare se confruntă, în cadrul procesului timpuriu de intervenție ABA acesta este expuns în mod intensiv și sistematic la anumite situații de învățare, stimulând astfel în mod specific acele conexiuni neuronale menționate anterior, dobândirea de abilități și, deci, întreg procesul de învățare.

Cercetările arată faptul că implementarea timpurie a unui program de recuperare care are la bază analiza aplicată a comportamentului (ABA) în cazul unui copil cu tulburare de neuro-dezvoltare poate crește semnificativ șansele ca cel mic:

  • Să recupereze acele abilități dezvoltate cu întârziere raportat la vârsta sa cronologică;
  • Să beneficieze de o calitate a vieții mai mare;
  • Să dobândească mai multe abilități funcționale atât la nivel academic, cât și la nivelul experiențelor de viață;
  • Să aibă șanse reale în ceea ce privește integrarea la nivelul societății.

Bibliografie:

  • Geraldine Dawson, Emily J.H. Jones, Kristen Merkle, Kaitlin Venema, Rachel Lowy, Susan Faja, Dana Kamara, Michael Murias, Jessica Greenson, Jamie Winter, Milani Smith, Sally J. Rogers, Sara J. Webb. (2012). Early Behavioral Intervention Is Associated With Normalized Brain Activity in Young Children With Autism, Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, https://doi.org/10.1016/j.jaac.2012.08.018.
  • Dawson, Geraldine. (2008). Early behavioral intervention, brain plasticity, and the prevention of autism spectrum disorder. Development and psychopathology. 20. 775-803. 10.1017/S0954579408000370.

Articol scris de Iulia Bucur, BCABA