M-am născut și am crescut într-o familie militară, m-am mutat destul mult de-al lungul vieții și am fost înscris la 13 școli diferite. Am fost diagnosticat cu ADHD în jurul vârstei de 4 sau 5 ani, tulburare de învățare (disgrafie și dislexie) la un moment dat în copilărie și tulburare de spectru autist la 22 de ani.

Din când în când, sunt întrebat dacă pot descrie modul în care mă afectează autismul. De multe ori, mi se pare destul de dificil să răspund la această întrebare, nu pentru că ar fi prea personală, ci fiindcă nu știu sigur cum aş putea să mă compar cu un om fără autism. De vreme ce este ceva cu care m-am născut, modul în care experimentez, înțeleg și interacționez cu lumea este cu totul altfel decât pentru cineva fără autism. Aceasta înseamnă că pot doar ghici cum experimentează, înțelege și interacționează cu lumea o persoană fără autism.

Modul în care o persoană cu autism experimentează lumea variază destul de mult de la o persoană la alta. Doar pentru că așa experimentez eu viața cu autismul, nu înseamnă că toți ceilalți cu autism vor experimenta viața în același mod.

Când am început să scriu despre acest lucru a ieșit o lucrare destul de mare, așa că mă voi concentra doar pe hipersensibilitățile pe care le experimentez.

Luați-vă un minut și încercați să vă concentrați pe fiecare senzație posibilă, pe tot ce sunteți capabili să simțiți cu ochii, nasul, urechile, atingerea, mirosul și gustul și mă refer la tot. Acum imaginați-vă că creierul vă obligă să fiți conștient de toate, în fiecare moment. Dar acest lucru este încă destul de vag de vreme ce există atât de mulți stimuli, în mod natural, încât persoana neurotipică pare să se blocheze.

  1. Atingerea

Gândiți-vă la hainele care vă ating pielea și posibilele straturi care nu vă ating direct pielea, dar totuși exercită o ușoară presiune asupra pielii dvs., indiferent cât de ușoară. Creierul meu este întotdeauna conștient de fiecare fir care îmi atinge pielea, de sutele de puncte de contact, până la textura materialului pe care îl port, cum ar fi un pulover de lână. Sunt conștient de modificări minore de temperatură, motiv pentru care sunt un fricos când vine vorba de vreme caldă.

Apoi gândiți-vă la toate vibrațiile care vă înconjoară. În momentul de față număr aproximativ 83 de surse diferite de vibrații. Muzica de la boxe acoperă un număr destul de mare dintre ele (număr doar vibrațiile, nu toate sunetele pe care le prind urechile mele). Apoi, există vibrațiile vehiculelor din trafic. Vibrațiile de la avioanele care zboară mai jos, cele ale mașinilor de spălat / uscat, mașina de spălat vase, aragazul pornit și să apară și acestea sunt doar cele pe care le pot ghici, deși asta nu-l împiedică pe creierul meu să îşi dedice o parte din capacitatea de procesare conștientă identificării altor surse.

Pentru mine, cea mai rea senzație, care mă poate trimite de la zero la 60 într-o milisecundă, este atingerea altor oameni. Există două tipuri de atingeri ajung mă termină – pielea pe piele, în special pielea uscată și anumite presiuni ale atingerii. Este o senzație care se află la limita dintre disconfort extrem și durere pură. Mă descurc cu atingeri extrem de ferme, motiv pentru care orele de lupte din liceu nu m-au deranjat prea mult; fiecare atingere a fost destul de fermă și rapid agresivă. Din nefericire, îmbrățișarea este destul de lentă, încât între inițierea îmbrățișării și apropierea de presiunea completă a îmbrățișării, presiunea va atinge acel punct perfect pentru a mă duce la supraîncărcare, iar atunci se întâmplă a doua parte, când persoana termină îmbrățișarea.

Atingerea ocazională pe umeri și pe brațe este dură. Înțeleg clar şi respect faptul că o persoană nu o să mă strângă puternic de umeri/brațe şi nu mă aștept ca orice persoana cu care interacționez să știe asta. Dar, presiunea utilizata de cei mai mulți oameni în cazul atingerii ocazionale are efecte în acea zona de supraîncărcare și nu pot face prea multe pentru a o opri.

  1. Sunete

Sunetul este cea mai ușoară senzație pentru mine fiindcă o pot controla cu dispozitive precum dopuri de urechi și căști, dar și zona care îmi provoacă cel mai mult durere. Creierul meu forțează întotdeauna o parte din capacitatea de procesare conștientă pentru a urmări și identifica sursele sunetelor. De exemplu, dacă mă aflu într-un restaurant aglomerat, creierul meu mă obligă să încerc să urmăresc fiecare conversație. Credeți-mă, nu am nicio dorință de a asculta conversațiile străinilor, dar le aud oricum. De asemenea, aud și alte sunete pe care oamenii le scot, inclusiv vorbirea, răsuflarea, pocnirea / apăsarea oaselor, pașii, hainele care se ating de alte suprafețe, strănutul, tusea, adulmecarea, ciocănitul etc..

Dar creierul meu nu încearcă să conștientizeze şi să urmărească doar discuțiile oamenilor, ci fiecare sunet care ajunge la urechile mele. Muzică din boxe, cineva care toarnă un suc, sistemele de ventilație din automatele/frigiderele/congelatoarele pentru sucuri/AC, mașina de gheață, grătare, cuptoare, hote, mașini de spălat vase, chiuvete, vasele care sunt stivuite, sunetele cronometrelor și caselor de marcat, sunetele telefoanelor mobile, toaletele și apa / gazul / electricitatea care circulă prin pereți. De asemenea, aud fiecare sunet care vine din afară pe care sunt fizic capabil să-l aud (care poate varia în funcție de volumul general din interior) – mașini, oameni care vorbesc, avioane, claxoanele mașinilor etc.

  1. Vederea

În ceea ce privește vederea, încă nu sunt sigur cum să o descriu cu exactitate. Este o situație în care creierul meu încearcă să identifice și să urmărească tot ceea ce ochii mei sunt capabili să vadă din punct de vedere fizic – de la ușoare modificări de iluminat la pâlpâirea luminilor fluorescente și tot ceea ce mișcă. Fiecare mic detaliu. Este ca și cum creierul meu nu ar avea suficientă putere de procesare conștientă dedicată doar procesării vederii și se întinde spre zonele de procesare conștientă dedicate altor simțuri. Deci, în general, vederea nu va provoca o supraîncărcare sau o criză de una singură, spre deosebire de sunet sau atingere. Dar dacă o cantitate mare de procesare conștientă este deja folosită pentru a gestiona alte simțuri, vederea va fi asimilată de acestea.

  1. Planificarea pentru evitarea suprasolicitării

Pentru orice lucru pe care trebuie să-l fac, am nevoie de un plan. După ce aleg un eveniment / activitate, voi începe să mă gândesc la ce să mă aștept. În general, voi cerceta evenimentul / activitatea și voi petrece ore și uneori luni făcând acest lucru. Voi încerca să identific toți factorii de risc și să estimez la ce pot să mă aștept de la cantitățile de stimuli, cum voi reacționa dacă mă voi confrunta cu o mare de stimuli, ce să aduc cu mine pentru a face față și fiecare cale posibilă de evadare dacă situația devine prea mult. Voi încerca să planific fiecare interacțiune umană posibilă și voi trasa arbori / scenarii de dialog uriașe pentru fiecare lucru posibil la care mă pot gândi, pentru fiecare subiect de conversație posibil și / sau urgență pe care o consider posibilă. Apoi îl voi organiza în diagrame de profunzime mentală și planuri de acțiune care ar trebui să funcționeze singure.

  1. Cum le aranjez pe toate

Cea mai mare parte a procesului meu activ cognitiv se ocupă de recunoașterea tuturor lucrurilor pe care creierul meu le ia în considerare şi pe care încearcă să le organizeze. Acest lucru este extrem de important și îi voi dedica cea mai mare parte din capacitatea mea de gândire conștientă. Dar poate fi simplificat în alte cuvinte, eu strigând în gura mare în capul meu: „Iarba este verde, omul cu pălărie albastră, câine maro acolo. Am mirosit ceva care pare să vină de acolo. O persoană tocmai a aruncat o privire în direcția mea. Oh, uite, un râu. Între aceste două fisuri din trotuar există 56 de bucăți vechi de gumă. O mulțime de oameni merge pe acest drum. Există găuri în tricoul persoanei respective.” În general, există aproximativ 65-150 de observații pe secundă, dar asta variază și în funcție de eveniment / activitate.

Așadar, atunci când ies la plimbare, 65% din capacitatea mea totală de gândire conștientă va fi dedicată acestui strigăt intern pentru de a ține pasul cu stimularea. Alți 30 la sută vor fi dedicați redării scenariilor pre-planificate, iar ceilalți 5 la sută vor acționa ca o punte între acest strigăt continuu și scenarii. Când interacționez cu oameni (în special cu oameni pe care nu îi cunosc bine), interacționați cu adevărat cu un set de scenarii planificate în prealabil, în timp ce o mare parte din mine este ocupată să țin pasul cu toate simțurile mele.

Raportul 65/30/5 se schimbă mult în funcție de ceea ce fac. Un eveniment în aer liber în centrul orașului, cum ar fi săptămâna marinei, l-a schimbat într-un raport de 75/20/5. Efortul a fost atât de mare, încât nu am mai făcut nimic în acele zile. Nevoia de a face faţă tuturor observațiilor din mintea mea implică o mare cantitate de efort, iar dacă un lucru pe care nu l-am planificat, sau planul pe care l-am făcut s-a pierdut, atunci trebuie să mă gândesc cum să fac un alt plan şi cum să fac ajustări. Apoi, după ce mi-am ajustat diagrama şi planul de acțiune, mă întorc și încerc să fac faţă tuturor observațiilor din mintea mea. Dar acest lucru implică și mai mult efort și, dacă a trecut prea mult timp și începe să-mi fie tot mai greu să fac faţă situației, se poate să încep să mă închid în încercarea de a  mă implica.

Am ajuns destul de bun în stabilirea scenariilor pe diagrama mea cognitivă și a planului de acțiune, așa că, în majoritatea cazurilor, când trebuie să mă adaptez, nu va fi foarte greu. Și când totul este aplicat corect, se va ajunge la o situație extraordinară în care am un nivel de conștientizare a ceea ce este în jurul meu, pe care majoritatea oamenilor nici nu poate să şi-l imagineze.

 

Sursa articol: https://themighty.com/