Institutul ABA organizează primul eveniment din România adresat reprezentanților organizațiilor, centrelor de terapie și profesioniștilor din domeniu – Conferința „Analiza comportamentală – Direcții de dezvoltare în România”

Institutul ABA România și Departamentul de Psihopedagogie Specială, Facultatea de Psihologie și Științele Educației organizează Conferința „Analiza comportamentală – Direcții de dezvoltare în România” pe 25 octombrie, la București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației.

 Acesta este primul eveniment din România adresat reprezentanților organizațiilor, centrelor de terapie și profesioniștilor din domeniu, susținând stabilirea standardelor de aplicare a analizei comportamentale și a punctelor comune și eficiente de comunicare și colaborare.

Evenimentul aduce lectori internaționali și din România, specializați în analiza comportamentală aplicată și este acreditat de către Colegiul Psihologilor din România (8 credite), respectiv de către BACB (Behavior Analyst Certification Board) (8 credite), oferindu-se credite specialiștilor din domeniu – psihologi cu drept de liberă practică și analiști comportamentali.

Printre invitații speciali ai evenimentului se afla cei doi lectori internaționali – William Edwards, Ph. D, Clemson Center for Behavior Analysis și Neil Martin, Ph. D, Director of International Development.

“1 din 59 de copii este diagnosticat cu tulburări de spectru autist. Nevoia constantă și urgentă de a crea servicii de recuperare optime pentru copii a făcut posibilă colaborarea specialiștilor din România, într-un proiect comun de a propune și de a oferi soluții eficiente ONG-urilor și centrelor de terapie dezvoltate în ultimii ani.

Practica din ultimii 15 ani în domeniu ne-a determinat să stabilim repere și standarde importante în analiza aplicată a comportamentului, pe care dorim să le comunicăm la nivel național, în cadrul conferintei organizate anul acesta. Astfel, vom putea face posibilă evoluția și optimizarea metodelor de terapie și a serviciilor oferite la noi în țară.”, declara organizatorii evenimentului.

Subiectele din cadrul conferinței vor fi centrate pe dezvoltarea serviciilor din cadrul organizațiilor din România, centrelor sau programelor home-based, înțelegerea, aplicarea și respectarea standardelor ce asigură eficiența intervențiilor, modalităti de formare și acreditare pentru terapeuți și perspective comparate cu modele internaționale validate deja.

Programul conferinței:

  • 9.00 – Deschidere

    • Institutul ABA Romania – Obiective și direcții de dezvoltare

  • 9.15 – 10.30

    • ”Overview of the ethics and supervision requirements of the BACB” – Neil Martin, Ph. D, BACB Director of International Development

  • 10.45 – 12.30

    • ”Implementing a supervision structure for center and home-based services” – William Edwards, MS, BCBA, Clemson Center for Behavior Analysis

    • Opțiuni de training și acreditare în ABA disponibile în România

  • 12.30 – 13.30 Pauza de masă

  • 13.30 – 15.30

    • Standarde în centrele ABA din România:

    • Coordonarea programelor de recuperare în cadrul organizațiilor ce oferă servicii ABA – Anca Dumitrescu, BCBA

    • Training-ul terapeuților – Ana Turtureanu, BCaBA si Valentina Puicea BCBA

    • Strategii de implicare a părinților în procesul terapeutic – Camelia Frangulea, BCBA

  • 15.30 – 17.00

    • Repere practice pentru intervenția la domiciliu – Andreea Stroe-Mățăuan BCBA, Geanina Bucuroiu BCBA, Iulia Lazarean, BCBA

    • Îmbunătățirea procesului de predare la grupul de copii folosind principiile ABA – Iulia Lazarean, BCBA

  • Dezbatere – care sunt principalele dificultăți întâlnite în cadrul organizațiilor ce oferă servicii ABA.

Înscrierile se fac online, pe site-ul Institutului ABA Romania.

Parteneri: Autism Voice, Help Autism, Lumea lui Arthur, Învingem Autism, Centrul Rainbow.

DESPRE Institutul ABA Romania

Institutul ABA România este organizația care promovează standardele profesionale ale analizei comportamentale și aduce alături profesioniști care să creeze și să dezvolte cele mai bune practici în domeniul ABA.

A fost inființată în 2015, iar membrii asociației sunt specialiști acreditați internațional, implicați în proiecte sociale, de formare, intervenție terapeutică sau servicii home-based.

Institutul ABA România își propune să realizeze centralizarea specialiștilor acreditați internațional și a celor care au finalizat o formare de lungă durată în analiză comportamentală în țară sau prin programe universitare din afara țării.

Aceștia se vor regăsi în cadrul site-ului www.aba-românia.ro, ca recomandări directe de specialiști pentru familiile și clienții care solicită servicii de acest tip.

Institutul ABA România, în parteneriat cu alte asociații reprezentative, este implicat în procesul de advocacy pentru acreditarea profesiei. Din acest motiv, contituirea unui grup semnificativ de reprezentanți ai profesiei, specialiști și practicieni este esențială și contituie un argument puternic în demersul nostru.