Project Description
Când s-a născut Gabriel, mama lui l-a luat în brațe, fericită iar medicul a exclamat – “e perfect!”. Trei ani mai târziu, Gabriel a fost diagnosticat cu autism, cu ADHD și întârziere mentală. A fost o lovitură cumplită pentru părinții lui, mai ales din cauza incertitudinii. “Se poate vindeca? O să depindă de de noi toată viața? Va putea merge la școală?” Întrebări la care nu e ușor de răspuns nici acum când Gabriel are aproape 7 ani.
Gabriel n-a vorbit, nu s-a jucat cu ceilalți copii și nu era niciodată interesat de ce se întâmplă în jurul lui.
“Uneori, seara, când îl îmbrac în pijămăluțe, stă liniștit să îl spăl pe mâini și pe față, alteori, începe să țipe din senin, refuză tot și plânge fără oprire. De fiecare dată întru în panică și încerc să-l liniștesc. Aceste momente pot dura de la cinci minute până la ore întregi când adoarme de epuizare.”
Viața unei familii cu un copil ca Gabriel este condusă de stările copilului. El are mâncăruri preferate, obiecte preferate și în general, rutine din care, dacă iese, totul se transformă într-o tragedie. Terapiile noastre se concentrează pe descifrarea comportamentului și înțelegerea stărilor lui. Este un proces atât de delicat, încât, orice eroare, oricât de mică, face ca totul să fie luat de la început!
“Începutul terapiei a fost foarte greu pentru Gabriel, totul era nou, locul, oamenii, metodele. Mi se rupea inima în fiecare dimineață, dar după câteva zile, am văzut că poate ține în mână un creion! Acum, știe și recunoaște cifrele și literele.Gabriel a început să iasă, încet, încet din lumea lui și să fie conștient de noi.”
Terapia este aproape un lux pentru majoritatea părinților. Chiar si in centrul nostru, pentru copiii proveniti din familii nevoiase, depindem de donațiile unor oameni generoși, oameni ca tine, care se gândesc și la cei mai puțin norocoși. Fără terapie, Gabriel nu poate învăța deprinderi esențiale pentru viață și nu va putea ajunge niciodată într-o școală normală, așa cum visează mama lui.
Ajută-ne să împlinim visul unei mame care nu mai știe să zâmbească!