“Copilul meu tocmai a început terapia ABA, iar terapeuții mi-au spus că vor folosi recompense. Asta înseamnă că va fi mituit ca să învețe?”

Nu. Oferirea adecvată a recompenselor imediat după demonstrarea unui comportament adecvat (condiționare), înseamnă că cel mic va fi motivat să învețe și nu mituit.

A cunoaște diferența dintre condiționare și mituire înseamnă a putea controla procesul de modelare pe termen lung al comportamentelor copilului tău.

Condiționarea presupune un proces de învățare în cadrul căruia se realizează o asociere între un comportament și o anumită consecință (pozitivă sau negativă), asociere care va duce fie la creșterea în frecvența a anumitor comportamente dezirabile, fie la descreșterea în frecvență a celor indezirabile.

Spre exemplu, dacă ne dorim ca cel mic să vocalizeze mai des, vom face astfel încât de fiecare dată când spune un sunet/o silabă să îi oferim imediat un obiect/o activitate care îl motivează, care îi place foarte mult.

Astfel, dacă celui mic îi plac foarte mult baloanele de săpun, vom planifica ca atunci când reușește să imite un sunet (comportamentul pe care ne dorim să îl vedem mai des la cel mic), să ne jucăm împreună cu baloanele de săpun (consecința pozitivă), scopul fiind acela de a-l motiva să verbalizeze și data viitoare.

Oferirea baloanelor de săpun imediat după ce copilul a reușit să spună „AAA”, spre exemplu, nu va face decât să crească probabilitatea ca pe viitor cel mic să își dorească să mai verbalizeze.

Prin urmare, atunci când utilizăm în mod adecvat condiționarea, vom observa următoarele aspecte:

  • Adultul se află în control – acesta decide când și dacă consecința (recompensa) poate fi oferită;
  • Accesul la obiectele/activitățile preferate este oferit imediat după apariția unui comportament adecvat, pe care ne dorim să îl vedem mai des la copil;
  • Crește frecvența, întărește și menține comportamentele dezirabile pe termen lung;
  • Este un proces favorabil pentru copil;
  • Este un proces bazat pe planificare din partea adultului.

Mituirea, în schimb, presupune modificarea comportamentului celui mic pe terment scurt, însă perpetuarea comportamentelor neadecvate pe termen lung.

Spre deosebire de condiționare, mituirea se produce înainte de apariția comportamentului dezirabil și presupune oferirea accesului la un obiect/acțiune plăcută pentru copil pentru a opri un comportament nedorit. În acest caz, copilul este cel care se află în controlul acestui „schimb”.

Spre exemplu, dacă cel mic țipă și plânge atunci când va aflați în magazin, iar dumneavoastră îi spuneți că își poate cumpăra o înghețată dacă se oprește din plâns, acela este un moment în care copilul este mituit.

În cadrul acestui scenariu, cel mic se va opri din plâns atunci când îi cumpărați îngețata, însă în cadrul următoarei vizite la magazin, există șanse foarte mari ca același comportament neadecvat să reapară – copilul va plânge și va țipa, nereușind să ceară adecvat ceea ce își dorește sau să aștepte până când este posibil să primească.

În schimb, dacă stabiliți împreună cu cel mic că dacă reușește să rămână liniștit și să vorbească pe un ton potrivit cât timp vă aflați la cumpărături, la final primește o îngețată, atunci ați reușit să îl motivați pe cel mic să se comporte adecvat și să învețe să se comporte la fel și pe viitor.

În cadrul acestui scenariu, există șanse foarte mari ca cel mic să învețe că în cadrul următoarelor vizite la magazin demonstrarea unui comportament adecvat îi aduce înghețată și să repete acel comportament.

Astfel, când este folosită mituirea, vom observa următoarele aspecte:

  • Copilul este cel care controlează situația – adultul și copilul negociază cu scopul de a obține complianță;
  • Presupune oferirea accesului la un obiect/la o activitate cu scopul de a încerca să oprim sau să influențăm un anumit comportament pe termen scurt;
  • Mituirea apare înainte de demonstrarea comportamentului dezirabil;
  • Efectul este acela de a diminua comportamentul pe termen scurt, dar de a crește probabilitatea apariției acestuia pe termen lung;
  • Este un proces favorabil celui care realizează mituirea și nu copilului;
  • Este un proces bazat pe o reacție imediată, fără planificare și adesa ca urmare a unei stări de frustrare.

Învățând să îl motivăm pe cel mic și oferind consecințe pozitive imediat după aparița unor comportamente pe care ne dorim să le vedem mai des, îl vom ajuta de fapt pe cel mic să învețe.

Iar înțelegând ceea ce se întâmplă atunci când suntem apelăm la mituirea copilului, vom putea evita efectele negative pe termen lung asupra comportamentului acestuia, precum și asupra relației pe care o avem cu cel mic.

Iulia Bucur, psiholog, BCaBA