ProfAid Kit este un program de formare a cadrelor didactice ce oferă soluții concrete pentru înlăturarea conceptului de “copil problemă” la clasă, folosind materiale educaționale si tehnici specifice de management al comportamentelor dificile și a tulburărilor severe de comportament. Proiectul este derulat de AUTISM VOICE si finanțat de Kaufland România.
Proiectul ProfAid urmărește pregătirea profesorilor claselor 0-8 întru utilizarea celor mai eficiente tehnici de modelare comportamentală, sisteme de motivație și recompensare, pentru ca orice copil cu dificultăți să poată fi susținut și integrat în colectivitate. Scopul final al programului este de a optimiza relația profesor-elev, prin gestionarea adecvată a comportamentelor dificile, generând o cooperare profesor-părinte-specialist de a sprijini și integra copiii cu tulburări de comportament.
Până la finalul lunii noiembrie, școlile din București, Alexandria și Ploiești se pot înscrie pentru preselecție online. Ulterior, luând în calcul estimarea numărului de copii potențial implicați, dar și interesul exprimat de către instituțiile de învățământ, se vor selecta 18 școli din București, respectiv câte 6 din Alexandria și Ploiești, ale căror cadre didactice vor trece prin procesul propriu-zis de pregătire.
ProfAid KIT oferă soluții concrete pentru înlăturarea conceptului de “copil problemă” la clasă, folosind materiale educaționale și tehnici specifice de management al comportamentelor dificile și a tulburărilor severe de comportament (autism, autism mozaicat, ADHD, Asperger, ADD, Sindrom Rett, Sindrom Neuronal-Motor și orice alte tulburări neuro-psihice). Astfel, se vor avea în vedere următoarele:
Astfel, se vor avea în vedere următoarele:
- Concepere, elaborare și producție “ProfAid KIT” destinat profesorilor – pachet inovativ de materiale educationale, special conceput pentru reducerea comportamentelor inadecvate apărute la clasă, putând fi utilizat cu succes în orice situație dificilă.
- Transfer know-how, metodologie, instrumente și resurse de lucru pentru 750 de profesori din ciclul primar și gimanzial: curs teoretic și instructaj utilizare “ProfAid KIT” (4 ore) + curs aplicat (4 ore);
- Monitorizare, coordonare, îndrumare și consultanță – 4 ore/săptămână/ școală/terapeut timp de 5 luni, pentru asigurarea asimilării și aplicării la clasă a bunelor practici metodologice;
- Colectare și analiză de date, indicatori cantitativi și calitativi pentru identificarea corectă a situației concrete din sistemul de învățământ, ca bază pentru elaborarea unui studiu științific dar și de noi instrumente personalizate, eficiente și actuale;
- Evaluarea specializată și în mod gratuit a elevilor care manifestă simptome de tulburări severe de spectru autist, in limita a 60 de evaluari/ 30 scoli. Părinții vor primi rezultatele evaluării si îndrumarea necesară către cel mai potrivit program de terapie conform diagnosticului relevat prin folosirea celor mai bune teste de evaluare, la nivel mondial: Nepsy, Ados, Ablls-R, Carolina curriculum.
Beneficiari direcți:
– 750 cadre didactice din școlile selectate (învățământ primar și gimnazial) din București, Ploiești și Alexandria.
Beneficiari indirecți:
– 2.250 elevi cu tulburări de dezvoltare si autism din învățământul primar și gimnazial,
– 18.750 elevi cu dezvoltare neurotipică din învățământul primar și gimnazial.
Lista școlilor selectate pentru ediția decembrie 2017 aici