Școlile ar trebui să aibă o politică de zero toleranță față de bullying, care să fie aplicată în mod consecvent. Orice incident de agresiune trebuie investigat și elevii trebuie încurajați să raporteze orice comportament intimidant. Copilul dumneavoastră ar trebui să se simtă confortabil vorbind despre agresiunea pe care o întâmpină și să fie încrezător că vor  fi luate măsuri.

Unii copii și tineri cu autism pot să  recunoască agresiunea, deci este important ca personalul didactic și de suport să observe comportamentul în și din clasă.

Personalul didactic și de suport  este  adesea capabil să observe un incident sau să audă comentariile făcute de alți elevi și ar trebui să le documenteze, pentru a le împărtăși personalului și părinților relevanți.

O formă de intimidare este excluderea socială. Personalul didactic trebuie să monitorizeze foarte atent tendințele de acest gen venite din partea altor elevi și să lucreze împreună cu aceștia, astfel încât să prevină asemenea practici nadorite.

Școala ar putea să creeze o  zonă specială  în locul de de joacă din curtea școlii în care copii care întâmpină situații dificile și au nevoie de ajutor să se oprească și să semnalizeze că întâmpină o situație dificilă și că au nevoie de ajutor.

Este important ca un copil să  poată identifica foarte ușor care sunt persoanele ce pot să le ofere ajutor atunci când au de-a face cu o situație neplăcută sau dificilă pentru ei. De asemenea, elevii pot fi învățați să spună atunci când văd că un coleg se “adapostește” în acel loc special și să ceară rapid ajutor din partea unui cadru didactic.

Un copil cu autism sau o persoană tânără poate găsi o interacțiune socială ca fiind extrem de dificilă. Dacă s-au făcut încercări  pentru a-I sprijini să-și facă prieteni, dar a devenit extrem de evident faptul că acesta nu dorește să facă acest lucru sau că simte o presiune mult prea mare, atunci este recomandat să i se respecte dreptul de a-și petrece timpul liber singur, fără a fi nevoie să interacționeze cu alți colegi.

Conștientizare și înțelegere

Ai putea să vorbești cu profesorul copilului tău despre crearea oportunităților pentru toți elevii de a dezvolta o înțelegere a condițiilor medicale , a nevoilor educaționale speciale sau a nevoilor suplimentare de asistență și dizabilităților. Acest lucru se poate face printr-o întâlnire ofciala cu toată școala, în care elevii să primească informații relevante despre ce inseamana să ai o dizabilitate și ce pot ei să facă pentru a deveni un adevărat ajutor pentru colegii lor cu nevoi speciale.

Este important să ne amintim că toți copiii și tinerii  cu TSA sunt diferiți unul față de celălalt și ca strategiile care funcționează pentru  cu unul nu pot fi potrivite pentru toți.