Project Description

Curs „Tehnici ABA in tulburarile de spectru autist” – Bucuresti, februarie 2020

De 11 ani susținem continuu excelența profesională a terapeuților ABA din România prin cursuri specializate și activități de coordonare. În acest timp am format peste 2.000 de cursanți specializați în ABA, avem 400 de copii înscriși în programele Autism Voice, iar 87% din copii noștri sunt înscriși la grădiniță sau la școală.

Cursul Tehnici de analiză comportamentală aplicată în tulburările de spectru autist este construit pe baza experienței de 15 ani în lucrul cu copiii cu autism, precum și a expertizei celor doi traineri acreditați internațional.

Cursul acoperă cele 40 de ore de formare impuse de BCBA. Cursanții care doresc să devină Registered Behavior Technician (RBT), pot primi în urma cursului diploma necesară pentru a da examenul final organizat de Computerland România. Mai multe detalii despre care sunt condițiile de îndeplinit pentru a deveni RBT găsiți aici.

Traineri

Anca Dumitrescu – psiholog, BCBA (Board Certified Behavior Analyst), Președinte Autism Voice, supervizează activitatea terapeuților din centre și lucrează împreună cu echipa sa la traducerea principalelor lucrări si manuale de terapie ABA.

Claudia Matei, psiholog, BcaBA, Vicepreședinte Autism Voice, este implicată în proiectele Autism Voice de formare a specialiștilor și cadrelor didactice, de implementare a noi servicii de terapie și de conștientizare a problematicii copiilor cu autism din perspectiva integrării sociale.

Raluca Anghel – psiholog, coordonator programe ABA în cadrul Autism Voice, cu o experiența de 10 ani în lucrul cu copiii cu tulburări de dezvoltare. Susține cursuri de formare pentru specialiști și părinți în cadrul asociației.

Perioada cursului

Modulul 1

20 februarie 2020: 09.00 – 16.00

21 februarie 2020: 09.00 – 16.00

Modulul 2

19 martie 2020: 09.00 – 16.00

20 martie 2020:  09.00 – 16.00

Modulul 3

24 aprilie 2020:  09.00 – 16.00

25 aprilie 2020:  09.00 – 16.00

Cursul este pentru tine daca:

Structură curs

  1. Partea teoretică prin care vom explica conceptele analizei aplicate a comportamentului, printre care:
  • Ce este ABA și care sunt rezultatele aplicării acesteia în terapia copiilor
  • Măsurarea rezultatelor abilităților predate în cadrul terapiei prin colectarea datelor
  • Evaluarea abilităților copilului și a rezultatelor intervenției
  • Tehnici de lucru recomandate pentru dezvoltarea abilităților de comunicare, sociale sau pentru reducerea comportamentelor neadecvate ale copiilor
  • Managementul programului de terapie;
  • Pașii necesari în integrarea socială a copiilor – abilități pentru grădiniță și școală
  1. Partea practică vizează însușirea și dezvoltarea tehnicilor de terapie discutate în partea teoretică a cursului, precum și observarea structurii ședinței de terapie. Această parte constă în:
  • Realizarea unei filmări care să atingă tehnicile discutate în cadrul cursului – pe baza filmării, cursanții vor primi fișă de feedback din partea specialiștilor Autism Voice, astfel încât la finalul cursului fiecare cursant să cunoască aplicarea tehnicilor în mod real, direct în sesiunea de terapie
  • Realizarea unei evaluari orientative pe baza unei scale de dezvoltare
  • Analiză pe filmări cu aplicarea tehnicilor – cursan‑ii vor face analiza pe tehnicile prezentate.

În perioada dintre module cursanții vor efecuta practica sub supervizarea unuia dintre coordonatorii Autism Voice, scopul fiind însușirea tehnicilor prezentate în cadrul cursului.

  • Cursul este acreditat de către Colegiul Psihologilor din România cu 60 de credite.
  • Toți participanții vor primi diplomă de absolvire a cursului din partea Asociației Autism Voice.
  • În urma cursului, participanții vor primi suportul de curs, prezentările și instrumentele necesare de lucru, în format electronic;

Taxă curs

  • Costul unui modul este de 500 de lei. Costul total al cursului este de 1. 500 de lei și include și supervizarea pentru perioada de practică.
  • Pentru rezervarea locului este necesar să se achite taxa aferenta primul modul, respectiv 500 de lei, urmând ca diferența să se achite în prima zi a următorului modul.

Reduceri:

  • 10% din costul total al cursului pentru grupuri de minim 4 persoane;
  • 20% din costul total al cursului pentru părinți și studenți. (studii de licență)

Reducerile nu se cumulează.

Detalii plată:

ABA MASTERS CLASS SRL, J40/15703/2019

CUI 41911203

cu sediul in Bucuresti, Sector 2, str. Orzari nr. 92A, mansarda, camera 2.

IBAN: RO39BTRLRONCRT0527932901 deschis la Banca Transilvania

Mențiune plată: Pentru cursul din București

Locația Centru Autism Voice – Aba Academy, strada Orzari, nr. 92A, sector 2, București

Data limită înscrieri:  13 februarie 2020

Numărul de cursanți: 20

Pentru întrebări sau nelămuriri, nu ezitați să ne contactați:

Adelina Anghele

0751 285 910

adelina.anghele@autismvoice.ro

Înscriere