Deficiențele de limbaj și întârzierile în dezvoltarea vorbirii ar putea să nu fie vinovate pentru un număr mai mare de crize de furie la copiii diagnosticați cu autism, conform cercetătorilor de la Colegiul de Medicină al statului Penn. Descoperirile ar putea să-i ajute pe părinții copiilor cu autism să caute cel mai bun tratament pentru problemele comportamentale ale acestora.

Copiii diagnosticați cu autism au mai multe accese de furie decât copiii care nu au acest diagnostic, conform cercetătorilor din domeniu, iar terapeuții, educatorii și părinții pun aceste comportamente pe seama problemelor de vorbire și limbaj. Unii copii diagnosticați cu tulburare de spectru autist nu reușesc să-și însușească limbajul sau dezvoltă diferite tulburări de vorbire.

Pentru a investiga această corelație, oamenii de știință au studiat relația dintre limbaj și frecvența crizelor de furie la 240 de copii diagnosticați cu autism, cu vârste între 15 și 71 de luni. Cercetătorii, care au publicat recent descoperirile în „Journal of Development and Physical Disabilities”, susțin că IQ-ul copiilor, abilitatea lor de a înțelege limbajul și abilitatea de a folosi cuvinte și de a vorbi clar explică mai puțin de 3% din crize.

„În cadrul studiului am avut copii cu un discurs limpede și îndeajuns de inteligenți pentru a putea comunica, însă crizele lor au fost la fel de frecvente ca ale colegilor din grup”, spune Cheryl D. Tierney, profesor asociat de pediatrie în Colegiul Medicilor.

Oamenii de știință au mai descoperit că micuții care vorbeau la nivelul unui copil de 2 ani cu dezvoltare normală aveau mai multe tantrumuri decât copiii cu abilități mai scăzute de vorbire.

„Este o teorie greșită conform căreia copiii cu autism au mai multe accese de furie și crize din cauză că le este greu să comunice ceea ce vor. Convingerea era că inabilitatea lor de a-și exprima nevoile folosindu-se de limbajul verbal era principala cauză a apariției acestor comportamente, și că prin îmbunătățirea limbajului și a comunicării, aceste comportamente își vor găsi o rezolvare. Am descoperit însă că doar o mică parte a acestor crize de furie sunt cauzate de inabilitatea lor de comunicare sau de încapacitatea de a înțelege tot ceea ce li se comunică.” susține Dr. Tierney.

Acest studiu este unic pentru că măsoară IQ-ul micuților și separă vorbirea și limbajul ca variabile diferite care ar putea cauza crizelor de furie la copiii diagnosticați cu autism.

„IQ-ul este foarte important pentru că un copil care are capacitatea mentală de a înțelege și de a folosi limbajul, se poate angaja în comportamente diferite față de un copil care nu are capacitatea mentală de a înțelege și de a folosi limbajul”, spune Tierney.

În plus, a explicat diferența dintre limbaj și vorbire în cazul copiilor cu autism: „Limbajul este abilitatea copilului de a înțelege scopul cuvintelor și de a înțelege ce i se spune. Vorbirea este abilitatea lui de a-și folosi limba, gura, buzele și maxilarul pentru a forma sunete și cuvinte și pentru a le face inteligibile pentru alte persoane”.

Studiul însă nu răspunde întrebării „Ce cauzează crizele de furie la copiii diagnosticați cu autism?”, însă oamenii de știință cred că acestea apar din cauza schimbărilor de stare și a toleranței scăzute la frustrare.

„Ar trebui să nu le mai spunem părinților copiilor cu autism că odată ce aceștia își vor însuși limbajul, crizele de furie și frustrare se vor diminua. Acum există îndeajuns de multe studii pentru a arată că nu se va întâmpla acest lucru fără ajutor adițional”, a concluzionat medicul.

Ajutorul trebuie să vină sub forma unei analize comportamentale și a unui terapeut certificat.

„Această formă de terapie poate ajuta copiii cu autism să devină mai flexibili și le poate arăta cum să-și satisfacă nevoile într-un mod care este mai acceptabil decât o criză de furie”, a încheiat Dr. Tierney.

Sursa