Conferința Internațională ABA 2018, cel mai mare eveniment din Sud-Estul Europei dedicat analizei aplicate a comportamentului, are loc între 20 și 22 aprilie și aduce din nou la București cei mai valoroși specialiști din tară și de peste hotare pentru trei zile de prelegeri și seminarii cu privire la cele mai noi teorii și practici în domeniu, inclusiv Eugenia Behar.
Eugenia Behan, psiholog, vine la Conferintă cu un subiect extrem de interesant: “Structurarea unei sesiuni de educație sexuală și principalele teme ce trebuiesc abordate în lucrul cu tinerii cu dificultăți de învățare”.
Acest workshop se concentreaza pe exerciții cu temele principale ce trebuie incluse în programul de instruire al celor ce educă, lucreaza, susțin tinerii ce necesită suport.
Workshopul urmarește sensibilizarea persoanelor de suport cu privire la modalitățile prin care pot crea un mediu protejat pentru tinerii cu dizabilități de învățare, cu scopul de a preveni abuzul sexual și violența.
Workshop-ul grupează exerciții prin care terapeuți, instructori, părinții sau alte persoane, pot lucra cu tinerii cu dificultăți de învațare în scopul de a-i îndruma cu privire la cunoașterea drepturilor sexuale și reproductive.
Exercițiile care pot fi adaptate cu ușurință, pentru a fi folosite de către un părinte cu copilul său sunt recomandate de un psiholog/psihopedagog/asistent social cu pregătire în domeniu.
Care este scopul workshopului?
Cu ajutorul exercițiilor incluse în acest workshop veți avea posibilitatea să conturați sesiuni “educaționale” împreună cu tinerii cu dificultati de învâțare pentru a lucra pe tema drepturilor sexuale și reproductive. Ideea principală se concentrează pe ajutarea tinerilor cu dificultăți de invațare pentru a deveni conștienti de corpul lor, pentru a identifica spații private și publice, comportamentul adecvat și inadecvat, diferența dintre o atingere bună și una rea și pentru a le întări și a le oferi instrumentele necesare pentru a-și exprima dorințele și pentru a spune «nu» într-un mod convingător.
Exercițiile vizează în mod direct temele de siguranță și sunt necesare pentru a construi bazele înțelegerii subiectelor despre siguranță – care reprezintă scopul principal al acestui workshop.
Modul în care comunicăm si acționăm este influențat de diverși factori. Ideal, intervenția ar trebui să fie ghidată de prevederile internaționale privind drepturile omului și nu de sentimentele, atitudinile, opiniile și valorile personale. Totodată, parinții au nevoie de suport din partea familiei extinse și a celor implicați alaturi de ei în educația și formarea viitorului adult cu dificultăți de invățare, iar intermediarii au nevoie de suport din partea organizațiilor lor. Politicile și practicile organizației trebuie sa fie în concordanță cu prevederile internaționale privind drepturile omului.
Dacă iti dorești să asculți prezentarea extrem de interesantă a Eugeniei Behar și să cunoști un adevărat profesionist din domeniul analizei comportamentale aplicate, înscrie-te AICI la Conferința Internațională ABA.
Despre Eugenia Behar
„Am devenit formator si am lucrat in cadrul proiectului proiectului „Keep Me Safe” altaturi de Carmen Suraianu – Director executiv SECS, la implementarea modelelor de intervenție destinate prevenirii abuzului sexual și a violenței asupra tinerilor cu dizabilități, dezvoltate în cadrul proiectului. Violența împotriva copiilor cu dizabilități este de 1.7 ori mai frecventă decât în cazul copiilor fără dizabilități, unele studii arătând că 90% dintre persoanele cu dizabilități de învăţare vor fi supuse unui abuz sexual cel puțin odată de-a lungul vieții lor, cel mai adesea din partea membrilor familiei sau din cercul persoanelor apropiate.
Pentru a creşte abilităţile persoanelor cu dizabilități de a se proteja împotriva abuzurilor sexuale este necesar ca membrii familiilor lor şi persoanele care îi ocrotesc să înţeleagă nevoile sexuale ale acestor persoane, să respecte drepturile lor şi să îi sprijine în vederea dezvoltării unor comportamente sexuale adecvate. Proiectul „Keep me safe” și-a propus reducerea riscului de violenţă şi abuz sexual asupra tinerilor cu dizabilități de învățare și a fost finanțat de Direcţia Generală pentru Justiție a Comisiei Europene. Programul European “Daphne III: Prevenirea și combaterea violenței împotriva copiilor, tinerilor și femeilor și protejarea victimelor și grupurilor de risc”. Proiectul a fost implementat de International Planned Parenthood Federation Europe Region (IPPF EN) în parteneriat cu asociații membre ale Federaţiei din Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Germania, Irlanda, Lituania, Olanda, Portugalia, Romania, Spania, Marea Britanie și Macedonia, în perioada 15 ianuarie 2013 – 15 ianuarie 2015.
Proiectul valorifica strategiile, practicile şi instrumentele dezvoltate de către asociaţiile partenere cu experiență recunoscută în domeniu, prin dezvoltarea unui program complex de formare în domeniul prevenirii abuzului sexual și violenței împotriva tinerilor cu dizabilități de învățare care se adresează personalului din instituţii de îngrijire, familiilor şi tinerilor cu astfel de dizabilităţi şi a unui Manual de bune practici.”