Tot mai multe familii observă cum, după un lung parcurs al terapiei aba, în care progresele sunt vizibile și copilul ajunge să dobândească abilitățile necesare vârstei cronologice, rămâne acea rigiditate specifică diagnosticului. Le este dificil să înțeleagă conceptele abstracte, să se adapteze în situații care presupun stimuli aversivi pentru ei și să gestioneze emoțiile intense generate. Obiectivele în psihoterapia copiilor cu TSA sunt foarte importante și astfel psihoterapia devine un proces firesc în continuarea terapiei aba, reușind să completeze in dezvoltarea copilului/ adolescentului, resursele necesare pentru ca el să se poata adapta cerințelor sociale și psihologice, obținând o stare mai bună.
Psihoterapia este eficientă atunci cand terapeutul alege intervențiile în funcție de:
- vârsta pacientului
- nivelul lui de dezvoltare
- problema cu care se confruntă
- gravitatea simptomelor
- interesele lui
- setul de abilități
Inițial întâlnirea se realizează cu părinții, aparținătorii legali ai copilului în prezența lui sau nu, în funcție de gradul de conștientizare și dezvoltare a copilului.
Abordarea cognitiv-comportamentală creeaza un echilibru între gânduri și comportament, se focalizează mult pe patternurile de interacțiune dintre membrii familiei și constituie o bază pentru terapie.
Un aspect important al acestui proces este modul de implicare a familiei. Feedback-ul oferit constant îi poate îndruma în relația cu copilul și în schimbările atât de necesare în mediul lui de viață. Uneori familia are nevoie de îndrumări specifice, sugestii pentru a facilita schimbarea necesară copiiilor. Posibil chiar părinții să fie nevoiți să facă anumite schimbări în relațiile lor pentru o mai bună conexiune și transmitere a modelului dorit pentru copilul lor în realizarea obiectivele în psihoterapia copiilor cu TSA
La primele întâlniri se realizează anamneza – se discută istoricul copilului și al familiei în context social- si psihologul consiliază părinții referitor la temerile și asteptările pe care le au.
Colectarea de date cu ajutorul interviului
Care este dificultatea actuală?
Care este motivul intalnirii?
Evenimentele recente de familie şi stresuri importante.
Care este istoria problemei?
Care este istoria incercarilor trecute de tratament sau modalitati de a rezolva problema?
Ce alte probleme de familie au avut?
Care sunt obiectivele si asteptarile familiei de la terapie? Dar ale copilului/ adolescentului?
Care sunt punctele sale forte, motivațiile și rezistențele?
Formularea cât mai specifică a obiectivelor.
Următorul pas este ședința de consiliere la care sunt invitați doar părinții.
Vom discuta rezultatele evaluării, pronosticurile și vom dezbate direcțiile de urmat, modalitățile de dezvoltare a ariilor problematice, și de valorificare a resurselor.
Astfel se stabilesc intervențiile comportamentale, restructurarea cognitivă necesară, analiza rațională și expunerea pentru realizarea performanței.
Obiective terapeutice
- Identificarea situațiilor declanșatoare
- Identificarea soluțiilor pentru gestionarea emoțiilor
- Identificarea aspectelor pe care le pot controla/nu le pot controla
- Promovarea metodelor de relaxare
- Promovarea metodelor de psihoterapie: expunenerea, povești terapeutice, desensibilizare, joc de rol.
Ce urmăresc?
Evaluarea dimensiunilor importante ale funcționarii familiei
- comunicare
- rezolvarea problemelor
- roluri și coaliții
- reacții afective și implicare
- controlul comportamental
- credințe și povesti de familie care încă mai funcționează
Programul de terapie cognitiv-comportamentala cuprinde:
- identificarea și individualizarea simptomelor anxioase – terapeutul ajută fiecare copil să identifice simptomele anxietăţii aplicabile în cazul său;
- educarea conştiinţei de sine;
- educaţia afectivă – copiii sunt ajutaţi să înţeleagă emoţiile proprii şi emoţiile celorlalte persoane;
- managementul comportamental;
- teoria minţii;
- implicarea activă a părinţilor – este deosebit de important ca părinţii să înţeleagă principiile terapiei pentru a putea avea o contribuţie constructivă prin relaţia lor cu copilul.
Devine deosebit de important ca terapeutul să identifice şi să se raporteze corect la profilul lingvistic al unei persoane cu aceste tipuri de tulburări.
Spre exemplu, este esenţial de avut în vedere aspectul pragmatic al limbajului – faptul că o astfel de persoană are dificultăţi în a-şi da seama când trebuie să intervină într-o discuţie sau când trebuie să aştepte până partenerul de dialog îşi termină ideea. De asemenea este util de reţinut că o astfel de persoană tinde să interpreteze literal tot ceea ce i se spune.
Deoarece persoanele cu tulburari de neurodezvoltare necesită un interval mai mare de timp pentru a putea procesa cognitiv explicaţiile primite, este de preferat o structurare clară, sistematică a terapiei, cu sesiuni scurte, dar dese.
Un alt articol important despre evaluare poti citi aici