Project Description
Curs „Tehnici ABA in tulburarile de spectru autist” – Brașov, august 2019
Cursul este organizat în parteneriat cu Asociația DICTA Brașov
De 11 ani susținem continuu excelența profesională a terapeuților ABA din România prin cursuri specializate și activități de coordonare. În acest timp am format peste 2.000 de cursanți specializați în ABA, avem 400 de copii înscriși în programele Autism Voice, iar 87% din copii noștri sunt înscriși la grădiniță sau la școală.
Cursul Tehnici de analiză comportamentală aplicată în tulburările de spectru autist este construit pe baza experienței de 16 ani în lucrul cu copiii cu autism, precum și a expertizei celor doi traineri acreditați internațional.
Traineri
Anca Dumitrescu – psiholog, BCBA (Board Certified Behavior Analyst), Președinte Autism Voice, supervizează activitatea terapeuților din centre și lucrează împreună cu echipa sa la traducerea principalelor lucrări si manuale de terapie ABA.
Claudia Matei, psiholog, BcaBA, Vicepreședinte Autism Voice, este implicată în proiectele Autism Voice de formare a specialiștilor și cadrelor didactice, de implementare a noi servicii de terapie și de conștientizare a problematicii copiilor cu autism din perspectiva integrării sociale.
Perioada cursului
Modulul 1 –30, 31 August, 1 Septembrie 2019
30 August: 13.00 – 19.00
31 August, 1 Septembrie: 9.00 – 16.00
Modulul 2 – 4, 5, 6 Octombrie 2019
4 Octombrie: 13.00 – 19.00
5, 6 Octombrie: 9.00 – 16.00
Cursul este pentru tine dacă:
Structură curs
1.Partea teoretică prin care vom explica conceptele analizei aplicate a comportamentului, printre care:
- Ce este ABA și care sunt rezultatele aplicării acesteia în terapia copiilor
- Măsurarea rezultatelor abilităților predate în cadrul terapiei prin colectarea datelor
- Evaluarea abilităților copilului și a rezultatelor intervenției
- Tehnici de lucru recomandate pentru dezvoltarea abilităților de comunicare, sociale sau pentru reducerea comportamentelor neadecvate ale copiilor
- Managementul programului de terapie;
- Pașii necesari în integrarea socială a copiilor – abilități pentru grădiniță și școală
2. Partea practică vizează însușirea și dezvoltarea tehnicilor de terapie discutate în partea teoretică a cursului, precum și observarea structurii ședinței de terapie. Această parte constă în:
- Realizarea unei filmări care să atingă tehnicile discutate în cadrul cursului – pe baza filmării, cursanții vor primi fișă de feedback din partea specialiștilor Autism Voice, astfel încât la finalul cursului fiecare cursant să cunoască aplicarea tehnicilor în mod real, direct în sesiunea de terapie
- Realizarea unei evaluari orientative pe baza unei scale de dezvoltare
- Analiză pe filmări cu aplicarea tehnicilor – cursan‑ii vor face analiza pe tehnicile prezentate.
În perioada dintre module cursanții vor efecuta practica sub supervizarea unuia dintre coordonatorii Autism Voice, scopul fiind însușirea tehnicilor prezentate în cadrul cursului.
Cursul este acreditat de către Colegiul Psihologilor din România cu 60 de credite.
Toți participanții vor primi diplomă de absolvire a cursului din partea Asociației Autism Voice.
În urma cursului, participanții vor primi suportul de curs, prezentările și instrumentele necesare de lucru, în format electronic;
Taxă curs
- Costul unui modul este de 700 de lei
- Pentru rezervarea locului este necesar să se achite un avans de 200 de lei la înscriere, urmând ca diferența să fie achitată în momentul susținerii primului modul. La fel se va proceda și pentru al doilea modul.
- Costul total al cursului este de 1. 400 de lei și include și supervizarea pentru perioada de practică.
Detalii plată:
Cabinet individual de psihologie Matei Claudia
RO 63 RZBR 0000 0600 1763 2889, deschis la Raiffeisen Bank
CIF 34323600
Mențiune plată: Pentru cursul din Brașov
Locația:
Asociația DICTA Brașov
Strada Buzești, nr. 13, Brașov
Data limită înscrieri: 23 August 2019
Numărul de cursanți: 20
Pentru întrebări sau nelămuriri, nu ezitați să ne contactați:
Persoană de contact Asociația DICTA Brașov
Manciu Anca
0745 135 450
ankmarian@yahoo.com
Persoană de contact Autism Voice:
Adelina Anghele
0751 285 910
adelina.anghele@austimvoice.ro