Project Description

Convenţia cu privire la drepturile copilului şi Regulile standard privind egalizarea şanselor pentru persoanele cu handicap (Rezoluţia ONU din 1993), precum şi alte documente internaţionale menţionează cu claritate nevoia de participare socială şi de egalizare a şanselor pentru copiii şi persoanele cu handicap, ca mijloace de promovare a drepturilor umane. O condiţie importantă în acest sens, pentru care militează comunitatea internaţională, este depăşirea modelului predominant medical în concepţia şi practica cu privire la aceşti copii şi acceptarea complementară a modelului social.

În prezentul ordin al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie se determină criteriile medico-psihosociale de identificare şi de încadrare într-o categorie de handicap, pentru copii, pe baza cărora se stabilesc măsurile de protecţie specială, serviciile de intervenţie (reabilitare-recuperare) şi sprijin necesare, pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare optimă (biopsihosocială) în raport cu nevoile individuale şi particularităţile contextuale, pentru fiecare copil.

Identificarea şi aprecierea gradului de handicap se fac prin raportare la Clasificarea internaţională a funcţionării, dizabilităţii şi sănătăţii, versiunea pentru copii şi tineri, adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 2007.
Prezenţa unei condiţii de sănătate (boli, afecţiuni etc.) este o premisă, dar aceasta nu conduce obligatoriu la handicap (dizabilitate). Diagnosticul medical în sine nu este ca atare suficient pentru a fundamenta încadrarea într-o categorie de handicap, el trebuie corelat cu evaluarea psiho-socială. La evaluarea eventualului handicap sau dizabilităţi, alături de stabilirea gradului de disfuncţionalitate a organismului, se vor lua în considerare şi factorii de mediu, inclusiv cei familiali, calitatea educaţiei, măsurile luate de familie, posibila neglijare, precum şi factorii personali. În absenţa familiei se evaluează particularităţile mediului substitutiv. Ponderea acestor factori în constituirea handicapului va fi evaluată prin criterii de facilitare şi/sau bariere, identificate prin raportul de anchetă psihosocială.

Atât în procesul evaluării medico-psihosociale, cât şi în luarea deciziilor privitoare la copil trebuie să se respecte principiile parteneriatului cu familia şi cu copilul, în raport cu vârsta şi gradul său de dezvoltare.

Evaluarea şi încadrarea într-un grad de handicap nu este un scop în sine, ele trebuie să ducă la creşterea calităţii vieţii copilului, prin îmbunătăţirea îngrijirii şi intervenţii personalizate cu scop recuperator şi de facilitare a integrării sociale.

Ele se vor concretiza în planul de servicii personalizat, elaborat pe baza raportului de evaluare complexă, validat pe baze contractuale ferme, ceea ce va asigura o conduită activă, pozitivă a comunităţii faţă de persoana cu handicap sau dizabilitate. Planul de servicii personalizat va fi pus în practică de familie şi de instituţiile competente, furnizoare de servicii, cu implicarea activă a copilului. Serviciile sunt asigurate sau facilitate de autorităţile locale, iar planul personalizat va fi monitorizat de instituţia abilitată.

Pentru realizarea obiectivelor propuse, dosarul copilului cu handicap sau dizabilităţi este unic şi cuprinde următoarele secţiuni: fişa personală, fişa medicală, ancheta socială, fişa psihologică, fişa educaţională, raportul de evaluare complexă, certificatul de încadrare într-un grad de handicap, certificatul de orientare şcolară, hotărârea privind măsurile de protecţie a copilului, planul de servicii personalizat, contractele cu familia şi cu instituţiile furnizoare de servicii şi documente privind monitorizarea evoluţiei cazului.

Pentru aplicarea instrumentelor precizate în acest ordin, în termen de 60 de zile de la publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, va fi pus la dispoziţie un ghid metodologic aprobat prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei, al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap, al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi al ministrului educaţiei şi cercetării.

Măsurile şi serviciile de protecţie specială, de intervenţie şi sprijin sunt variate şi au ca finalitate:

a)supravieţuirea copilului;

b)reducerea sau minimalizarea unor consecinţe invalidante ale afecţiunilor sau bolilor;

c)ameliorarea condiţiilor de viaţă individuală şi socială pentru a asigura şi a sprijini dezvoltarea maximală a potenţialului copilului.

La baza aprecierii severităţii handicapului (dizabilităţii) stau, în principal, următoarele criterii generale:

a)gradul, stadiul, eventualele complicaţii şi posibila asociere de afecţiuni derivate din afectări/deficienţe structurale sau funcţionale, stabilite pe baza explorărilor corespunzătoare;

b)răspunsul la tratament şi efectul măsurilor recuperatorii (protezare, reeducare funcţională etc.) şi serviciilor de intervenţie şi sprijin;

c)posibile limitări în activitate şi restricţii în participarea socială, ca efecte ale afectării sau deficienţei;

d)influenţa pozitivă, de facilitare sau negativă, de bariere, exercitată de factorii de mediu;

e)influenţa pozitivă sau negativă a criteriilor sus-menţionate cu factorii personali.

Aplicarea combinată a criteriilor medicale şi psihosociale se face diferenţiat şi adaptat particularităţilor de vârstă ale copiilor în cauză.

Copiii din grupa de vârstă 0-3 ani ridică probleme speciale şi necesită o atenţie specială în identificarea şi determinarea gradului de handicap. Aceşti copii sunt, pe de o parte, dependenţi de îngrijirea şi supravegherea permanentă din partea adultului. Pentru aprecierea severităţii handicapului trebuie avute în vedere nu numai efectul tulburărilor structurale şi funcţionale, ci şi implicarea şi condiţiile asigurate de mediul familial apropiat. Pe de altă parte, la această vârstă dezvoltarea biopsihosocială a copiilor este foarte complexă, ceea ce impune o analiză foarte serioasă şi circumspecţie în decizia de încadrare.

Grade de handicap (dizabilitate)

Încadrarea în grade de handicap se face în raport cu intensitatea deficitului funcţional individual şi prin corelare cu funcţionarea psihosocială corespunzătoare vârstei.

Pentru a se realiza asimilarea pe grade de handicap în cazul diverselor entităţi nozologice se va ţine seama că nu boala în sine determină severitatea handicapului, ci gradul tulburărilor funcţionale determinate de acestea, în raport cu stadiul de evoluţie, de complicaţii în activitatea şi participarea socială, de factori personali etc. Deci, pentru aceeaşi boală – ca premisă a identificării şi încadrării – încadrarea în grade de handicap poate merge de la gradul uşor la gradul grav.

Măsurile de protecţie specială şi serviciile de intervenţie şi sprijin sunt, în cadrul legal existent, foarte variate; pentru viitor, în funcţie de nevoile individuale şi disponibilităţile comunităţii, ele vor fi dezvoltate în mod corespunzător.

Gradul grav de handicap se poate acorda copiilor care au, în raport cu vârsta, capacitatea de autoservire încă neformată sau pierdută, respectiv au un grad de dependenţă ridicat fizic şi psihic. În această situaţie autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate, ceea ce conduce la restricţii multiple în participarea socială a copilului. Drept urmare, copilul necesită îngrijire specială şi supraveghere permanentă din partea altei persoane.

Gradul accentuat de handicap se poate acorda copiilor la care incapacitatea de a desfăşura activitatea potrivit rolului social corespunzător dezvoltării şi vârstei se datorează unor limitări funcţionale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afecţiuni severe, în stadii înaintate, cu complicaţii ale unor aparate şi sisteme. În această situaţie participarea socială a copilului este substanţial restricţionată.

Gradul mediu de handicap se poate acorda copiilor care au capacitate de prestaţie fizică (motorie, metabolică) sau intelectuală redusă, corespunzând unei deficienţe funcţionale scăzute, ceea ce duce la limitări în activitate, în raport cu aşteptările corespunzătoare vârstei. În această situaţie ele se reflectă în restricţii relativ semnificative ale participării sociale a copilului.

Gradul uşor de handicap se poate acorda pentru cazurile în care impactul afectării asupra organismului este minim, cu limitare nesemnificativă a activităţii, şi nu necesită măsuri de protecţie specială, participarea socială fiind în limite rezonabile. Aceste cazuri vor fi raportate şi înregistrate statistic.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 781 din data de 28 octombrie 2002