De cele mai multe ori, când mergem în parc, la cumpărături, în mall sau în vacanțe vedem în jurul nostru copii jucându-se, vorbind despe anumite subiecte de interes (desene animate, filme, melodii, jocuri), povestindu-și unul altuia ce au mai făcut extraordinar în ultima vreme și totodată, de multe ori, îi vedem certându-se și împăcându-se singuri. Acestea sunt doar câteva din momentele în care ne întrebăm de ce pentru acești copii toate aceste lucruri par atât de simplu de făcut iar pentru copilul nostru cu autism este atât de dificil.

Toate acestea reprezintă un “bagaj” de abilități pe care copilul le adună din mediu și doar experimentând. Diferența este că micuțul nostru special are nevoie de ghidare, sprijin, suport emoțional și multă răbdare din partea noastră în întregul proces de învățare a acestor abilități.

Abilitățile sociale sunt regulile, obiceiurile și deprinderile care ne ghidează interacțiunile cu alte persoane și lumea din jurul nostru. Dezvoltarea acestor abilități sociale implică :

  • Predarea și învățarea să se realizeze în medii cât mai naturale, cu instrucții și explicații clare și explicite.
  • Sprijin pentru îmbunătățirea comunicării.
  • Învățarea de comportamente care conduc la rezultate importante din punct de vedere social precum prietenia (salutul, participarea la conversații, oferirea obiectelor proprii altor copii, consolarea altcuiva, etc)

Grupurile de socializare și ce se poate învăța prin intermediul acestora

–           În cadrul grupurilor, copiii sunt expuși la un număr mult mai mare de persoane (adulți și copii) decât în sesiunile 1 la 1 sau în interiorul propriului cămin, astfel putând învăța să accepte și tolereze, să împartă și să comunice cu un număr mai mare de persoane și cu persoane mai puțin familiare.

–           Grupurile sunt un mediu propice pentru generalizarea abilităților învățate în ședințele de terapie 1 la 1.

–           De asemenea, reprezintă un mediu similar cu cel întâlnit în grădiniță și în școală, copilul putând fi astfel expus la ipostaze-cheie care conduc la comportamente nepotrivite în școală/grădiniță și putând astfel învăța alte comportamente adecvate pentru a face față situației

–           Grupurile sunt mediul potrivit pentru copil de a învăța cum să rezolve o situație dificilă, de a face față și gestiona propriile emoții, dar și cum să procedeze când o altă persoană experimentează emoții puternice (supărare, furie, extaz), oferind un mediu natural de învățare.

Cu toate acestea, de-a lungul timpului au existat și opinii contrare grupurilor de socializare precum:

–           Copilul poate prelua cu ușurință comportamentele neadecvate ale altor copii.

–           Grupurile reprezintă un mediu stresant, frustrant și solicitant pentru copil.

–           Grupurile sunt medii în care se copii se îmbolnăvesc mult mai repede.

Într-adevăr, toate aceste riscuri există!

Evitarea riscurilor, în schimb, nu duce la o bună dezvoltare și integrare în mediile sociale. Așa cum expunerea la microbi și bacterii conduce la întărirea sistemului imunitar, la fel expunerea la situații stresante și dificile conduce la creșterea tolerentei la astfel de situații și la învățarea unor metode de a face față și de a rezolva aceste situații. A evita un risc sau o problemă este ca și cum ne-am trezi în fiecare dimineață, am ieși din casă, iar în pragul casei am avea un buștean pe care trebuie să îl sărim zilnic. Nu ar fi mai ușor să luăm bușteanul din prag și să îl mutăm?

Roxana Timofte, Psiholog, Terapeut ABA