Simplu! AM un copil cu autism. 

Ines are 6 ani, îi va împlini chiar pe 13 octombrie – când va alerga prima ei cursa pentru copii.

A fost diagnosticată la vârsta de 1 an și 9 luni cu Tulburări din Spectrul Autist (TSA). Lumea noastră s-a năruit și de atunci viața noastră a devenit o cursă spre recuperarea copilului nostru.

Astfel am scris jurnalul „Primește-mă în lumea ta”, unde am așternut toată emoția, toată durerea.

Copilul nostru abia spre vârsta de 3 ani a știut să îmi spună pe nume:”Mă-mă-mă-mă”. Așa arată o bătălie castigată în lupta cu balaurul numit Autism. Fiecare cuvințel învătat este o victorie.

Anul trecut, în octombrie, am luat parte la prima mea cursă sportivă de 3 km. Cu acest gând. Pentru a purta mesajele acestor copii ce nu se pot exprima. Cu lacrimi în ochi și cu fetița mea in suflet am terminat cursa. Împreună cu terapeuții alături de care Ines muncește de 4 ani.

A doua zi m-am înscris voluntar în echipa AUTISM VOICE. Am oferit apă alegătorilor de la maraton la punctul de hidratare de la kilometrul 15. Îi admiram. Îi încurajam și îi aplaudam.  Nici nu visam că, peste câteva luni, în mai, voi alerga primul meu semimaraton – alături de ei.

Cu ea în gând, am pornit către Start.  Adrenalina îmi bubuia în urechi.  Primii 10 km am fost bine.

Pas după pas am ajuns la kilometrul 15, unde voluntarii AUTISM VOICE îmi întindeau pahare cu apă și mă încurajau: „Hai, mămica lui Ines!”

Am avut un deja-vu. Atunci lacrimile au început să îmi înțepe ochii. Vedeam în ceată borna cu km nr 18.

Peste drum zăream bicicliștii cu mesajul The last runner – Ultimul alergător.  Eram în ultimii 20, cred.

Nu mai puteam respira.  Înaintam cu dificultate.

Un membru al echipei – care a stat tot timpul langă mine – mă ducea de braț și mă încuraja. L-am rugat să mă lase acolo, dar mi-a spus să nu uit că Ines mă asteaptă cu medalia. Trebuia să mă încadrez în timp-3 ore.

La kilometrul 20 zăresc alți colegi ce terminaseră și unul ce alerga către noi. Acum mă susțineau ambii coechipieri de antebrațe.  Atunci am eliberat puhoiul de lacrimi ce mă sufoca. Un ambulantier mă întreaba dacă sunt bine. Colegii mei răspund în cor în locul meu: „E ok.”

Inspiram cu greu și aveam o pâclă pe ochi. O vedeam la fiecare colț. O auzeam cum mă încurajează: „Hai, mami! Hai, că poți!”. Nu puteam să o dezamăgesc. Mă aștepta cu medalia. Mi-o imaginam. Deliram?!?

Ultimul kilometru nu l-am mai putut alerga. M-am târât susținută de îngerii mei păzitori. Pană am văzut linia de Finish. Mă incadrasem oarecum în cele 3 ore. Depășisem doar cu 5 minute.

Voluntarii ce ne așteptau cu medaliile au început să aplaude și mi-au așezat medalia mult visata la gât. 

Râdeam și plângeam.

Îmi ridic privirea către cer și înalț o mulțumire.

Mami,am reușit!

Și iată că anul acesta, această echipa minunată AUTISM VOICE Super Team aniversează 1 an. 1 an în care ne-am sudat, am adunat pași, povești frumoase și ore de terapie pentru 400 de copii.

Ce inseamnă echipa pentru mine?

Ei sunt a doua mea familie. Prietenii mei.

Așadar, pe langă părinte, am fost co-terapeut, alergător, voluntar, fundraiser.

Am scris articole și am susținut campanii de conștientizare. Am alergat 24 de ore pentru autism pe plaja terapeutică destinată persoanelor cu dizabilităti. Ne-am târât prin noroi și am străbătut obstacole aproape imposibile la Legion Run. De mână  -ca o echipă. Și cu ei în gând. Supereroii noștri.

Deși unii nu pot vorbi, vom povesti noi pentru ei! Le vom purta mesajele.Vom fi vocea lor!

Teodora, mămica lui Ines

 

 Înscrie-te și tu acum în #ATCASuperTeam:  https://autismvoice.ro/atca-super-team/