“28 iunie. O seară minunată. 10 ani de AUTISM VOICE.
O locație minunată.Tete a Tete. Parcul Herăstrău.
Doar ploaia ne-a cam udat planurile (trebuiau să vină și soțul meu cu Ines și încă două prietene), dar a avut farmecul ei.
Ora 19:00. Invitații încep să apară. Localul era intim, decorat frumos, pregătit să întâmpine oameni cu suflet mare. AUTISM VOICE și-a dăruit ziua unei familii numeroase și toate donațiile au mers către cei 11 copilași ai lor.
Fondatoarele centrului, fundraiserii și terapeuții erau prezenți. Unii dintre terapeuți au venit direct de la centru, însoțiți de copii și părinții acestora. Era o atmosferă caldă ,chiar dacă afară ploua cu găleata.
Adrian – unul dintre eroii ce aleargă pentru copiii cu autism-își face apariția alături de fetița lui, Karla. Mândria lui. În august, Karla va împlini 18 ani. Studiază la o Universitate în Statele Unite și vrea să aprofundeze neurobiologia. Îi privesc fascinată. Ea vorbește despre tatăl ei cu atâta mândrie, iar lui îi strălucesc ochii când vorbește despre ea. Zâmbesc larg și îmi imaginez că, peste ani, așa voi povesti și eu despre fetița mea.
Un alt alergător – Andrei, un ultramaratonist, intră în local ud până la piele. Ne povestește despre cursele din marile deșerturi unde aleargă zile în șir prin arșiță sau frig, cu ranița grea în spate. Mi-a rămas în minte istorisirea în care a rămas fără apă și mai avea doar câteva dune până la capătul cursei. A rămas acolo prăbușit minute în șir până a găsit forța să se ridice și să ajungă la final. Dar privirea îi scapăra și mai arzător când ne povestea de minunea lui de fetiță de doi ani și jumătate și ne arată cu drag fotografii cu ea. Căldura zâmbetului lui cred că i-a uscat instantaneu cămașa udă. Apoi ne-am amuzat că stăteam toți și povesteam despre fetele noastre.
Apare și Costi, alături de soția sa, Cristina, tot uzi, dar întotdeauna dornici să ajute. Nu au lipsit de la nicio cursă, de multe ori venind însoțiți de cei doi băieți ai lor. Cristina se apleacă spre un puzzle la care lucra sârguincios Cristian. M-am topit!
Imaginile de la maratoane se derulează pe perete și noi privim cu nostalgie .Multe curse am adunat în tricoul AUTISM VOICE. Pentru copii. Cu ei în suflet!
Apoi începem să râdem pentru că noi ne știam doar în adidași și echipament sportiv și acum ne vedeam în rochii, cu flori în păr, la cămașă sau costum..
Am creat o echipă frumoasă ce aleargă pentru copii (vrem să le purtăm mesajele și în toamnă, la maratonul de la Atena), alături de terapeuții ce muncesc zi de zi pentru recuperarea lor. Fetița mea nu a vrut sa vină (încă intră cu dificultate în spațiile noi și nu îi place deloc aglomerația) și privesc cu drag către cei doi colegi ai ei, veniți direct de la terapie. Copii frumoși. Și părinți puternici.
Imaginile, atmosfera, poveștile, oamenii au făcut ca seara să fie magică.
Începe o tombolă surpriză și se extrag bilețele: Primul nume este al unei mămici (care trecuse pe bilet de fapt numele puiului ei-el a fost de fapt norocosul). Încep să aplaud tare,cu lacrimi în ochi.
Al doilea este numele lui Adrian. Dintre atâția oameni…Fac ochii mari și sar în sus de bucurie!
Al treilea este al lui Andrei…Nu creeed!!!
Cum se poate…alergătorii noștri??? Mai rămăsese doar Costi, dar al cui credeți că a fost următorul nume??? Costiii!!! Începem toți să râdem… După ce că au sufletele mari, mai sunt și norocoși! (și nu au fost fraude).
Apoi un terapeut și soțul uneia dintre fondatoare.
Am multe imagini frumoase! Păstrez căldura multor îmbrățișări (deși afară plouă torențial și apa ajunsese până în prag).
Poza de final a fost încununarea serii: terapeuți și alergători, zâmbind la fotografia de grup: ATCAAA!!!
Unul dintre terapeuți oferă cadoul câștigat lui Ines (culmea, o gentuță pe care și-o dorise foarte mult), iar unul dintre eroii alergători îmi oferă mie produsele cosmetice. Așa suntem noi. O echipă. O familie.
Am donat. Am primit. Am zâmbit. Am lăcrimat. Și am plecat cu sufletul plin către copilul meu care mă aștepta sa o adorm. Plângea deja și tot întreba unde este mami. M-am întins udă și îmbrăcată lângă ea în pat. I-am șters lacrimile și a adormit cu gentuta-pisicuță în brațele mele.”
Articol scris de Teodora, mămica lui Ines