Unul dintre cele mai fericite momente din viața unui adult este acela când devine părinte.  Bucuria, emoția, dragostea necondiționată pe care o aduce apariția unui mic suflet pe lume nu poate fi egalată de nimic.

Prioritățile se schimbă, responsabillitatile cresc și tot ce ne dorim este să îi fim mereu aproape, să îl protejăm, să îl indrumam. Pe zi ce trece visăm lucruri mărețe pentru puiul nostru și – ca părinți, facem sacrificii pentru a ne asigura că i-am oferit tot ce e mai bun. 

Imaginează-ți însă că în această lume în care evenimentele cotidiene ne iau prin surprindere, nimic nu este garantat. Nici măcar viața noastră!

Știi cum e viitorul? Neprevăzut.

Chiar dacă nu ai un job periculos, chiar dacă nu trăiești în zone de conflict, nimeni nu poate ști ce se va întâmplă mâine. 

Și de aceea, de cele mai  multe ori, părinții pierd nopți căutând soluții pentru toate scenariile. 

Din fericire, o plasă de siguranță există sub forma asigurărilor de viață, și astăzi stăm de vorbă cu Anca Moldoveanu – Corporate Manager NN România despre acestea. 

    • Studiile internaționale arată că oamenii își asigură casa sau mașina, atât de necesare pentru un trăi decent. Dar ce se întâmplă atunci când evenimentele neplăcute din viața noastră vizează însăși integritatea noastră fizică, sau chiar viața?
    • După ultimii ani în care ni s-a demonstrat că nu doar la nivel personal, ci și la nivel mondial, lucrurile se pot schimba de la o zi la alta, simțim din ce în ce mai acut nevoia unei plase de siguranță. 
    • Și totuși, Anca ne explică diferența dintre a te asigura din frică și a te asigura din responsabilitate. Pentru că meseria de părinte vine la pachet cu responsabilitatea pentru o nouă viață. 
    • Pentru a fi fericit, un copil are nevoie de părinți  liniștiți. Starea noastră de bine se răsfrânge asupra micuților noștri.

Unde poți afla mai multe despre tipurile de asigurare potrivite nevoilor tale? Accesează site-ul www.nn.ro. În prezent, NN susține peste 2,2 milioane de clienți de asigurări și pensii, un sfert din populația activă a României, să protejeze tot ceea ce contează mai mult pentru ei. 

Acest episod este oferit de către NN România și Autism Voice. Poți urmări si episoadele anteriore pe canalul nostru de Youtube: AutismVoiceRomania – Youtube

Poți asculta episodul actual aici:

Nu uita să te abonezi pentru a fi la curent cu următoarele interviuri.

Știi pe cineva care are nevoie de ajutor? Trimite-i acest link.

Vrei să ne ajuți să ducem informația la cât mai mulți oameni? Un share ne va ajuta. Folosește #EuSiCopilulMeu#AutismVoice.