Anual Autism Voice are peste 400 de beneficiari ai serviciilor de terapie și evaluare. Dintre aceștia 200 de copii beneficiază de servicii directe de terapie în centru sau coordonarea planurilor de intervenție la domiciliu.

Evaluăm periodic situația financiară a familiilor care lucrează în centrele noastre, iar pe baza fondurilor strânse în cadrul evenimentelor, campaniilor și facilităților fiscale, copiii care au dificultăți financiare beneficiază de suport. În acest moment, în cadrul asociației 100 de copii beneficiază de fonduri din sursele de finanțare comunicate mai sus.

 Pașii pe care o familie îi parcurge în cadrul Autism Voice

  1. Copilul beneficiază de evaluarea inițială în cadrul căreia determinăm gravitatea problemei și facem recomandări familiei.

  2. Copilului i se alocă un cont în cadrul Autism Voice, iar părintele este informat care sunt posibilitățile de a susține financiar terapia: formularul 230, sponsorizări de la firme, donații etc. Asociația are de asemenea evenimente de strângere de fonduri și susține familiile cu posibilitaăți financiare limitate.

  3. Copilul începe terapia cu minim 2 ore/zi, iar familia plătește orele de terapie, dacă în acel moment nu există nici o altă sursă de finanțare. Nu ne putem permite nici noi și nici familiile copiilor să stăm și să așteptăm noi surse de finanțare. Fiecare zi fără terapie înseamnă o șansă în minus către recuperare. Asociația lucrează doar cu specialiști, nu cu voluntari. Fiecare oră de terapie trebuie susținută de un specialist cu formare în analiza comportamentală.

  4. În momentul în care apar sursele de finanțare, Autism Voice susține gratuit terapia, iar familia poate alege să crească numărul de ore, în centru (dacă este posibil) sau la domiciliu pentru completarea orelor, astfel să ne apropiem cât mai repede de un program de minim 4 ore terapie individuală + grădiniță sau altă modalitate de socializare.

„Facem eforturi constante să susținem familiile atât cât ne permit resursele și căutam constant soluții pentru a susține programe de terapie intensive, cât mai curând după diagnosticare. La fel ca noi sunt și alte asociații din țară care funcționează după acest model”Anca Dumitrescu, președinte Autism Voice.

Scopul nostru este să contribuim la schimbarea vieții acestor copii. Ne propunem să avem un impact asupra familiilor lor, terapeuților, instituțiilor publice și întregii comunități. Am început o cursă lungă acum mai bine de 11 ani pentru a-i aduce pe cât mai mulți dintre ei în lumea noastră colorată și vom continua să le spunem povestea.

Facem eforturi constante să susținem familiile atât cât ne permit resursele și căutăm constant soluții pentru a susține programe de terapie intensive, cât mai curând după diagnosticare.

 

Articol oferit de Anca Dumitrescu, Președinte Autism Voice