Copiii se pregătesc cu multă emoție și entuziasm de începerea școlii. În curând aceștia își vor revedea colegii și cu siguranță bucuria reîntâlnirii va fi una imensă. Multi copii vor pleca în această calatorie a cunoașterii și a prieteniei poate alături de un coleg special, un coleg diagnosticat cu autism. Un copil care nu își dorește altceva decât să învețe și să se joace, la fel ca orice alt copil. Doar că acesta o face uneori diferit și asta poate să fie dificil dacă noi, părinții și profesorii nu îi ajutăm pe copii să ințeleagă și să accepte ca a fi diferit nu înseamna a fi mai puțin, că toți copiii sunt frumoși și că nu își doresc altceva decât să se joace, să învețe și să-și facă prieteni.

Cum le răspundem copiilor noștri atunci când aceștia ne întreabă de ce un alt copil nu se joacă cu el, nu îi răspunde la întrebări, nu îl privește în ochi sau de ce se comportă ciudat. Care sunt raspunsurile potrivite atunci când suntem întrebați de către copii ce înseamnă autism?

Odată cu începerea noului an școlar, sper că următoarele sfaturi îți vor fi utile pentru a le împărtăși altor părinți care s-ar putea să nu aibă un copil cu autism, dar își doresc să-și educe copilul și să le explice acestora cum să împrietenească cu un coleg care are autism.

Ascultă și explică

Mai întâi, ascultă-ți copilul. Care sunt preocupările copilului tău? Este îngrijorat de modul în care celălalt copil interacționează cu el și nu înțelege de ce copilul se comportă neobișnuit? Sau e doar curios și își dorește să știe cum se poate împrieteni cu acel copil, cum poate comunica mai eficient cu el?  Lasă-l pe copilul tău să își exprime liber sentimentele și astfel poți să conduci discuția spre direcția dorită.

Apoi, vorbește cu copilul tău despre modul în care suntem cu toții diferiți. Roagă-l să enumere câteva lucruri fantastice pe care colegul lor le poate face. Apoi întreabă-l despre lucruri la care ar putea avea nevoie de ajutor suplimentar. Întreabă-l despre prietenii lor – pot numi copii care sunt buni la lucruri pe care ei nu le pot face însă? Bineînțeles că pot! Cu toții avem puncte tari și puncte slabe diferite.

Întreabă-l pe copilul tău cum se simte când întâmpină diferite dificultăți. Se simt frustrat, supărat sau jenat? Întreabă-l cum îl fac aceste sentimente să acționeze. Explică-i că poate copilul pe care îl vede acționând diferit ar putea experimenta aceleași sentimente. Comportamentul lui poate fi o reacție sau o modalitate de comunicare. Fiecare se exprimă diferit.

Învață despre autism

Dacă copilul tău știe că celălalt copil are autism,îi poți explica în mod specific despre autism.

Pentru copiii mai mici, păstrează explicațiile într-un limbaj  simplu și spune-i că unii copii se nasc puțin diferit. Aceasta înseamnă că acei copii ar putea vorbi, învăța, acționa și simți diferit față de el. Explică în mod clar că acel  copil ar putea avea nevoie de mai mult ajutor sau instrucțiuni diferite de la profesor pentru a învăța. Lucrurile pe care copilul tău poate nici nu le observa cum ar fi zgomotele, luminile, culorile, texturile pot fi extrem de deranjante pentru un copil cu autism și că acesta poate să fie motivul pentru care acesta se comportă uneori diferit. Este posibil să nu știe cum să comunice aceste sentimente în mod adecvat.

Încurajează empatia și prietenia

În cele din urmă, încurajează-ți copilul să fie un bun prieten. Vorbește-i despre utilizarea cuvintelor încurajatoare și cât de important este să-l ajute și să nu-l tachineze ci să încerce să gasească modalități prin care se pot apropia de aceștia. Întreabă-l ce are în comun cu colegul lui cu autism și în loc să subliniezi diferențele, scoate în evidență punctele comune pe care aceștia le au.

Pentru mulți copii cu autism, este greu să-și facă și să-și păstreze prieteniile. Dacă familia ta are ocazia să întâmpine un copil cu autism în viața sa, fără îndoială acesta le va schimba și îmbogăți viața pentru totdeauna.

Autor: Oliviana Giura
Membru fondator Autism Voice
Consultant ABA