Când îl iei de la maternitate îl măsori din priviri, îl analizezi pâna la cele mai mici detalii, să vezi cât de întreg este și dacă nu îi lipsește ceva, îi vezi toate alunițele și semnele.
Apoi, pe măsura ce crește, îl descoperi, îl urmărești, îl testezi, îi lauzi evoluția și esti tot timpul cu ochii pe copil ca să vezi cum crește.
Este important ca tu, ca părinte, să urmaresti îndeaproape copilul, în special în primele etape ale vieții sale. Deși fiecare copil se dezvoltă diferit, cunoașterea reperelor de dezvoltare ale copilului te vor ajuta să identifici semnele care pot indica o afecțiune neurologică sau tulburare de spectru autism (TSA).
În cazul în care anumite repere nu sunt atinse, asta nu însemna în mod automat ca avem de a face cu o tulburare, totuși, orice pierdere sau lipsă de abilități este un semnal de alarmă și trebuie adusă imediat la cunoștința medicului pediatru sau de familie. Intervenția timpurie în cazul copiiilor cu autism este unul dintre cei mai de succes factori pentru succesul in dezvoltarea copiiilor cu autism. Înțelegerea reperelor cheie poate pregăti părinții să urmărească întârzierile sau lipsa de progres în dezvoltarea copilului lor.
De la 3 până la 4 luni
- Se uită la fețe și obiecte cu interes.
- Recunoaște și reacționează la fețe și voci.
- Zâmbește aproape la oricine.
- Este curios și se întoarce spre sunet.
La 7 luni
- Se joacă, ascunde și caută cu obiectele de interes
- Incearcă să ajunga la obiecte din locuri greu accesibile.
- Testează cu gura obiectele din jurul său
- Rotește capul când este strigat pe nume
- Silabisește și scoate sunete si diferite onomatopee neinteligibile.
De la 12 luni
- Imită oameni și sunete.
- Se bucură de jocuri cum ar fi „cucu-bau”.
- Exploreaza obiectelor la vedere.
- Înțelege cuvinte și interdictia.
- Poate spune cuvinte simple.
De la 2 ani
- Se bucură sa fie în jurul altor copii.
- Înțelege propozițiile simple.
- Indică cu degetul către oameni și imagini sau obiecte.
- Poate sorta formele si culorile.
- Urmează câteva instrucțiuni.
- Poate combina două cuvinte.
De la 3 ani
- Manifestă afecțiunea.
- Se poate juca cu jucării simple mecanice.
- Poate potrivi obiecte cu imagini, culori și forme.
- Poate urma comenzile din 2 la 3 părți.
- Poate folosi propoziții simple pentru a comunica.
- Utilizează pronumele – eu, tu, el – și plural – mașini, câini.
De la 4 ani
- Se joacă și colaborează cu alți copii.
- Este creativ și inventiv în joaca.
- Poate denumi culori și numără.
- Vorbește în fraze de cinci până la șase cuvinte.
- Poate spune povești.
- Vorbește suficient de clar pentru a fi înțeles de catre străini.
- Urmează comenzi din 3 părți.
- Înțelege „același” și „diferit”.- putem sa il eliminam
De la 5 ani
- Îi place să-si imite prietenii.
- Îi place să cânte, să danseze și să acționeze.
- Distinge fantezia de realitate.
- Are o independență crescută.
- Vorbește în propoziții cu mai mult de cinci cuvinte.
- Spune povestiri mai lungi.
Dacă copilul tău nu îndeplinește aceste etape, este important să contactezi medicul sau psihologul cât mai repede posibil pentru a stabili dacă acesta este expus riscului de a avea tulburare de spectru autist. Dacă copilul tău primește un diagnostic de TSA, este esențial să începi terapia cu acesta cât mai repede posibil pentru a ajuta copilul să-și atingă întregul potențial. Deși nu există nici un remediu pentru TSA, analiza aplicată a comportamentului s-a dovedit că fiind singura terapie care se pliaza pe nevoile acestora si care înregistrează cele mai bune rezultate.
Ai mereu grijă de copilul tău și fii atent la stările lui, la evoluție, la creștere, dar nu exagera. Uneori poate că nu este nimic, doar panică de mamă. Dar alteori poate fi chiar o problemă, iar atunci este nevoie să fii pregătit.