Comportamentele cheie – abordarea lor în cadrul analizei comportamentale aplicate
Roxana Timofte, Analist Comportamental Autism Voice
Copiii cu Tulburare de Spectru Autist prezintă dificultăți de dezvoltare a interacțiunii sociale și reciprocității, dificultăți de comunicare care afectează atât abilitățile lingvistice, cât și abilitățile nonverbale și modele restrânse de interes și activități
Învățarea modului de interacțiune cu alte persoane este cel mai important obiectiv pentru copiii mici cu tulburare de spectru autist (TSA). Copiii învață să comunice în timpul interacțiunilor de zi cu zi pe care le au cu cei din jurul lor. Deci, cu cât interacționează mai mult cu oamenii importanți din viața lor, cu atât au mai multe oportunități de a învăța abilități valoroase de comunicare.
Trei comportamente principale care trebuie dezvoltate în vederea eficientizării procesului de învățare și dezvoltării abilităților de comunicare sunt contactul vizual, imitația și atenția împărtășită.
Contactul vizual
Contactul vizual are un loc semnificativ în comportamentul de comunicare nonverbal. Adesea înseamnă și indică faptul că oamenii ar dori să comunice cu alte persoane. De asemenea, contactul vizual este important pentru a observa și a răspunde indiciilor sociale ale altor persoane
Copiii cu tulburare de spectru autist nu acordă o atenție la ochii oamenilor la fel de mare ca și ceilalți copii. Când contactul vizual nu vine în mod natural, creează provocări în comunicare și interacțiune, deoarece contactul vizual:
- arată că ești atent
- arată că ești interesat de ceea ce are de spus cineva
- te ajută să înțelegi cum se simte cineva (de exemplu, par plictisit? Fericit? Trist?)
- îți permite să îți dai seama ce încearcă cu adevărat să spună cineva (dacă este adevărat, face o glumă, ascunde ceva, este sarcastic). Ochii pot dezvălui semnificația din spatele cuvintelor cuiva.
Există multe lucruri pe care le puteți face pentru a vă ajuta copilul să-și dezvolte capacitatea de a observa ochii altora și de a utiliza contactul vizual. Nu puteți forța un copil să realizeze contact vizual sau să încercați să-l învățați într-un moment care nu are nicio semnificație pentru el. Copiii trebuie să învețe despre contactul vizual în timpul interacțiunilor naturale, de zi cu zi, cu persoanele importante din viața lor. Dacă copilul este într-adevăr implicat și conectat în timpul unei activități care îi este semnificativă, el va fi motivat să folosească contactul vizual și va afla despre motivele pentru care ne privim când interacționăm.
Câteva sfaturi pentru dezvoltarea contactului vizual
- Fiți față în față
Primul pas în a-l ajuta pe copilul vostru să vă observe ochii este să vă asigurați că sunteți într-o poziție fizică care să încurajeze contactul vizual – adică să fiți față în față și la nivelul său fizic. Dacă copilul stă întins pe podea, coboarâți și voi pe covor în fața lui. Dacă stă la o masă, așeazați-vă chiar în fața lui, poate pe un scaun jos, astfel încât să puteți fi ochi în ochi cu el. Poziționându-vă astfel va fi mai ușor pentru copil să vă vadă ochii și va fi mai ușor să observați când copilul vă privește. Dacă sunteți chiar acolo la nivelul său, este, de asemenea, mai probabil ca el să vă observe și să dorească să vă împărtășească un moment distractiv privindu-vă.
- Așteptați, așteptați, așteptați
Un alt mod de a ajuta copiii să învețe despre contactul vizual este să așteptați în momentele cheie din rutinele și activitățile zilnice. Așteptând chiar înainte de o parte cheie a unei activități – cum ar fi chiar înainte de a lăsa mașina să coboare pe rampă sau chiar înainte de a sufla niște baloane de săpun – aceasta creează anticipare și atrage atenția copilului vostru. Dacă sunteți față în față când așteptați în aceste momente, este mai probabil ca copilul să se uite la voi pentru a vedea ce urmează și să-și folosească ochii pentru a vă cere să continuați activitatea.
- Oferiți-i copilului un motiv să vă privească
A face ceva neașteptat sau a face un lucru în mod greșit este o modalitate excelentă de a atrage atenția copilului și de a încuraja contactul vizual. Dacă puneți în mod jucăuș pantoful copilului pe picior greșit, oferiți accidental o lingură în loc de o furculiță sau puneți o piesă de puzzle într-un loc greșit, probabil va avea o reacție și îl va încuraja pe copil să vă privească pentru a vă cere să reparați aceasta.
- Alegeți activitatea potrivită
Mulți copii mici cu TSA au dificultăți în a-și schimba atenția între o jucărie și o persoană în timp ce se joacă. Aceasta înseamnă că încurajarea contactului vizual în timp ce vă jucați cu o jucărie poate fi dificilă. Un moment mai ușor pentru a încuraja contactul vizual este în timpul jocurilor fizice, cum ar fi gâdilatul, cucu-bau, când doar tu și copilul dvs. vă jucați împreună. Fără o jucărie care să fure atenția, accentul poate fi pus pe oamenii din joc. Dacă aștepți chiar înainte de un moment cheie în joc, probabil că copilul tău te va privi pentru a-și arăta entuziasmul și pentru a-ți cere să continui jocul
Cel mai important lucru de reținut despre contactul vizual este că copiii trebuie să învețe despre el și să exerseze utilizarea acestuia în timpul interacțiunilor motivante, de zi cu zi. Copiii sunt motivați, cel mai mult, să se uite la ceilalți atunci când se distrează și se angajează într-adevăr într-o activitate.
Imitația
Imitația implică abilitatea unui copil de a copia:
- acțiuni cu obiecte (cum ar fi cântatul la tobă sau împingerea unei mașini)
- gesturi și mișcări ale corpului (cum ar fi bătutul din palme, tropăitul)
- sunete sau cuvinte
Copiii folosesc imitația pe tot parcursul copilăriei pentru a avea schimburi sociale cu persoanele din jurul lor și pentru a învăța lucruri noi. Copiii imită mai întâi acțiunile celor din jur cu jucării și obiecte și apoi continuă să imite gesturi în timpul celui de-al doilea an de viață. Copiii mici interacționează copiindu-și acțiunile reciproce cu jucării, iar acest tip de imitație crește pe parcursul copilăriei timpurii
Copiii cu autism au adesea mari dificultăți în imitație. Cercetătorii au studiat abilitățile de imitație ale copiilor cu autism și efectul pe care acestea îl au asupra altor domenii de dezvoltare:
- capacitatea de a imita gesturile și mișcările corpului este corelată cu dezvoltarea limbajului
- capacitatea de a imita acțiuni cu obiecte este legată de dezvoltarea abilităților lor de joc
- dificultatea de a imita acțiunile altor copii afectează jocul social
Predarea imitației ar trebui sa plece de la adultul care imită acțiunile copilului în timp ce acesta se joacă cu propriile jucării. Aceasta face ca o interacțiune să devină reală, motivează copilul și îl ajută să acorde atenție celui de lângă el. Imitarea acțiunilor unui copil duce adesea la copilul care imită acțiunea adultului, ceea ce duce la interacțiune socială.
Pasul următor este de a ajuta copilul să imite o acțiune diferită, cu propria jucărie, legată de jocul pe care copilul l-a început deja. De exemplu, dacă copilul a bătut toba cu mâna, adultul poate lua un băț să lovească toba, apoi îl va înmâna copilului și îl va încuraja să facă la fel.
După astfel de expuneri repetate, adultul poate aștepta câteva secunde pentru a vedea dacă copilul poate să facă singur și să îl ajute, dacă este necesar.
Învățarea imitării acțiunilor cu jucării și obiecte este primul pas în învățarea imitării, deoarece imitarea obiectelor este mai ușoară pentru copiii cu autism decât alte forme de imitație (cum ar fi imitarea gesturilor, a expresiei feței sau a sunetelor). Urmând exemplul copilului și bazându-se pe jucării și acțiuni în care copilul își manifestă interesul, adulții pot ajuta copilul să învețe să imite o varietate de acțiuni funcționale cu jucăriile. Acest lucru va extinde abilitățile de joacă ale copilului și va crea scena pentru dezvoltarea altor abilități de comunicare socială. Mai mult, dacă părinții încurajează imitarea în timpul interacțiunilor sociale naturale care se întâmplă acasă, copilul va avea mai multe oportunități de a practica și va fi mai probabil să înceapă să folosească această abilitate în viața de zi cu zi.
Imitația este mai mult decât un simplu joc de copiat. Pentru copiii cu autism, este o abilitate cheie pe care trebuie să o dezvolte pentru a progresa în dezvoltarea socială, a jocului și a limbajului. Învățând să imite, copiii descoperă, de asemenea, noi modalități distractive de a interacționa cu alte persoane și în timpul acestor interacțiuni sociale copilul învață cel mai mult.
Atenția împărtășită
Atenția împărtășită este un comportament în care două persoane se concentrează asupra unui obiect sau eveniment, în scopul interacțiunii . Este o formă de comportament social și comunicativ timpuriu.
Atenția împărtășită implică împărtășirea unui aspect al unui obiect/persoană/eveniment cu altcineva. Necesită abilitatea de a câștiga, menține și schimba atenția. De exemplu, un părinte și un copil se pot uita la o jucărie cu care se joacă sau pot observa trecerea unui tren. Atenția împărtășită poate fi câștigată prin utilizarea contactului vizual, a gesturilor (de exemplu, arătând cu degetul arătător) și / sau a vocalizărilor, inclusiv cuvinte rostite (de exemplu, „uite acolo”).
Există două moduri în care poate apărea atenția împărtășită:
- Inițiere
În acest caz, copilul inițiază interacțiunea socială. De exemplu, copilul poate arăta spre o jucărie și se poate uita la părintele său pentru a-l determina să se uite și la ea. Copiii mai mari pot folosi vocalizări pentru a atrage atenția (de exemplu „uite aici mami”). Inițierea unei atenții comune ar putea indica faptul că un copil este motivat social.
- Răspuns
În acest scenariu, copilul răspunde la eforturile altcuiva de a câștiga atenția împărtășită. De exemplu, un părinte arată spre o minge și spune „uită-te la minge!”. Copilul răspunde urmărind privirea și gestul părintelui (de exemplu, arătând cu degetul arătător) pentru a privi mingea.
De ce este importantă atenția împărtășită?
Capacitatea de a stabili atenția împărtășită este vitală pentru dezvoltarea abilităților sociale de comunicare și cognitive. În mod obișnuit, abilitățile de atenție împărtășită încep să se dezvolte la scurt timp după naștere și, până la vârsta de trei ani, copiii sunt de obicei competenți pentru a câștiga și a menține atenția comună de la adulți și colegi.
Fără abilități de atenție împărtățită, ar putea fi dificil pentru copii să interacționeze și să dezvolte relații cu cei din jurul lor. Aceasta ajută la dezvoltarea unor abilități sociale importante, cum ar fi înțelegerea punctului de vedere al altuia, empatia.