”Atunci când vrei să pornești într-o nouă direcție pentru a avea o viață mai bună, încearcă cele 3 reguli: modifică-ți mediul, monitorizează-ți comportamentul și fă o promisiune altei persoane că îți vei schimba comportamentul. Cel mai bun mod în care un psiholog își poate ajuta clienții este să-i învețe să se ajute singuri. Fiecare persoană își poate atinge potențialul maxim cu ajutorul științei comportamentale”, este una dintre concluziile prezentate de Dr. Robert Epstein, psiholog american de renume mondial, care a susținut în premieră la București Workshopul Internațional de Psihologie și Behaviorism. Evenimentul a fost organizat de ATCA – Autism Voice, în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației, U.B., Departamentul de Psihopedagogie Specială.
Dr. Epstein a vorbit despre cum creativitatea “nu este magică și nici misterioasă. În spatele creativității există principii științifice pe baza cărora pot fi dezvoltate tehnici puternice de stimulare a creativității, atât pentru individ cât și pentru organizații”. Referindu-se la gestionarea sănătoasă a vieții de adult pentru care fiecare persoană este responsabilă, el a ținut să atragă atenția că ”prin analiză și practică, autocontrolul este real și puternic”. În argumentația sa, s-a bazat pe teoriile lui B. F. Skinner, unul dintre cei mai relevanți psihologi behavioriști, curent care se axează pe modificarea comportamentului prin diverse metode în scopul îmbunătățirii vieții unei persoane.
Evenimentul a oferit o nouă abordare asupra științei moderne a comportamenului, pentru a afla care este statusul său actual și cum ne poate ajuta să ne îmbunătățim viața.
Dr. Epstein susține că toate aspectele comportamentului uman, chiar și creativitatea, pot fi înțelese în termeni riguroși, științifici. Dr. Epstein a vorbit despre abilitățile pe care oamenii le pot învăța și care pot crește nivelul expresiilor creative. În plus, a adus în atenție o teorie științifică a comportamentului – Teoria Generativității – care ne ajută să înțelegem toate componentele comportamentului uman, incluzând și comportamentul remarcabil numit „creativ”.
De asemenea, dr. Epstein a explicat cum știința comportamentală poate fi aplicată asupra propriei persoane și despre cum toți putem învăța tehnici de self-management care să ne ajute să ne atingem potențialul. Dr. Epstein a menționat faptul că inclusiv Profesorul Skinner a reușit să își folosească știința pentru a-și dezvolta potențialul: „A fost cel mai productiv, creativ și fericit om pe care l-am cunoscut„. Acest lucru s-ar datora puterii științei comportamentului. Fiecare persoană își poate îmbunătăți viața învățând principiile self-managementului.
Dr. Epstein a vorbit și despre situația curentă a științei comportamentale și cum a fost aplicată aceasta în Statele Unite în mai multe domenii: educație, terapie, farmacologie și multe altele.
De altfel, cu ocazia workshopului internațional, AUTISM VOICE a lansat pe piața din România versiunea tradusă și editată în limba română a lucrării “About Behaviorism” semnată de B. F. Skinner. Cartea este un instrument indispensabil pentru terapeuții specializați în tehnica ABA (Applied Behavior Analysis), folosită mai ales în lucrul cu copiii care suferă de tulburări din spectrul autist. Cartea este disponibilă aici pentru achiziționare. De altfel, Autism Voice a editat și „Analiza Aplicată a Comportamentului” sau „Cartea Albă”, o carte de referință în domeniul ABA pentru specialiști practicieni, profesioniști, studenți, cât și pentru toți cei interesați să aprofundeze acest curent psihologic.
La rândul său, Anca Dumitrescu, președinte AUTISM VOICE și primul specialist român acreditat internațional în terapia ABA, a declarat ”Prin evenimente de genul acesta, creăm conexiuni între specialiști și contribuim la dezvoltarea științei behaviorismului în România. Lectura cărții ”About Behaviorism” va duce la o înțelegere aprofundată a ceea ce înseamnă analiza comportamentală. În momentul în care cunoaștem și înțelegem legile care ne controlează comportamentul, simțim, de fapt, că ne putem controla propriul comportament. Putem, de asemenea, să ajutăm cu succes copiii să-și gestionezemai bine comportamentul, devenind ulterior adulți care pot duce vieți mai împlinite.”.