Project Description
În temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, aprobată şi modificată prin Legea nr. 252/2001, ale art. 9 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 216/2001 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, ale art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ale art. 4 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 22/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap,
secretarul de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, ministrul educaţiei şi cercetării, ministrul sănătăţii şi familiei şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap emit următorul ordin:
Art. 1
Se aprobă Ghidul metodologic pentru evaluarea copilului cu dizabilităţi şi încadrarea într-un grad de handicap, prevăzut în anexele nr. I-XII care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
Consiliile judeţene şi locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, direcţiile de sănătate publică şi inspectoratele şcolare vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 3
Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
-****-
| Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie
Gabriela Coman, secretar de stat Ministrul educaţiei şi cercetării, Ecaterina Andronescu Ministrul sănătăţii şi familiei, Daniela Bartoş Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, Constantin Stoenescu |
ANEXA Nr. I: GHID METODOLOGIC pentru evaluarea copilului cu dizabilităţi şi încadrarea într-un grad de handicap
CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA EVALUĂRII COPILULUI CU DIZABILITĂŢI
Conceptul de dizabilitate
Termenul central utilizat în legislaţia şi practica românească curentă este cel de „handicap”. Pe locul secund, ca sferă de frecvenţă şi utilizare este termenul „deficienţă”. Ambii termeni sunt acoperiţi prin definiţii în texte legale (anexa V) şi au circulaţie în toate ariile relevante: protecţia copilului, educaţie şi sănătate.
Conceptele de cerinţe sau nevoi (educaţionale) speciale circulă fără o definiţie legală certă şi au acoperire pe arii mai restrânse – după caz, protecţia copilului sau educaţie.
În literatura de specialitate, în diverse rapoarte şi studii a început să fie utilizat şi promovat termenul „dizabilitate” – ca substitut, de regulă, pentru handicap, termen care tinde a fi înlocuit în terminologia internaţională, de exemplu în Regulile standard din 1993 şi Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, adoptată de Adunarea Mondială a Sănătăţii din 2001.
(A)Prezentul ordin utilizează sintagma „copii cu dizabilităţi” cu intenţia de:
I.a recunoaşte conceptul promovat de Clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii menţionată anterior, în sensul că nu orice deficienţă determină apariţia handicapului şi nu în orice condiţii – în sensul de limitări de activitate (şi capacitate) şi/sau restricţii de participare (şi de performanţă)
II.a introduce conceptul de dizabilitate, care circulă deja destul de frecvent şi în România, şi de a acoperi ambii termeni „deficienţă” şi „handicap”.
Dizabilitatea face parte din experienţa umană, fiind o dimensiune a umanităţii. Ea este cea mai puternică provocare la acceptare a diversităţii pentru că limitele sale sunt foarte fluide. în categoria persoanelor cu dizabilităţi poate intra oricine, în orice moment, ca urmare a unor împrejurări nefericite, cum sunt unele boli şi accidentele.
Sarcina evaluării copiilor cu dizabilităţi nu este una uşoară. Rolul evaluatorului este să ştie exact ce este dizabilitatea, care sunt coordonatele sate, dar şi s-o recunoască ca experienţă unică, ca o dimensiune a diversităţii umane. Numai astfel se poate aprecia corect dacă serviciile şi programele de intervenţie şi sprijin pe care le propune şi le evaluează răspund necesităţilor celor cărora le sunt adresate.
Evaluarea trebuie să se realizeze într-un cadru empatic şi de pe poziţii de compatibilitate culturală cu beneficiarii ei. Aceasta presupune facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi şi participarea acestora şi a reprezentaţilor legali la toate nivelurile evaluării. Parteneriatul în evaluare este esenţial; părinţii au dreptul să fie consultaţi, să participe la luarea deciziilor consecutive evaluării, să cunoască planurile şi programele de intervenţie şi progresele pe care le realizează copilul.
Evaluarea este un act de mare responsabilitate pentru toţi factorii implicaţi: copii, părinţi, specialişti evaluatori. De aceea, nu este lipsit de importanţă să notăm existenţa unor atitudini greşite, discriminatorii în abordarea evaluării, care trebuie evitate:
a)Evaluarea orientată spre descoperirea unei dizabilităţi a copilului, din perspectiva predominant medicală, defectologică sau psihologică. În practica evaluării, adesea, singurele instrumente de care dispun evaluatorii sunt testele psihologice şi cele medicale de laborator şi paraclinice şi, în consecinţă, dificultăţile cu care se confruntă copilul la un moment dat sunt atribuite exclusiv unor disfuncţii somatice sau psihice, ignorându-se posibilitatea inducerii lor pe cale educaţională; de exemplu, lipsă de stimulare, metode pedagogice greşite.
b)Evaluarea concepută ca diagnoză sau redusă doar la valenţele sale diagnostice. Evaluarea nu înseamnă numai diagnoză, constatare, clasificare şi nu este o etichetă, uneori definitivă, pe un destin. Cunoaştem copiii pentru a le înţelege şi stimula dezvoltarea prin intervenţii adecvate şi nu pentru a-i eticheta.
c)Evaluarea tardivă. Se resimte acut nevoia unor instrumente de identificare a decalajelor în dezvoltarea copilului, de tip screening, cât mai devreme posibil, care să evalueze principalii parametri ai dezvoltării şi să dea posibilitatea specialiştilor, educatorilor şi părinţilor să intervină pe segmentele cu deficit de dezvoltare cât mai timpuriu. Trebuie promovate activ depistarea precoce şi intervenţia timpurie.
d)Evaluarea părtinitoare, în raport cu statutul economico-social al familiei copilului cu dizabilităţi, fiind semnalate cazuri de evaluare incorectă a copiilor proveniţi din medii defavorizate.
e)Stilul inadecvat al unora dintre evaluatori în administrarea instrumentelor de investigare, cum ar fi: asumarea rolului de persoană inaccesibilă, judecător şi arbitru al destinului copilului, nu se admite accesul părinţilor la evaluare; nu se motivează suficient copilul în vederea anihilării inhibiţiilor, inerente situaţiei de evaluare; atitudini manipulatorii; timp redus de evaluare.
(B)Principiile evaluării copilului cu dizabilităţi:
I.Evaluarea trebuie să fie subordonată INTERESULUI SUPERIOR al copilului – creşterea nivelului de „funcţionalitate”, de implicare activă în planul vieţii individuale şi sociale.
II.Evaluarea trebuie axată pe potenţialul de dezvoltare a copilului.
III.Evaluarea necesită o abordare COMPLEXĂ şi COMPLETĂ a elementelor relevante (sănătate, nivel de instrucţie şi educaţie, grad de adaptare psiho-socială, situaţie economică ş.a.) precum şi a interacţiunii dintre acestea.
IV.Evaluarea trebuie să fie UNITARĂ, să urmărească şi să opereze cu aceleaşi obiective, criterii, metodologii, pentru toţi copiii.
V.Evaluarea trebuie să aibă un caracter MULTIDIMENSIONAL, altfel spus să determine nivelul actual de dezvoltare, pentru a oferi un prognostic şi recomandări privind dezvoltarea viitoare a copilului, în integralitatea sa.
VI.Evaluarea presupune o MUNCĂ ÎN ECHIPĂ, cu participarea activă şi responsabilizarea tuturor specialiştilor implicaţi (psihologi, medici, pedagogi, profesori, educatori, sociologi, asistenţi sociali, logopezi etc.).
VII.Evaluarea se bazează pe un PARTENERIAT autentic cu beneficiarii direcţi ai acestei activităţi: copilul şi persoanele care îl au în ocrotire.
Evaluarea – proces continuu şi complex
Reforma din protecţia copilului, educaţie şi sănătate atinge în desfăşurarea ei şi domeniul evaluării copiilor. Prezentul ordin afirmă reconsiderarea actului evaluării, din perspectiva necesităţii includerii şi a unor grupuri vulnerabile de copii în acţiunea evaluativă.
Evaluarea trebuie privită ca un proces complex, continuu, dinamic, de cunoaştere şi estimare cantitativă şi calitativă a particularităţilor dezvoltării şi a capacităţii de învăţare a copilului.
Evaluarea presupune colectarea de informaţii cât mai complete, interpretarea de date, punerea şi rezolvarea de probleme în scopul orientării deciziei şi intervenţiei.
Evaluarea este o parte dintr-un proces şi nu un demers ulterior şi exterior diverselor tipuri de intervenţii: educaţionale, de protecţie, de tratament şi recuperare etc. Demersul evaluativ nu se rezumă la o activitate constatativă, ci investighează potenţialul de dezvoltare şi învăţare şi sugerează programe ameliorativ-formative pe anumite paliere de dezvoltare.
Evaluarea statică, în care se punea accent pe ceea ce poate face efectiv copilul, pe abilităţile pe care le are la un moment dat şi nu pe capacitate sale de dezvoltare, a fost înlocuită cu evaluarea dinamică, prin care se estimează potenţialul de învăţare în scopul folosirii lui ca suport în formarea abilităţilor necesare dezvoltării plenare a copilului.
Probele şi testele de evaluare nu mai au drept obiectiv evidenţierea deficienţei şi a blocajelor pe care aceasta le determină în dezvoltare, ci determinarea abilităţilor şi a disponibilităţilor imediate pentru dezvoltare. O asemenea abordare exclude definitiv teza „caracterului irecuperabil” al copilului cu dizabilităţi.
Evaluarea stabileşte elementele pozitive din dezvoltarea copilului, care vor constitui punctul de plecare în activitatea de recuperare, Evaluarea fără măsuri de intervenţie este un nonsens. Sistemul de intervenţie în care este cuprins copilul cu dizabilităţi trebuie să cuprindă obligatoriu următorii paşi: identificare – diagnoză – orientare – măsuri şi servicii de intervenţie (de exemplu recuperare şi reabilitare) şi suport – reevaluare – integrare şi includere socială.
În consecinţă, evaluarea este un proces continuu, de planificare şi programare care orientează elaborarea planului de servicii personalizate şi programele de intervenţii personalizate.
Evaluarea parametrică implică utilizarea unor teste sau probe. Însă evaluarea trebuie să includă şi observaţia directă şi sistematică, istoricul dezvoltării copilului (anamneză), date socio-culturale, analiza produselor activităţii, analiza erorilor, analiza de sarcini, inventarele de abilităţi, chestionare, interviul, dialogul cu părinţii etc. Aceste metode de evaluare permit monitorizarea copilului în contexte naturale de viaţă, iar informaţiile culese prin intermediul lor ne oferă o adevărată „hartă” a evoluţiei copilului şi a comportamentelor sale în domenii fundamentale, precum relaţiile cu activitatea şi cu mediul, relaţiile cu ceilalţi, relaţiile cu sine.
(C)Demersul evaluativ în cazul copiilor cu dizabilităţi parcurge următoarele mari etape:
I.Evaluare iniţială – constatativă, ale cărei obiective sunt:
II.identificarea, inventarierea, clasificarea, diagnosticarea;
III.stabilirea nivelului de performanţe sau potenţialul actual al copilului;
IV.estimarea/prognoza dezvoltării ulterioare, bazată pe potenţialul individual şi integrat al copilului;
V.stabilirea încadrării: pe grad sau nivel, educaţional etc.;
VI.stabilirea parametrilor programului de intervenţie personalizată
VII.Evaluarea formativă este un tip de evaluare continuă care evidenţiază nivelul potenţial al dezvoltării şi urmăreşte iniţierea unor programe de antrenament a operaţiilor mintale. Ea nu este centrată pe deficit, ci evidenţiază ceea ce ştie şi ce poate copilul, ce deprinderi şi abilităţi are într-o anumită etapă a dezvoltării sale.
VIII.Evaluarea finală are ca obiective:
IX.estimarea eficacităţii intervenţiei sau a programului;
X.modificarea planului sau a programului, în raport de constatări;
XI.reevaluarea copilului şi reconsiderarea deciziei.
Evaluarea trebuie să fie complexă şi să evite formalismul. Evaluarea complexă presupune o abordare multidisciplinară – medicală, psihologică, pedagogică şi socială – complementară, uneori inter-instituţională, iar din analiza şi sinteza tuturor datelor rezultate reies şi trebuie să se propună soluţii de orientare a copiilor către serviciile adecvate.
(D)Tipuri de abordări ale evaluării
În definirea indicatorilor care structurează tipul de evaluare a nevoilor şi progreselor în dezvoltarea copilului există trei abordări majore: abordarea prin raportare la standarde, abordarea prin raportare la criterii şi abordarea prin raportarea la individ.
1.Evaluarea prin raportare la standarde sau norme
Aceasta măsoară performanţele unui copil într-o anume arie de dezvoltare, pornind de la un standard stabilit prin testarea unui eşantion reprezentativ pentru copii. Fiecare copil evaluat este comparat cu standardul aplicat, de regulă cu punctajul mediu, şi astfel se poate determina performanţa particulară a copilului respectiv. Un exemplu ilustrativ de măsurare a performanţelor pe baza unor standarde prestabilite este coeficientul de inteligenţă.
Pentru a include în evaluare şi alte perspective asupra dezvoltării individuale a fiecărui copil (de exemplu, perspectiva holistică), specialiştii apelează din ce în ce mai mult la acele abordări care nu se mai bazează exclusiv pe teste şi raportare la standarde. S-a pus problema dacă, prin definiţie, acest tip de abordare, prin comparaţie cu performante standard, nu conduce de fapt la etichetarea copiilor cu dizabilităţi ca fiind copii cu deficienţe sau anormali şi dacă nu reproduce stereotipurile culturale ale dizabilităţii.
În concluzie, evaluările prin raportare la standarde sunt adecvate pentru a compara un anume copil cu un grup standard, prestabilit, cu scopul de a determina o întârziere sau o neconcordanţă faţă de respectivul standard. De asemenea, aceste măsurători sunt adecvate şi pentru a determina alegerea sprijinului şi a serviciilor necesare.
2.Evaluarea prin raportare la criterii
Aceasta este utilizată pentru a determina punctele forte şi punctele slabe ale unui copil, nu prin a-l compara cu alţi copii, ci prin raportare la un set de deprinderi prestabilite şi validate, presupuse a fi esenţiale pentru dezvoltarea plenară a copilului. Avantajul acestor abordări constă în utilitatea lor ca instrumente de documentare a progresului realizat de copil, stabilind eficienţa intervenţiilor şi pregătind terenul pentru însuşirea unor deprinderi ulterioare. Un exemplu al acestui tip de abordare îl constituie evaluarea prin raportare la curriculum. Aceasta foloseşte obiectivele curriculare ca bază de evaluare, respectiv ce anume se predă la clasă. Accentul se pune, în cea mai mare măsură, pe deprinderile de studiu teoretic şi de citit. Astfel, activităţile curriculare funcţionează ca obiective ale instrucţiei, precum şi ca evaluări care privesc stadiul şi progresul.
Deşi testele prin raportare la criterii nu compară copiii cu nici un standard, ci stabilesc deprinderi şi comportamente-ţintă, pe care copiii urmează să le realizeze, se creează, totuşi, ca şi în cazul evaluării prin raportare la standarde, aceeaşi dilemă: stabilirea de criterii sau norme de dezvoltare care nu permit măsurarea unui proces de dezvoltare individual, unic şi divers.
În concluzie, evaluările prin raportare la criterii sunt adecvate pentru evaluarea punctelor forte şi a deprinderilor unui copil, precum şi pentru identificarea nevoilor acestuia. Pot ajuta la elaborarea planului de, servicii personalizat, precum şi a diverselor planuri de intervenţie personalizate.
3.Evaluarea prin raportare la individ
Aceasta măsoară progresul copilului pe parcursul procesului său unic de dezvoltare şi învăţare. Evaluările pornesc de la a recunoaşte că orice copil se modelează prin interacţiunea dintre aspectele biologice şi cele de mediu, precum şi prin ceea ce aşteaptă ceilalţi de la viaţa şi viitorul său. Evaluările se fac în contextul particular de viaţă şi în funcţie de calităţile unice ale copilului. Nu se urmăreşte numai simpla evaluare a copilului, ci şi calitatea relaţiilor acestuia cu ceilalţi, modul în care dezvoltarea sa este influenţată şi modelată, de familie, şcoală, servicii de sprijin, comunitate, precum şi de valorile culturale, legile şi politicile sociale dominante.
Deşi acest tip de abordare oferă posibilităţi de depăşire a dilemelor ridicate de cele expuse anterior, chiar şi acestea pot fi restrictive, dacă setul iniţial de obiective este stabilit prin raportare la standarde sau la criterii şi nu la abilităţile şi potenţialul unic al copilului. Însă, dacă aceste obiective se stabilesc pentru fiecare, copil în parte, se va putea determina în ce măsură intervenţiile ajută copilul să-şi dezvolte potenţialul individual, sprijină ajustarea intervenţiilor pentru a satisface cel mai bine necesităţile acelui copil.
Totodată se poate face o analiză a punctajelor individuale pentru a stabili unde se situează flecare individ sau sub-grup de indivizi, comparativ cu restul copiilor evaluaţi. în acest fel se pot identifica şi corecta problemele sistematice care îi aduc pe unii copii sau grupuri de copii în dezavantaj.
De asemenea, evaluările prin raportare la individ sunt adecvate pentru implicarea familiei în luarea deciziei privind necesitatea, tipul şi eficienţa intervenţiei şi modul în care familia este mulţumită de respectiva intervenţie, cât şi pentru îmbunătăţirea comunicării cu părinţii şi a colaborării cu profesioniştii.
ANEXA Nr. II: EVALUAREA ÎN DOMENIUL FENOMENULUI DIZABILITĂŢII
Cadrul metodologic comun, pe care ghidul prezent îl propune, se raportează la Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, avizată prin Rezoluţia AMS54.21, la a 54-a Adunare Mondială a Sănătăţii din 22 mai 2001. Conform acestei rezoluţii, statele membre au fost chemate să utilizeze Clasificarea amintită în cercetare, supraveghere şi raportare.
În acest context, evaluarea copilului cu dizabilităţi trebuie să răspundă la următoarele întrebări şi să urmeze paşii propuşi de aceste răspunsuri, indiferent ce profesie are evaluatorul:
1) Ce evaluăm?
2) Pentru ce evaluăm?
3) Pe ce bază evaluăm?
4) Cum şi cu ce evaluăm?
(1)Obiectul evaluării
În momentul în care un specialist se află în situaţia de a evalua un copil cu (posibile) dizabilităţi, acesta trebuie să ştie de la început că demersul său nu poate fi unic, ci complementar cu al altor specialişti şi corelat cu acţiuni de pe alte nivele de evaluare. Astfel, se abordează şi se analizează următoarele aspecte pe care le implică evaluarea unui copil cu dizabilităţi:
XII.medicale
XIII.psihologice
XIV.educaţionale
XV.sociale
Specialiştilor, care evaluează diferitele paliere/aspecte ale dezvoltării copilului, li se recomandă să utilizeze, în paralel cu terminologia specifică domeniului fiecăruia, şi noua terminologie a Clasificării Internaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, care se regăseşte în conţinutul prezentului ordinul, precum şi în cel al Ordinului comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725/12709/2002. Clasificarea amintită urmează să fie tradusă oficial şi avizată de Ministerul Sănătăţii şi Familiei împreună cu celelalte instituţii abilitate ale administraţiei centrale până la sfârşitul anului 2003.
Tipuri de evaluare
În continuare se vor prezenta, pe scurt, cele 4 domenii majore în care se desfăşoară evaluarea, abordate separat numai dintr-o perspectivă didactică. Se recomandă realizarea tuturor celor 4 tipuri de evaluări, pentru a avea un tablou complet al funcţionării caracteristice copilului cu dizabilităţi în cauză.
XVI.Evaluarea medicală presupune examinarea clinică şi efectuarea unor investigaţii de laborator şi paraclinice, în vederea stabilirii unui diagnostic complet (starea de sănătate sau de boală şi, după caz, complicaţiile bolii), care va conduce, alături de rezultatele celorlalte tipuri de evaluare, la determinarea tipului de afectare (deficienţă). Evaluarea medicală este coordonată de către medicii de specialitate.
XVII.Evaluarea psihologică se realizează prin raportare la standardele existente, prin teste specifice validate, în vederea stabilirii unei diagnoze care arată depărtarea sau distanţa faţă de normele statistice stabilite. Acest tip de evaluare este coordonat de către psihologi.
XVIII.Evaluarea educaţională se referă la stabilirea nivelului de cunoştinţe, gradul de asimilare şi corelarea acestora cu posibilităţile şi nivelul intelectual al copilului, precum şi identificarea problemelor şi cerinţelor educative speciale. Acest tip de evaluare este coordonată de către psihopedagogi.
XIX.Evaluarea socială presupune analiza, cu precădere, a calităţii mediului de dezvoltare a copilului (locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, igienă, asigurarea securităţii fizice şi psihice etc.), a factorilor de mediu (bariere şi facilitatori) şi factorilor personali. Acest tip de evaluare este coordonat de către asistentul social.
În consecinţă, în vederea stabilirii calităţii şi gradului funcţionării definită conform Clasificării Internaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, presupune:
a.interpretarea unitară a rezultatelor evaluării iniţiale medicale, psihologice, educaţionale şi sociale;
b.investigaţii suplimentare pentru a stabili:
i.calitatea activităţilor copilului şi evidenţierea limitărilor în activitate;
ii.participarea copilului la viaţa societăţii, comunităţii în care trăieşte, cu alte cuvinte, implicarea sa în situaţiile vieţii reale; în acest caz trebuie evidenţiate restricţiile de participare
Evaluarea capacităţii, performanţei şi progresului
Când se evaluează fiecare domeniu al activităţii şi participării, expus în ordinul comun mai sus menţionat, trebuie precizate:
I capacitatea – cel mai înalt nivel de funcţionare pe care un individ îl poate atinge;
II performanţa – ceea ce individul face în mod obişnuit în mediul său de viaţă
III Corelarea a ceea ce poate copilul să facă, nivelul pe care îl poate atinge şi aşteptările sociale de la acesta
Evaluarea capacităţii reprezintă de fapt stabilirea potenţialului biopsihic al copilului respectiv, ţinând cont de limitele impuse de dizabilitate, cât şi de acţiunea mediului şi a educaţiei.
Evaluarea capacităţii se realizează de către specialişti, în cadrul unui proces complex de cunoaştere a copilului, atât mediul său de viaţă obişnuit, cât şi în condiţii de testare. Evaluarea capacităţii reprezintă un proces care are loc în contextul antrenării copilului în educaţie, în activităţi terapeutice şi recuperatorii. Acest proces presupune raportare la criterii şi raportare la individ.
În perspectivă dinamică, se urmăreşte evaluarea progresului în recuperare, compensare şi educaţie. Aceasta se realizează prin raportarea la obiectivele vizând compensarea şi recuperarea, precum şi la cele educaţionale, obiective stabilite în urma actului de evaluare. Evaluarea progresului presupune comparaţia între o stare iniţială şi alta finală şi poate viza:
I progresele în gradul de autonomie;
II progresele în limitarea efectelor secundare ale dizabilităţii şi în prevenirea secundară şi terţiară;
III progresele în antrenarea potenţialului restant;
IV progresele în compensare;
V stagnarea, regresul – cauze, evoluţii ş.a.
Evaluarea capacităţii, performanţei şi progresului solicită prezenţa specialiştilor în ştiinţele educaţiei şi parteneriatul cu părinţii.
(2)Scopul evaluării
Obiectivul imediat al evaluării complexe a copilului cu dizabilităţi, conform Clasificării Internaţionale a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii, îl constituie stabilirea funcţionării, adică a nivelului calităţii structurilor anatomice, funcţiilor organice, activităţilor şi participării acestuia la viaţa societăţii, ţinând cont de mediul în care trăieşte şi dacă beneficiază sau nu de servicii şi intervenţii adecvate: protezare, ortezare, mijloace tehnice, îngrijire, recuperare, educaţie, ş.a.
Autonomia personală în viaţă cotidiană a copilului cu dizabilităţi reprezintă unul dintre principalele nivele de calitate ai funcţionării care trebuie atins. De nivelul autonomiei depinde accesarea serviciilor de intervenţie şi sprijin: asistent personal, resurse financiare, recuperare şi reabilitare etc.
În funcţie de nivelul la care are loc evaluarea copilului cu dizabilităţi, există obiective diferite care trebuie atinse, însă obiectivul final al tuturor tipurilor de evaluare este includerea socială a acestor copii.
I.Evaluarea realizată de către profesioniştii din sistemul medico-sanitar, educaţional şi de protecţie a copilului
Obiectivul evaluării, care este specific acestui nivel îl reprezintă formularea unei diagnoze referitoare la situaţia particulară a unui copil cu dizabilităţi, în vederea aplicării unei terapii sau intervenţii specifice, precum şi, după caz, îndrumarea spre alte tipuri de evaluare sau reluarea evaluării.
Acest tip de (re)evaluare are loc ori de cate ori este necesar, conform evoluţiei situaţiei copilului
Un exemplu în acest sens este situaţia unui medic de specialitate, care examinează clinic şi paraclinic copilul, pune un diagnostic, recomandă un tratament specific şi, dacă este cazul, îndrumă familia la alţi specialişti sau la comisia pentru protecţia copilului.
II.Evaluarea realizată de către echipele multidisciplinare
Echipele multidisciplinare se regăsesc în cadrul unor centre de diagnostic şi tratament, laboratoare de sănătate mintală, centre de dezvoltare, servicii de intervenţie precoce, şcoli etc.
Obiectivul evaluării, care este specific acestui nivel îl reprezintă formularea unei diagnoze complexe, în vederea aplicării unei terapii şi intervenţii specifice, precum şi, după caz., îndrumarea spre alte nivele de evaluare şi expertiză.
III.Evaluarea realizată în cadrul serviciului de evaluare complexă din cadrul serviciului public specializat pentru protecţia copilului
Obiectivul evaluării, care este specific acestui nivel, îl reprezintă formularea sau confirmarea diagnozei menţionate anterior, în vederea argumentării pertinente, în faţa comisiei pentru protecţia copilului, a propunerilor referitoare la încadrarea copilului într-un grad de handicap, orientarea şcolară, planul de servicii personalizat şi, după caz, măsura de protecţie a copilului. Propunerea de încadrare a copilului într-un grad de handicap se bazează pe criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, menţionat anterior.
Acest tip de evaluare are loc atunci când situaţia copilului respectiv este adusă la cunoştinţa Comisiei pentru Protecţia Copilului pentru prima dată, iar reevaluarea are loc anual sau când situaţia copilului s-a schimbat în mod esenţial şi necesită o nouă hotărâre din partea comisiei.
O datorie importantă a serviciului de evaluare complexă, legată de procesul reevaluării, este monitorizarea situaţiei copilului, în vederea îndeplinirii măsurilor cuprinse în planul de servicii personalizat aprobat de comisie.
IV.Evaluarea realizată la nivelul comisiei pentru protecţia copilului
Obiectivul evaluării care este specific acestui nivel îl reprezintă luarea unei hotărâri comprehensive cu privire la ameliorarea situaţiei şi egalizarea şanselor unui copil cu dizabilităţi, în vederea realizării incluziunii sociale a acestuia. Pe baza propunerii serviciului de evaluare complexă, comisia pentru protecţia copilului poate adopta una sau mai multe dintre următoarele decizii, care se consemnează într-o hotărâre unică:
I acordarea unui grad de handicap, prin eliberarea unui certificat de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap, pe baza căruia copilul va beneficia de o serie de drepturi şi facilităţi de ordin social, conform legii în vigoare. Decizia se bazează pe criteriile biopsihosociale aprobate prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie menţionat anterior;
II orientarea şcolară, prin eliberarea unui certificat de expertiză şi orientare şcolară, pe baza căruia copilul va beneficia de educaţie, conform legii în vigoare. Orientarea şcolară ia în considerare toate cerinţele, criteriile şi condiţiile de accesibilitate pe care o unitate de învăţământ trebuie să le respecte pentru a asigura corespunzător dreptul copilului la educaţie;
III decizia unei măsuri de protecţie specială, în conformitate cu situaţia concretă a copilului, inclusiv de natură juridică, în vederea protejării intereselor acestuia, definite conform Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990;
IV luarea altor tipuri de decizii, cum ar fi: acordare de ajutor financiar sau material în situaţii de criză, pe o perioada de timp determinată, recomandarea unor servicii, decizii referitoare la situaţia juridică a copilului etc.
Acest tip de evaluare are loc atunci când situaţia copilului este adusă la cunoştinţă comisiei de către părinţi sau serviciul de evaluare complexă pentru prima dată, iar reevaluarea are loc anual sau când situaţia copilului s-a schimbat în mod esenţial şi, în acest caz, poate fi adusă la cunoştinţă comisiei de către părinţi, serviciul de evaluare complexă sau comisia internă de evaluare continuă.
V Evaluarea realizată la nivelul comisiilor interne de evaluare continuă din cadrul unităţilor de învăţământ special integrat şi/sau inclusiv
Comisiile interne de evaluare continuă urmează să fie înfiinţate şi organizate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării, conform Hotărârii Guvernului nr. 1205/2001 privind aprobarea Metodologiei de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului.
Obiectivele evaluării care sunt specifice acestui nivel, conform hotărârii guvernului precizate mai sus, constau în stabilirea cerinţelor educative speciale şi urmărirea evoluţiei şcolare a copilului, precum şi, pe baza rezultatelor evaluării, sesizarea comisiei pentru protecţia copilului în vederea luării unei decizii cu privire la orientarea şcolară a copilului cu dizabilităţi.
Acest tip de evaluare trebuie să aibă loc pentru toţi copiii cuprinşi în sistemul de învăţământ special, în condiţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 123/2001 privind reorganizarea comisiei pentru protecţia copilului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2002, iar reevaluarea trebuie să aibă loc atât anual, pentru a sesiza comisia pentru protecţia copilului, cât şi permanent, pentru urmărirea dinamicii potenţialului de dezvoltare şi învăţare a copilului.
Unul dintre obiectivele majore ale evaluării copilului cu dizabilităţi îl constituie identificarea cerinţelor educative speciale şi în acest sens se subliniază următoarele aspecte:
a)prezentul ordin recomandă ca identificarea cerinţelor educative speciale să aibă loc în cadrul unei evaluări de tip complex a copiilor cu dizabilităţi de orice vârstă, de la naştere până la împlinirea majoratului, deoarece atragerea acestui obiectiv se află într-o legătură indisolubilă cu depistarea precoce a dizabilităţii;
b)realizarea acestui obiectiv stă la baza orientării şcolare a copilului cu dizabilităţi, iar prezentul ordin recomandă ca aceasta să fie extinsă atât pentru copilul preşcolar (orientare către grădiniţe sau centre de zi cu componentă educativă, preferabil adresate pentru toţi copiii în vederea realizării timpurii a includerii sociale a copilului cu dizabilităţi), cât şi pentru copilul cu vârsta sub 3 ani (caz în care nu este vorba despre o orientare şcolară propriu-zisă, ci o orientare către servicii de tip educaţional, corespunzătoare vârstei, cu acelaşi scop ca şi în precedenta situaţie, şi anume, includerea socială timpurie);
c)orientarea şcolară trebuie să fie urmată, pe de o parte, de sprijinirea copilului şi a familiei în vederea includerii copilului în comunitatea şcolii respective, iar pe de altă parte, de asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării optime a procesului educativ, cum ar fi de exemplu: pregătirea şi sprijinirea educatorilor şi profesorilor care au la clasă copii cu dizabilităţi, tratarea diferenţiată a copilului în ceea ce priveşte adaptările curriculare, stabilirea timpului necesar pentru atingerea unor obiective de învăţare, stabilirea sprijinului individualizat oferit de educator sau profesor, stabilirea de mijloace, instrumente, amenajări adecvate, corelarea cu celelalte servicii speciale (logopedie, kinetoterapie, ergoterapie etc.);
d)pregătirea profesională a copiilor şi adolescenţilor în conformitate cu cerinţele educative speciale presupune:
I identificarea locurilor de muncă (potenţial) accesibile din comunitatea în care trăieşte copilul sau adultul cu dizabilităţi;
II pregătirea şcolară şi profesională orientată spre o viitoare activitate accesibilă în comunitate;
III pregătirea echipei care va sprijini integrarea/includerea la locul de muncă.
În concluzie, evaluarea are multiple şi diverse obiective, toate însă cu scopul final al includerii sociale a copilului cu dizabilităţi:
– Pentru a stabili cele mai potrivite servicii de terapie, educaţie şi recuperare;
– Pentru a acorda drepturile şi serviciile necesare, potrivit legislaţiei în vigoare;
– Pentru a stabili compatibilitatea între cerinţele speciale ale copilului şi profilul asistentului personal;
– Pentru a stabili cerinţele educative speciale ale copilului cu dizabilităţi;
– Pentru a decide ce tip de servicii de asistenţă socială necesită o persoană: în mediu deschis sau în instituţie;
– Pentru a organiza mediul de viaţă din instituţiile de protecţie, socială, ţinând cont de aspecte psihologice şi compatibilităţi ş.a.;
– Pentru a sprijini pregătirea profesională şi pentru a găsi un loc de muncă în comunitatea locală pentru adolescenţii cu dizabilităţi, ale căror incapacităţi nu au nici o relevanţă în raport cu exigenţele locului de muncă respectiv;
– Pentru a stabili progresele efectuate în recuperare, educaţie;
– Pentru a evalua eficienţa serviciilor, strategiilor, metodelor, fenomenelor şi procedurilor şi pentru a le ameliora;
– Pentru a produce informaţii pentru administraţie, pentru angajaţii serviciilor sociale şi de educaţie ş.a.
(3)Baza evaluării
Evaluarea are loc pe baza cunoaşterii complexe în plan medical, psihologic, educaţional şi social a copilului cu dizabilităţi şi a problematicii sale în mediul său obişnuit de viaţă. Subliniem încă o dată că evaluarea este un proces continuu şi nu o fotografiere instantanee, solicitând un contact prelungit, diferenţiat al echipei de evaluatori cu copilul cu dizabilităţi.
Baza evaluării conţine câteva elemente importante, care se regăsesc în contextul actual:
I.filozofie a evaluării;
II.politică coerentă în domeniul evaluării;
III.legislaţie modernă şi flexibilă;
IV.construcţie unitară a conţinutului evaluării.
Criteriile de evaluare sunt de mai multe tipuri:
a)specifice fiecărui domeniu în parte (medicale, psihologice, educaţionale şi sociale);
b)specifice încadrării într-un grad de handicap (bio-psiho-sociale);
c)specifice orientării şcolare şi profesionale.
Toate aceste tipuri de criterii se completează unele pe celelalte şi, în consecinţă, evaluatorii trebuie să aibă în vedere toate aspectele evaluării.
Un exemplu al complementarităţii tipurilor de criterii şi multiplelor faţete ale evaluării este următorul: Sensibilitatea absolută şi diferenţiată a analizatorilor este un criteriu psihologic pentru evaluarea tipului de handicap şi a gravităţii deficienţei (hipoacuzie, surditate,). Însă evaluarea nu este completă, dacă nu vizează calitatea funcţionării cu sau fără proteză auditivă, nivelul comunicării nonverbale (limbaj mimico-gestual, dactileme, limbaj Makaton), nivelul demutizării şi eficienţa reală a comunicării în cercul apropiat de prieteni sau cu persoane necunoscute, personalul instituţiei.
Procesul de evaluare trebuie să ţină cont de evoluţiile în domeniu bazate îndeosebi pe:
a)O politică socială raportată la drepturile persoanei cu handicap de a juca, pe cât posibil, toate rolurile sociale pe care le au concetăţenii săi de aceeaşi vârstă, sex, pregătire;
b)Standardele, conceptele, definiţiile şi clasificările care au un nou gir oficial pe plan mondial şi ale căror consecinţe, în planul evaluării, ţin cont de condiţiile naţionale.
Funcţiile tradiţional definite ale evaluării (constatativă, diagnostică, prognostică, formativă ş.a.) trebuie regândite în sensul viziunii descrise anterior, în România, în momentul actual, la nivel comunitar este în plină desfăşurare crearea serviciilor sociale în favoarea copilului şi adultului cu dizabilităţi, a ceea ce în clasificările internaţionale poartă denumirea de „facilitatori (factori care, prin prezenţa lor, îmbunătăţesc funcţionarea şi reduc dizabilităţile). Cu alte cuvinte, actul individual de evaluare trebuie legat de evaluarea, la nivel comunitar, a accesului la servicii de recuperare, educaţionale, protezare, ortezare, la anumite mijloace tehnice ş.a., la schimbarea mentalităţilor.
Prezentul ordin obligă fiecare consiliu judeţean şi local de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti să realizeze o cartografiere (hartă) a tuturor serviciilor destinate protecţiei copilului, inclusiv a celui cu dizabilităţi, de pe raza teritoriului pe care îl administrează, şi pe care să o pună la dispoziţia comisiei pentru protecţia copilului. De asemenea, fiecare reprezentant desemnat de instituţiile descentralizate ale ministerelor în Comisia pentru Protecţia Copilului trebuie să pună la dispoziţia acesteia, şi implicit a serviciului de evaluare complexă, toate actele normative în vigoare în domeniul său specific de activitate, pe baza cărora se iau deciziile în cadrul comisiei. Strângerea şi colectarea acestor acte normative într-un dosar, precum şi reactualizarea periodică a acestuia sunt în responsabilitatea secretarului comisiei.
(4)Metodologia evaluării
A fost dezvoltat în domeniu o diversitate de metode şi instrumente, cum sunt cele medicale şi psihologice, validate ştiinţific, aplicabile în situaţii formale (de exemplu, în cadrul serviciului de evaluare complexă, comisiei pentru protecţia copilului sau comisiei de evaluare continuă), dar şi informale (în situaţiile concrete ale vieţii copilului).
Prezentul ordin obligă ca aplicarea lor să se realizeze într-o anume perioadă şi cu precauţii adaptate situaţiei particulare fiecărui copil.
Instrumentele, fişele de observaţie, testele de evaluare vor fi selectate de profesionişti, în acord cu situaţia copilului în cauză şi cu respectarea normelor profesionale deontologice. Majoritatea testelor nu au mai fost etalonate pe populaţie, ultimele etalonări datând din anii ’60 şi de aceea se va urmări (re)etalonarea de către instituţiile abilitate în acest sens. Până atunci se recomandă utilizarea celor etalonate, însă se permite utilizarea celor neetalonate pentru cazurile în care nu există teste etalonate.
Testele care pot fi utilizate pentru evaluarea psihopedagogică sunt cele prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 218/2002 privind aprobarea Metodologiei pentru utilizarea setului de instrumente de expertizare şi evaluare a copiilor/elevilor în vederea orientării şcolare a acestora. Drept manual de descriere şi utilizare a instrumentelor de expertizare şi evaluare prevăzut în hotărârea precizată anterior, se recomandă utilizarea Setului de instrumente, probe şi teste pentru evaluarea educaţională a copiilor cu dizabilităţi, editat de Asociaţia RENINCO sub egida UNICEF. Manualul amintit va fi pus la dispoziţia serviciilor de evaluare complexă, comisiilor pentru protecţia copilului, direcţiilor de sănătate publică şi inspectoratelor şcolare din întreaga ţară.
Referitor la condiţiile în care are loc evaluarea propriu-zisă, se recomandă ca fiecare locaţie, inclusiv cea în care se desfăşoară activitatea comisiei pentru protecţia copilului, să fie dotată cu sală de aşteptare adaptată nevoilor copilului şi persoanei cu dizabilităţi, săli de joc şi săli neutre. Subliniem încă o dată ca să nu se facă aducerea copilului cu dizabilităţi în faţa comisiei pentru protecţia copilului, decât în acele cazuri cerute expres de către aceasta, conform Hotărârii Guvernului nr. 1205/2001.
Criteriile şi normele metodologice aferente privind orientarea şcolară a copilului cu dizabilităţi urmează să fie elaborate şi aprobate prin ordin comun de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXA Nr. III: MANAGEMENTUL DE CAZ
Managementul de caz, aplicat în cazul protecţiei copilului cu dizabilităţi, este o metodă de coordonare a tuturor activităţilor de asistenţă desfăşurate în interesul copilului şi familiei.
Nevoile copilului cu dizabilităţi solicită servicii din partea diferiţilor profesionişti, instituţii sau organizaţii din domenii variate: medical, educaţional, psiho-social etc. Prin metoda managementului de caz se realizează coordonarea tuturor acestor eforturi printr-o activitate profesională de echipă multidisciplinară, care presupune extinderea paletei de servicii oferite copilului şi familiei sale.
Managementul de caz contribuie la reducerea problemelor care apar datorită fragmentării serviciilor şi intervenţiilor, fluctuaţiei de personal sau coordonării inadecvate a ofertanţilor de servicii specifice necesare copilului şi familiei.
Managementul de caz are drept scop general dezvoltarea şi valorizarea la un maxim posibil a potenţialului copilului şi familiei.
Managementul de caz este un proces care implică parcurgerea următoarelor etape principale:
1) Identificarea şi preluarea copiilor cu dizabilităţi care au nevoie de servicii, intervenţii şi asistenţă;
2) Evaluarea complexă, comprehensivă şi multidimensională a copilului, familiei acestuia şi mediului în care trăieşte;
3) Planificarea serviciilor şi a intervenţiilor, inclusiv elaborarea unui plan de servicii personalizat, cu participarea familiei şi a copilului;
4) Furnizarea serviciilor şi a intervenţiilor: asistarea copilului şi familiei în obţinerea şi utilizarea serviciilor necesare şi declanşarea, la nevoie, a unor proceduri legale;
5) Monitorizarea şi reevaluarea periodică a progreselor înregistrate, a deciziilor şi a intervenţiilor specializate;
6) Etapa de încheiere sau etapa finală a procesului de furnizare a serviciilor şi intervenţiilor specializate pentru copil şi familie.
Activităţile desfăşurate în cadrul acestor etape, serviciile şi intervenţiile rezervate copilului şi familiei se bazează pe principiile individualizării şi personalizării.
Aceste etape sunt interdependente, în unele cazuri se întrepătrund şi nu se desfăşoară în mod obligatoriu în ordinea prezentată mai sus. Unele decizii de schimbare a planului de servicii personalizat, bazate pe adăugarea de informaţii sau pe schimbarea condiţiilor din familia respectivă, pot să influenţeze revenirea la o etapă anterioară sau progresul către o altă etapă.
Este foarte important ca profesioniştii să încurajeze şi să susţină implicarea şi participarea copilului şi a familiei în toate etapele acestui proces, atunci când acest lucru este posibil şi prin modalităţi adecvate.
Managerul de caz este profesionistul care îndeplineşte toate activităţile specifice de coordonare, planificare şi monitorizare a intervenţiilor şi serviciilor pentru copil şi familie, stabilite de către echipa pluridisciplinară, descrise în planul de servicii personalizat şi stipulate în contractul cu familia (anexa XII)
Aceasta funcţie este de regulă îndeplinită de către un profesionist al echipei multidisciplinare din cadrul serviciului de evaluare complexă sau de către un profesionist din cadrai unei alte instituţii sau organizaţii care are responsabilităţi majore în îndeplinirea planului de servicii personalizat. Managerul de caz trebuie să aibă studii superioare socio-umane şi experienţă practică în domeniul protecţiei copilului şi familiei – inclusiv în domeniul protecţiei şi asistenţei copilului cu dizabilităţi.
(1)Identificarea şi preluarea copiilor cu dizabilităţi care au nevoie de servicii, intervenţii şi asistenţă
1.1.Identificarea copiilor cu dizabilităţi, care vor beneficia de servicii de asistenţă specializată, se realizează direct, odată cu solicitarea părinţilor copilului sau a reprezentanţilor săi legali, exprimată în scris către Comisia pentru Protecţia Copilului. Cu alte cuvinte, identificarea în acest caz nu se suprapune în totalitate cu depistarea dizabilităţii sau handicapului, care se realizează de către specialiştii abilitaţi în acest sens. Există desigur situaţii în care reprezentanţii legali ai copilului solicită intervenţii diverse din partea serviciilor publice specializate pentru protecţia copilului, ocazie cu care se poate ridica suspiciunea unei eventuale dizabilităţi şi orientarea acestora către Comisia pentru Protecţia Copilului şi ulterior, către serviciul de evaluare complexă.
Solicitarea părinţilor copilului sau a reprezentanţilor săi legali se referă la evaluarea complexă a copilului în scopul obţinerii, în primul rând, a unui certificat de încadrare a copilului într-o categorie de persoane cu handicap şi, după caz, a eliberării unui certificat de orientare şcolară sau stabilirii unei măsuri de protecţie a copilului. Serviciul de evaluare complexa va analiza toate aspectele legate de caz şi va face propuneri pertinente în acest sens, indiferent de ceea ce au solicitat iniţial părinţii copilului.
La nivel comunitar, persoanele care pot identifica şi orienta copilul şi familia sa către serviciul public specializat pentru protecţia copilului şi Comisia pentru Protecţia Copilului sunt profesioniştii care îndeplinesc diferite roluri sau funcţii în comunitatea respectivă: educator, profesor, consilier şcolar, psiholog, medic de familie, medic de specialitate, asistent medical comunitar, preot, primar, asistent social, lucrător social comunitar sau referent al primăriei, alte persoane implicate în serviciile locale pentru copil şi familie.
1.2.Preluarea
În urma solicitării părinţilor copilului sau a reprezentanţilor legali ai acestuia, şeful serviciului de evaluare complexă va desemna un manager de caz, responsabil de coordonarea activităţilor care au drept scop principal pregătirea raportului de evaluare complexă a copilului, care conţine propunerile privind încadrarea într-un grad de handicap, orientarea şcolară, măsurile de protecţie şi, ca anexă, planul de servicii personalizat.
În desemnarea managerului de caz, şeful serviciului de evaluare complexă va lua în considerare: expertiza profesională necesară unui manager de caz, numărul de cazuri din responsabilitatea acestuia, complexitatea cazuisticii respective, relaţia sa cu copilul şi familia, colaborarea cu reţeaua de servicii şi cunoaşterea în ansamblu a problematicii respective.
Activităţile principale care se desfăşoară în aceasta fază se referă la iniţierea primelor contacte cu copilul, familia acestuia şi comunitatea în care ei trăiesc. Scopul acestor activităţi este acela de a iniţia culegerea informaţiilor relevante necesare rezolvării solicitării familiei şi de a determina gradul de urgenţă al intervenţiilor şi serviciilor.
Managerul de caz înregistrează şi documentează primele informaţii relevante în legătură cu copilul şi familia acestuia: datele de identificare a copilului şi părintelui sau reprezentantului său legal care face solicitarea (FIŞA DE ÎNREGISTRARE – anexa VI) şi orice alte acte anexate solicitării.
(2)Evaluarea complexă a copilului, familiei acestuia şi mediului în care trăieşte
Aceasta etapă se referă la capacitatea de funcţionare a copilului din punct de vedere social, în contextul recomandărilor medicale, educaţionale şi psihologice specifice şi luând în considerare riscurile, resursele şi nevoile familiei ca întreg.
Orientările moderne în evaluarea copilului cu dizabilităţi (Clasificarea Internaţională a Funcţionării, Dizabilităţii şi Sănătăţii) subliniază nevoia evaluării gradului de funcţionare sociala şi individuală, independent sau cu supraveghere permanentă ori parţială, şi mai puţin aceea de evaluare a dizabilităţii.
Evaluarea complexă a copilului şi familiei presupune utilizarea la maxim a expertizei tuturor membrilor serviciului de evaluare complexă, ai Comisiei pentru Protecţia Copilului şi a specialiştilor colaboratori din domeniul medico-sanitar, educaţional şi de protecţie a copilului. Fiecare informaţie şi recomandare are valoarea sa, întrucât problematica abordată este diversă şi complexă, iar soluţia finală se construieşte prin coordonarea eficientă a eforturilor specialiştilor implicaţi, cu participarea activă a familiei, considerată partenerul principal pe parcursul întregului proces.
Evaluarea complexă presupune:
I evaluarea iniţială coordonată de către managerul de caz din cadrul serviciului de evaluare complexă şi realizată în colaborare cu echipa multidisciplinară şi cu alţi specialişti, cu participarea familiei si, după caz, a copilului;
II evaluarea/expertiza din cadrul Comisiei pentru Protecţia Copilului, condusă de preşedintele acesteia, cu participarea tuturor membrilor, care vor lua decizia finală în legătură cu copilul.
Managerul de caz conduce faza de evaluare iniţială care este un proces prin care se realizează:
a.culegerea informaţiilor relevante privind copilul şi familia acestuia,
b.evaluarea propriu-zisă realizată de către profesioniştii din afara sau, în cazurile excepţionale, din cadrul echipei serviciului de evaluare complexă,
c.înregistrarea evaluărilor şi recomandărilor, prin completarea fişelor
d.formularea propunerilor în cadrul raportului de evaluare complexă.
De regulă, copilul este evaluat de către specialiştii din domeniul medico-sanitar şi educaţional, înaintea prezentării la serviciul de evaluare complexă şi comisia pentru protecţia copilului. Există însă situaţii excepţionale în care membrii echipei serviciului de evaluare complexă efectuează ei înşişi evaluarea complexă a copilului şi anume:
a)copiii sunt nedeplasabili, din diverse motive. Aprecierea acestei condiţii şi hotărârea de a deplasa o echipă mobilă de evaluatori din cadrul serviciului de evaluare complexă în vederea evaluării la domiciliul copilului revine managerului de caz. Deplasarea echipei se face cu acordul şefului de serviciu. Echipa mobilă poate fi constituită şi din evaluatori externi, pe baza unor convenţii de colaborare între serviciul public specializat pentru protecţia copilului şi aceştia sau instituţia la care sunt angajaţi.
În consecinţă, este necesară evaluarea nevoilor cu privire la achiziţionarea unui automobil, utilizarea evaluatorilor externi sau extinderea personalului serviciului de evaluare complexă, pe baza experienţei acestor servicii de la înfiinţare sau în ultimul an de funcţionare. în vederea asigurării transparenţei şi obiectivitătii, se recomandă ca evaluarea nevoilor să se realizeze de către serviciul public specializat pentru protecţia copilului în parteneriat cu reprezentanţii consiliului judeţean sau local al sectoarelor municipiului Bucureşti şi ai societăţii civile, respectiv ai organizaţiilor neguvernamentale cu activităţi în domeniul protecţiei copilului cu dizabilităţi sau experţi recunoscuţi în acest domeniu. Pe baza acestei evaluări, consiliul judeţean sau local al sectoarelor municipiului Bucureşti va putea lua o hotărâre în sensul precizat anterior, prin alocarea fondurilor necesare sau aprobarea unei alte soluţii;
b)este un caz nou – familia solicită pentru prima dată comisiei pentru protecţia copilului eliberarea unui certificat de încadrare într-un grad de handicap – corelat cu alte circumstanţe, de exemplu: copilul nu este înscris la un medic de familie, venitul familiei este insuficient şi nu poate asigura transportul copilului la diverşi specialişti în vederea evaluării sau desfăşurarea altor acţiuni necesare evaluării.
Decizia evaluării copilului de către echipa serviciului de evaluare complexă revine managerului de caz, iar evaluarea are loc cu aprobarea şefului de serviciu.
Informaţiile medicale, psihopedagogice şi sociale vor fi colectate de serviciul de evaluare complexă, prin interviul faţă în faţă sau prin alte modalităţi specifice – solicitări de informaţii în scris, analiza şi consultarea adeverinţelor sau certificatelor medicale şi a altor documente etc. – de la diferite persoane: părinţi, copil, persoana de referinţă care a avut grijă de copil (în caz de încredinţare sau plasament – grade până la gradul al IV-lea, asistent maternal profesionist), referentul social, asistentul social, medic de familie, medici specialişti, cadre didactice, psihologi, consilieri şcolari, primar etc.
Datele sociale sunt înregistrate în Ancheta socială (anexa X) efectuată de către asistentul social din cadrul serviciului de evaluare complexă sau de către asistentul social ori lucrătorul social al primăriei/serviciului de asistenţă socială din localitatea de domiciliu a familiei, cu pregătire în domeniul protecţiei copilului cu dizabilităţi.
Aceste date se referă la: componenţa familiei, familia extinsă, specificul cultural şi etnic, istoricul, comunitatea şi vecinătatea în care trăiesc, reţeaua socială de sprijin personal (prieteni, vecini, rude etc.), ocupaţia şi veniturile membrilor familiei, bugetul familial, posibilităţi şi obiceiuri pentru petrecerea timpului liber, calităţi şi dorinţe personale ale copilului privind viitorul său, precum şi, dacă au existat, evenimente înregistrate de politie etc. De asemenea, se vor înregistra şi modalităţile prin care familia a răspuns în trecut nevoilor de dezvoltare specifice copilului, precum şi serviciile la care aceasta a avut acces sau pe care le-a folosit în beneficiul copilului.
Consiliile judeţene şi locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se vor asigura ca toţi primarii să primească modelul de Anchetă socială recomandat de prezentul ordin. De asemenea, consiliile judeţene şi locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti se vor asigura, după caz, de pregătirea lucrătorilor sociali din primării în domeniul protecţiei copilului cu dizabilităţi.
Ancheta socială recomandată de prezentul ordin este un model care poate fi dezvoltat de fiecare lucrător sau asistent social care îl completează, dacă consideră relevantă înregistrarea altor informaţii referitoare la copilul respectiv şi familia acestuia.
Datele medicale sunt înregistrate în Fişa medicală sintetică (anexa VII) a copilului. De regulă, aceste date vor fi completate de către medicul de familie, la solicitarea, în scris, din partea serviciului public specializat pentru protecţia copilului, respectiv serviciul de evaluare complexă. Această fişă poate fi completată, în cazurile excepţionale menţionate anterior, precum şi în cazul în care copilul nu este înscris la un medic de familie, de către medicul pediatru din cadrul serviciului de evaluare complexă. Aceste date sintetice includ:
I evoluţia stării de sănătate a copilului;
II diagnosticul şi complexitatea acestuia;
III recomandări;
IV alte aspecte medicale.
Medicul care completează această fişă va folosi informaţiile primite de la medicul specialist curant, medicul de familie, părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului şi, după caz, de la copilul în cauză.
Fişa Medicală Sintetică include, de asemenea, informaţii legate de starea de sănătate a membrilor familiei copilului si, în funcţie de caz, recomandări speciale pentru părinţi primite din partea medicului familiei sau a medicului specialist.
Fişa medicală sintetică recomandată de prezentul ordin este un model care poate fi dezvoltat de fiecare medic de familie sau de către medicul pediatru din cadrul serviciului de evaluare complexă, dacă consideră relevantă înregistrarea altor informaţii cu caracter medical referitoare la copilul respectiv.
În vederea asigurării unei completări corecte a fişei, familia trebuie să aducă medicului de familie copii de pe toate actele medicale eliberate de medicii specialişti care consultă copilul, conform legii în vigoare. Exemplarele originale ale acestor acte vor fi păstrate de către familie.
Fişa medicală sintetică va fi completată integral la prima solicitare din partea familiei către comisia pentru protecţia copilului. La următoarele solicitări se vor completa doar itemii care furnizează informaţii noi cu privire la copil.
Familiile care formulează o cerere, în scris, comisiei pentru protecţia copilului în vederea eliberării certificatelor de încadrare într-un grad de handicap şi orientare şcolară vor preciza în această cerere dacă copilul este înscris sau nu la un medic de familie şi, dacă da, numele complet şi coordonatele medicului de familie.
Informaţiile din Fişa medicală sintetică sunt cruciale pentru elaborarea planului de servicii personalizat.
Datele psiho-pedagogice sunt înregistrate de către specialiştii (psiholog, psihopedagog şi pedagog) care au evaluat copilul sau, în cazurile excepţionale, de către specialiştii din cadrul serviciului de evaluare complexă, în Fişa psihologică (anexa VIU) şi în Fişa privind traseul educaţional al copilului (anexa IX). Direcţiile de sănătate publică şi inspectoratele şcolare vor desemna unităţile cu personalitate juridică care sunt abilitate să elibereze fişele menţionate anterior şi să trimită lista cu aceste unităţi la serviciul public specializat pentru protecţia copilului, respectiv serviciul de evaluare complexă.
Aceste informaţii includ:
I nivelul de inteligenţă;
II capacitatea de învăţare: atenţie, memorie, nivel de prelucrare a informaţiilor vizuale sau auditive, strategii cognitive, limbaj oral, citire/scriere, comportament, psihomotricitate, gândire, pricepere, abilitate, deprinderi;
III nivelul achiziţiilor şi cunoştinţelor – gradul de asimilare a cunoştinţelor din curriculumul şcolar;
IV traseul şcolar – niveluri şi tipuri de şcolarizare parcurse de copil;
V măsuri psihopedagogice de sprijin pentru corectarea tulburărilor de învăţare etc.
Prezentul ordin recomandă ca Fişa psihologică şi Fişa privind traseul educaţional să fie completate cu ocazia primei evaluări complexe efectuate pentru copilul în cauză, urmând ca pe viitor să se completeze doar itemii necesari. De asemenea, se recomandă completarea Fişei psihologice cu precădere pentru următoarele situaţii: afectări (deficienţe) intelectuale, senzoriale, neuromotorii, comportamentale, afective, socio-afective şi afectări (deficienţe) asociate.
Fişa psihologică şi Fişa privind traseul educaţional recomandate de prezentul ordin sunt modele care pot fi dezvoltate de specialiştii care le completează, dacă consideră relevantă înregistrarea altor informaţii referitoare la copilul respectiv.
Familia va solicita eliberarea acestor fişe de la specialiştii care evaluează copilul din punct de vedere psihologic şi psihopedagogie şi vor anexa copii ale acestora la cererea adresată comisiei pentru protecţia copilului.
Evaluările specialiştilor şi recomandările acestora sunt folosite la elaborarea Raportului de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi (anexa XI) – o evaluare de tip integrativ care reflectă situaţia actuală în care se afla copilul şi familia sa, resursele şi nevoile acestora, precum şi resursele comunitare disponibile. Acest raport include:
I planul de servicii personalizat (ca anexă a raportului),
II recomandarea de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap,
III recomandarea privind orientarea şcolară,
IV recomandarea privind măsura de protecţie adecvată situaţiei copilului.
Planul de servicii personalizat ale cărui model şi cerinţe minime sunt prevăzute în anexa nr. 3 la Metodologia de funcţionare a comisiei pentru protecţia copilului, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.205/2001, este un document elaborat de către managerul de caz în colaborare cu echipa multidisciplinară a serviciului de evaluare complexă, alţi specialişti colaboratori, cu participarea nemijlocită a familiei şi, după caz, a copilului.
Se recomandă ca, la fel ca şi pentru celelalte fişe şi documente din dosarul copilului, planul de servicii personalizat să cuprindă următoarele informaţii:
I numele şi semnătura şefului de serviciu, alături de cea a managerului de caz;
II durata propusă de oferire şi desfăşurare a activităţilor corespunzătoare fiecărui serviciu menţionat în plan;
III responsabilul pentru îndeplinirea obiectivelor corespunzătoare fiecărui tip de serviciu.
Elaborarea acestui plan presupune, printre altele:
I identificarea nevoilor copilului şi familiei;
II evaluarea resurselor copilului şi familiei;
III evaluarea resurselor comunitare, a oportunităţilor sau problemelor care pot avea impact asupra situaţiei copilului şi a familiei respective.
Managerul de caz împreună cu echipa multidisciplinară au responsabilitatea de a implica familia pentru:
I identificarea ariilor de intervenţie sau a problemelor;
II stabilirea obiectivelor specifice din planul de servicii personalizat;
III stabilirea tipurilor de servicii şi intervenţii specifice;
IV asumarea responsabilităţilor şi delimitarea termenelor de implementare.
(3)Planificarea serviciilor şi intervenţiilor
Serviciile sau intervenţiile specifice – destinate ameliorării condiţiei unui copil cu dizabilităţi în vederea includerii sale sociale – se desprind din planul de servicii personalizat. Acest plan trebuie să servească unui scop clar definit şi să conducă la îndeplinirea obiectivelor specifice pentru fiecare arie de intervenţie identificată în etapa anterioară de evaluare complexă.
Toate soluţiile proiectate în beneficiul copilului trebuie să ia în considerare:
I participarea familiei;
II capacitatea familiei de a răspunde nevoilor copilului;
III resursele de care dispun familia şi comunitatea pentru a pune în practică planul de servicii personalizat.
Componentele planificării serviciilor:
I identificarea priorităţilor – de exemplu, determinarea situaţiilor critice ce urmează a fi rezolvate imediat;
II identificarea activităţilor, mijloacelor, termenelor, condiţiilor şi indicatorilor de performanţă privind atingerea obiectivelor planului de servicii personalizat;
III stabilirea responsabililor şi repartizarea sarcinilor cuprinse în planul de servicii personalizat.
Rolurile principale ale managerului de caz în aceasta etapă sunt următoarele:
I de a facilita stabilirea priorităţilor în colaborare cu familia şi echipa de profesionişti;
II de a stabili cu claritate rolurile şi responsabilităţile tuturor celor implicaţi în implementarea planului de servicii personalizat: părinţi, copil, profesionişti, instituţii, comunitate etc.
De asemenea, managerul de caz se va asigura că:
a.serviciile şi intervenţiile recomandate răspund nevoilor reale şi priorităţilor copilului şi familiei;
b.familia şi copilul au acces la serviciile şi intervenţiile recomandate;
c.serviciile şi intervenţiile sunt oferite copilului şi familiei.
(4)Oferirea serviciilor
4.1.Principii fundamentale de lucru privind oferirea serviciilor în cadrul procesului de implementare a planului de servicii personalizat:
I Individualizarea metodelor de lucru, adaptate la nevoile copilului, în funcţie de diferenţele personale: bio-psihice, educaţionale, culturale etc.;
II Exprimarea liberă a sentimentelor, gândurilor şi temerilor copilului şi ale familiei în relaţia cu profesioniştii;
III Receptivitatea profesionistului faţă de problemele copilului şi familiei, dublată de capacitatea sa de a formula un răspuns adecvat;
IV Acceptarea şi atitudinea non-acuzatoare a profesioniştilor faţă de slăbiciunile şi greşelile familiei şi ale copilului;
V Autodeterminarea persoanei, recunoaşterea dreptului şi nevoilor copilului şi familiei de a alege o anumită soluţie, în funcţie de capacitatea lor de a lua decizii pozitive;
VI Asigurarea confidenţialităţii informaţiilor cu caracter personal, dezvăluite în timpul relaţiei profesionale cu copilul şi familia acestuia.
4.2.Recomandări privind oferirea de servicii
Îndeplinirea cu succes a obiectivelor planului de servicii personalizat presupune implicarea şi responsabilizarea nu numai a profesioniştilor implicaţi, dar şi a familiei. Oferirea serviciilor se va face în baza unui contract cu familia, care oferă posibilitatea participării şi responsabilizării părţilor implicate.
Contractul cu familia (anexa XII) este un document scris încheiat între managerul de caz şi unul sau ambii părinţi sau reprezentantul legal al copilului, în care se menţionează condiţiile în care se vor oferi serviciile şi responsabilităţile specifice pe care fiecare parte implicată le are de îndeplinit în perioada de timp stabilită.
Contractul cu familia este un instrument utilizat de către managerul de caz în cadrul procesului de monitorizare şi se bazează pe rezultatele evaluării complexe a copilului şi familiei şi stabileşte modalităţile concrete de aplicare a planului de servicii personalizat.
Managerul de caz are responsabilitatea de a prezenta şi explica familiei si, după caz, copilului:
I scopul acestui contract,
II responsabilităţile părţilor,
III rolul contractului în implementarea planului de servicii personalizat,
IV posibilităţile şi condiţiile în care acest contract se poate modifica sau rezilia.
Contractul cu familia este revizuit periodic şi modificat de către managerul de caz de cate ori este nevoie, în funcţie de progresele care intervin sau schimbările survenite în derularea planului de servicii personalizat. Familia şi profesioniştii implicaţi în derularea intervenţiilor specifice de caz vor comunica managerului de caz orice schimbare care intervine şi care necesită schimbarea planului de servicii personalizat şi a contractului cu familia.
Totodată, serviciul public specializat pentru protecţia copilului va încheia convenţii de parteneriat cu principalele instituţii furnizoare de servicii pentru copilul cu dizabilităţi şi familia acestuia. De asemenea, va încheia convenţii de colaborare cu direcţiile de sănătate publică şi inspectoratele şcolare în vederea implementării optime a prezentului ordin.
(5)Monitorizarea planului de servicii personalizat
Aceasta etapă se referă la procesul de culegere a informaţiilor în legătură cu modul de furnizare a serviciilor cuprinse în plan, în scopul evaluării progreselor realizate în atingerea obiectivelor prevăzute în planul de servicii personalizat şi în contractul cu familia.
Responsabilitatea monitorizării planului de servicii personalizat revine managerului de caz. Aceasta activitate constă în:
I.verificarea modului de furnizare a serviciilor în limita de timp stabilită, de exemplu, prin rapoarte verbale sau în scris din partea părinţilor sau a celor care oferă serviciul respectiv;
II.identificarea la timp a problemelor (de exemplu, probleme logistice sau procedurale) în legătură cu asigurarea serviciilor specializate sau cu participarea familiei, pentru a putea opera schimbările necesare în planul de servicii;
III.colaborarea cu familia şi cu furnizorii de servicii pentru a remedia problemele, de exemplu, asistarea părinţilor sau a copilului în rezolvarea problemei transportului;
IV.identificarea dinamicii progreselor copilului şi a familiei în îndeplinirea obiectivelor;
V.comunicarea directă cu familia şi cu profesioniştii care oferă serviciile specializate pentru identificarea problemelor, stabilirea modificărilor şi rezolvarea conflictelor;
VI.revizuirea planului de servicii personalizat în funcţie de schimbările care apar;
VII.modificarea sau rezilierea contractului cu familia, atunci când este cazul;
VIII.evaluarea modului în care implementarea planului de servicii personalizat ajută copilul şi familia sa la îndeplinirea scopului propus; evaluarea se realizează cu participarea specialiştilor colaboratori şi a familiei;
IX.transmiterea informaţiei monitorizate către părţile implicate şi interesate – servicii, profesionişti, copil şi familie;
X.organizarea şi coordonarea sesiunilor de lucru ale echipei multidisciplinare;
XI.păstrarea documentaţiei scrise în legătură cu toate activităţile monitorizate, inclusiv a rapoartelor solicitate profesioniştilor care oferă serviciile specializate.
(6)Închiderea cazului
Relaţia profesională dintre familie, copil şi echipa de specialişti trebuie să încurajeze autonomia familiei şi să nu creeze dependenţă. Scopul acestei relaţii este acela de a obţine un potenţial maxim de autonomie şi funcţionare a familiei.
Asistarea copilului şi familiei se realizează până în momentul în care nivelul achiziţiilor şi progreselor copilului satisface obiectivele planului de servicii personalizat şi familia are capacitatea de a utiliza toate resursele disponibile, conform legislaţiei în vigoare, pentru a se autosusţine.
Profesioniştii serviciului de evaluare complexă au responsabilitatea de a menţine relaţia cu familia şi de a oferi continuitate în asistenţă şi sprijin în situaţii de dificultate. Condiţiile menţinerii acestei relaţii trebuie clar definite şi înţelese de către toate părţile implicate.
Încheierea relaţiei profesionale trebuie să fie discutată cu familia încă de la începutul intervenţiei şi trebuie pregătită pe parcursul desfăşurării planului de servicii. Managerul de caz trebuie să se asigure că familia a înţeles termenii de încheiere a relaţiei profesionale şi că acest lucru nu înseamnă că, la nevoie, aceasta nu va mai avea acces la informaţii şi servicii.
Standardele şi ghidul metodologic privind managementul de caz în domeniul protecţiei copilului urmează să fie elaborate şi aprobate prin ordin comun de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în termen de 6 luni de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I.
ANEXA Nr. IV: APLICAREA CRITERIILOR DE ÎNCADRARE A COPIILOR ÎNTR-UN GRAD DE HANDICAP
Pe baza evaluărilor realizate de specialiştii din diverse domenii, care sunt consemnate în fişele menţionate anterior (anexele VI-XII), echipa serviciului de evaluare complexă aplică criteriile medicopsihosociale în vederea formulării unei propuneri de încadrare a copilului într-un grad de handicap, conform Ordinului ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 725/12.709/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru copii şi se aplică măsurile de protecţie specială a acestora.
Conform ordinului menţionat anterior, modalitatea de aplicare a criteriilor de încadrare într-un grad de handicap se bazează pe corelarea a două categorii majore de criterii:
a)medicale – caz în care se apreciază afectarea funcţională şi se stabileşte gradul acesteia;
b)psihosociale – caz în care se apreciază activitatea şi participarea şi se stabileşte gradul limitărilor de activitate şi al restricţiilor de participare.
Scopul acestei corelări este formularea propunerii unei soluţii adecvate şi viabile pentru copilul respectiv. Totodată, propunerea de încadrare într-un grad de handicap este indisolubil legată de întocmirea planului de servicii personalizat, caz în care aprecierea factorilor de mediu ca bariere sau facilitatori este esenţială.
Aprecierea afectării funcţionale pe baza evaluării actuale a medicului specialist – consemnată în certificatul medical – şi a confruntării cu lista afectărilor poate conduce la următoarele concluzii:
1 afectare funcţională gravă;
2 afectare funcţională accentuată;
3 afectare funcţională medie;
4 afectare funcţională uşoară.
Evaluarea actuală se referă la cea efectuată în cursul ultimelor două luni înainte de solicitarea către comisia pentru protecţia copilului. În cazul bolilor cronice, canceroase, HIV/SIDA şi a celor invalidante (de exemplu, amputările), serviciul de evaluare complexă poate lua în considerare evaluări efectuate în urmă cu mai mult decât perioada de două luni precizată anterior, dacă acestea prevăd o anume periodicitate a controalelor, programarea unor intervenţii, protezări etc. care nu se încadrează în perioada amintită. De exemplu: medicul specialist decide programarea unei intervenţii chirurgicale care poate modifica gradul de afectare funcţională, după o perioadă de timp mai mare decât cea de două luni precizata anterior. În astfel de cazuri, gradul afectării funcţionale stabilit anterior de către serviciul de evaluare complexă poate fi luat în considerare la aplicarea criteriilor de încadrare într-un grad de handicap.
Medicul pediatru din cadrul serviciului va propune o perioadă de timp în care gradul afectării funcţionale rămâne valabil pentru aplicarea criteriilor, iar managerul de caz va decide aprobarea acesteia. Perioada de timp însă nu trebuie să depăşească 2 ani.
Confruntarea informaţiilor din certificatul medical în principal, dar şi a celor furnizate de eventuala examinare medicală a copilului cu lista afectărilor şi decizia cu privire la gradul afectării funcţionale sunt în responsabilitatea medicului pediatru din cadrul serviciului de evaluare complexă.
Necesitatea unui consult suplimentar al copilului este decisă de către medicul pediatru din acest serviciu. Dacă acest consult poate fi efectuat de către medicii angajaţi ai acestui serviciu, atunci consultul are loc în această etapă. Dacă acest consult necesită un alt medic de specialitate decât cel curant, medicul pediatru al serviciului de evaluare complexă aduce acest fapt la cunoştinţa managerului de caz şi a restului echipei, însă decizia va fi luată după aplicarea integrală a criteriilor de încadrare într-un grad de handicap şi obligatoriu cu acordul familiei. Managerul de caz va comunica familiei propunerea de încadrare şi planul corespunzător de servicii, precum şi posibilitatea acestora de a fi modificate printr-un nou consult al copilului, urmând ca familia să ia decizia cu privire la posibilitatea efectuării unui nou consult de specialitate.
Completarea Fişei medicale sintetice se poate realiza în acelaşi timp cu aplicarea criteriilor de încadrare într-un grad de handicap.
Direcţiile de sănătate publică vor desemna unităţile cu personalitate juridică abilitate să elibereze certificate medicale pentru copiii cu dizabilităţi ai căror părinţi se adresează comisiei pentru protecţia copilului în vederea încadrării într-un grad de handicap şi orientare şcolară şi totodată vor transmite lista cu aceste unităţi abilitate serviciului public specializat pentru protecţia copilului, respectiv serviciului de evaluare complexă.
Aprecierea activităţii şi participării pe baza evaluării actuale psihosociale – consemnată în Fişa psihologică şi Ancheta socială – şi confruntării cu lista activităţii şi participării poate duce la următoarele concluzii:
I.limitări de activitate şi restricţii de participare totale – corespunzătoare unei lipse efective a includerii sociale a copilului în comunitate;
II.limitări de activitate şi restricţii de participare severe – corespunzătoare unei includeri sociale cu mari dificultăţi;
III.limitări de activitate şi restricţii de participare moderate – corespunzătoare unei includeri sociale cu dificultăţi potenţial surmontabile;
IV.limitări de activitate şi restricţii de participare uşoare – corespunzătoare unei includeri sociale acceptabile;
V.fără limitări de activitate şi restricţii de participare – corespunzătoare unei includeri sociale efective.
Evaluarea actuală se referă la cea efectuată în cursul ultimelor două luni înainte de solicitarea familiei către comisia pentru protecţia copilului.
Confruntarea informaţiilor din cele două acte menţionate anterior în principal, dar şi a eventualelor informaţii suplimentare, cu lista activităţii şi participării şi decizia cu privire la gradul limitării de activitate şi restricţiilor de participare este în responsabilitatea managerului de caz din cadrul serviciului de evaluare complexă.
Informaţiile suplimentare provin în principal din interviurile cu copilul şi familia, care au loc cu ocazia prezentării acestora la serviciul de evaluare complexă, dar şi din potenţiala evaluare psihosocială realizată în cadrul acestui serviciu în situaţiile excepţionale.
Stabilirea gradului de limitare a activităţii şi restricţiilor de participare se realizează pe baza de procente, aşa cum prevăd calificativele din Ordinul comun menţionat anterior, după ce se verifică toţi itemii listaţi la activităţi şi participare, în funcţie de vârsta copilului. Procentele se pot stabili prin calcul matematic, însă cu recomandarea să fie apreciate în funcţie de importanţa itemilor pentru situaţia concretă a copilului respectiv De aceea, se impune ca, în cazurile dificile, decizia cu privire la procente, respectiv la gradul amintit anterior, să fie luată în echipa multidisciplinară.
Corelarea celor două tipuri de aprecieri cu privire la gradul afectării funcţionale şi situaţia includerii sociale a copilului în vederea încadrării copilului într-un grad de handicap
Într-o primă etapă se va realiza o corelare simplă între cele două grade rezultate şi se poate utiliza tabelul de mai jos:
| Gradul afectării funcţionale | Gradul limitării de activitate şi restricţiilor de participare
(situaţia includerii sociale) |
|
| grav | grav
(limitări şi restricţii totale) |
96-100 % |
| sever | 50-95 % | |
| accentuat | moderat | 25-49 % |
| mediu | uşor | 5-24 % |
| uşor | 0
(fără limitări şi restricţii) |
0-4 % |
a)Pentru situaţiile în care apare gradul grav sau sever cel puţin în una dintre aprecieri şi cu excepţia cazului în care apare alături de gradul mediu sau uşor al afectării funcţionale, se va propune gradul de handicap grav pentru copilul respectiv.
b)Pentru situaţiile în care apare gradul accentuat sau moderat şi cazul în care gradul grav şi sever al limitării şi restricţiilor apare alături de gradul mediu al afectării funcţionale, se va propune gradul de handicap accentuat.
c)Pentru situaţiile în care apare gradul mediu şi cazul în care gradul grav şi sever al limitării şi restricţiilor apare alături de gradul uşor al afectării funcţionale, cu excepţia precizată anterior, se va propune gradul de handicap mediu.
d)Pentru situaţiile în care apare gradul uşor, cu excepţiile precizate anterior, se va propune gradul de handicap uşor, pentru care nu se eliberează certificat de încadrare, însă se consemnează şi se poate întocmi un plan de servicii personalizat, dacă este necesar.
În a doua etapă se va stabili recomandarea unui asistent personal – care se consemnează în certificatul de încadrare într-un grad de handicap – şi nevoia de servicii – care se regăsesc în planul de servicii personalizat.
În baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap, aprobată prin Legea nr. 519/2002 şi a Hotărârii Guvernului nr. 427/2001 pentru aprobarea normelor metodologice privind condiţiile de încadrare, drepturile şi obligaţiile asistentului personal al persoanei cu handicap, autorităţile locale acordă dreptul la asistent personal, pe baza analizei tuturor datelor cazului şi recomandării comisiei pentru protecţia copilului.
Recomandarea de asistent personal se poate stabili astfel:
I Pentru gradul grav de handicap se recomandă propunerea unui asistent personal pentru copil.
II Pentru gradul grav de handicap, însă alături de gradul accentuat de afectare funcţională, se recomandă propunerea unui asistent personal pe o perioadă determinată. Determinarea perioadei se face în funcţie de existenţa în comunitate a serviciilor necesare, înscrise în planul de servicii personalizat, posibilitatea familiei de a le accesa, resursele şi complianţa acesteia în vederea îndeplinirii obiectivelor din plan şi realizarea includerii sociale a copilului.
III Pentru situaţiile în care există servicii în comunitate pe care familia le poate accesa, se recomandă propunerea unui asistent personal pe o perioadă de un an şi realizarea unui plan de servicii personalizat viabil şi adecvat copilului şi familiei sale, astfel încât după un an copilul să nu mai necesite asistent personal.
IV Pentru situaţiile în care nu există servicii adecvate în comunitate sau, dacă există, familia nu le poate accesa, se recomandă propunerea unui asistent personal pentru copil pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii acestuia, însă corelat cu următoarele potenţiale acţiuni:
(i)Întocmirea unui plan de servicii în care se va pune accent pe facilitarea accesului copilului şi familiei la serviciile necesare din comunitate; de exemplu, dacă familia este refractară, dezinteresată de includerea socială a copilului sau are un venit insuficient, se vor înscrie în plan inclusiv servicii pentru aceasta, cum ar fi: informare periodică, educare (cursuri scurte), consiliere, identificarea şi utilizarea de grupuri de sprijin sau familii de suport s.a. corelate, după caz, cu sprijin material şi facilitarea accesării prestaţiilor de ordin financiar (de exemplu, venitul minim garantat);
(ii)Anunţarea comisiei pentru protecţia copilului, în cadrul raportului de evaluare complexă, cu privire la serviciile necesare în comunitatea respectivă, pentru copil şi familia acestuia. Secretarul comisiei va consemna aceste informaţii într-un registru special şi acestea vor fi procesate periodic (cel puţin trimestrial). Comisia va înainta consiliului judeţean sau local al sectoarelor municipiului Bucureşti sinteza acestor informaţii împreună, pe cât posibil, cu propuneri concrete. Consiliile vor analiza periodic (cel puţin anual) sinteza acestor informaţii în vederea găsirii de soluţii şi resurse pentru crearea de noi servicii pentru copilul cu dizabilităţi şi familia acestuia. Totodată, comisia va trimite o adresă către primarul localităţii în care trăieşte copilul, prin care i se va aduce la cunoştinţă nevoia de servicii, precum si, pe cât posibil, propunerea de soluţii pentru crearea şi susţinerea acestora în comunitate.
Toate familiile ai căror copii sunt în evidenţa serviciului de evaluare complexă vor fi anunţate, în scris, în termen de 60 de zile de la publicarea prezentului ordin în Monitorul Oficial, cu privire noile proceduri, conţinutul cererii (inclusiv numele şi coordonatele medicului de familie) şi actele care trebuie anexate sub formă de copii cererii adresate comisiei pentru protecţia copilului în vederea eliberării certificatelor de încadrare într-un grad de handicap şi de orientare şcolară:
– fişa psihologică de la specialistul care evaluează copilul
– traseul educaţional de la psihopedagogul care evaluează copilul
– ancheta socială
Familia va aduce originalele acestor acte în momentul în care se prezintă la serviciul de evaluare complexă.
ANEXA Nr. V: PRECIZĂRI CONCEPTUALE
a)Concepte utilizate de legislaţia în vigoare
| Termenul | Legislaţie | Domeniul | Semnificaţie/Relevanţă |
| Persoană handicapată | Constituţia României | Nevoia de protecţie specială | |
| Copii cu handicap | – Ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 12/2001 şi Hotărârea Guvernului nr. 216/2001
– Legea nr. 71/2002 şi Hotărârea Guvernului nr. 1205/2001 – Hotărârea Guvernului nr. 218/2002 – Legea nr. 519/2002 |
Protecţia copilului
Educaţie Sănătate |
Nevoia de protecţie specială
Nevoia de educaţie specială Nevoia de îngrijiri medicale speciale |
| Copii cu deficienţă | – Legea nr. 84/1995
– Legea nr. 71/2002 şi Hotărârea Guvernului nr. 1205/2001 |
Educaţie
Protecţia copilului |
idem |
| Copii cu cerinţe educative speciale | – Legea nr. 84/1995 | Educaţie | Legea se referă la copiii cu deficienţe şi/sau handicap, dar sfera de acoperire este mai mare (copii cu tulburări de învăţare, de limbaj etc.) |
| Copii cu nevoi speciale | – Strategia guvernamentală în domeniul protecţiei copilului în dificultate 2001-2004 | Protecţia Copilului | Strategia se referă la copiii cu deficienţe, cu handicap, cu HIV/SIDA |
| Copii cu dizabilităţi | – Ordinul ministrului sănătăţii şi familiei şi al secretarului de stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie nr. 705/12.709/2002 | Sănătate
Protecţia Copilului |
Primul act normativ care utilizează sintagma copil cu dizabilităţi |
b)Lista termenilor utilizaţi în prezentul ordin, în ordine alfabetică
Ancheta socială – evaluarea efectuată de asistentul social şi se realizează în urma vizitelor la domiciliul familiei şi interviurilor pe care acesta le va purta cu membrii familiei, rudele, vecini, prieteni apropiaţi ai familiei şi alte persoane ori profesionişti din reţeaua socială a familiei. Se recomandă ca o parte din interviuri să se realizeze în echipă, de către un asistent social şi un psiholog sau un alt membru al echipei pluridisciplinare.
Cadre didactice itinerante şi de sprijin – profesori ai şcolii speciale care desfăşoară activitate de adaptare şi dezvoltare psihofiziologică a copilului cu dizabilităţi şi acordă asistenţă psihopedagogică sau de specialitate elevilor cu dizabilităţi integraţi individual în şcoala de masă în vederea depăşirii dificultăţilor de învăţare şi de integrare socioprofesională.
Clase speciale – anumite clase, dintr-o şcoală obişnuită, organizate anume pentru copiii cu cerinţe speciale. Aceşti elevi pot studia o parte sau toate materiile de predare din unitatea şcolară respectivă.
Contractul cu familia – un document încheiat între familie şi instituţia responsabilă care prevede scopul, responsabilităţile, obiectivele şi activităţile încadrate în timp, necesare implementării planului personalizat de servicii. El cuprinde clauze comune, condiţii de modificare sau reziliere şi semnăturile părţilor implicate.
Echipamente şi dispozitive de sprijin – au scopul de a reduce dizabilităţile care sunt rezultatul unor deficienţe (echipamentele şi dispozitivele auditive, scaunele speciale, bare sau cadre speciale, panourile cu imagini sau diagramele cu simboluri etc.).
Ecomap sau harta relaţiilor sociale individuale – reprezentarea grafică a relaţiilor sociale ale persoanei în comunitate.
Educaţia incluzivă – se referă la şcoli, centre de învăţare şi sisteme de educaţie care sunt deschise tuturor copiilor. Pentru ca acest lucru să fie posibil, profesorii, şcolile şi sistemele trebuie să se schimbe astfel încât să poată face mai bine faţă diversităţii de cerinţe pe care elevii le au şi pentru ca aceşti elevi sa fie incluşi sub toate aspectele vieţii şcolare. Educaţia incluzivă mai înseamnă un proces de identificare, diminuare şi eliminare a barierelor care împiedică învăţarea, din şcoală şi din afara şcolii – deci de adaptare continuă a şcolii la copii.
Familia extinsă – rudele copilului până la gradul al IV-lea inclusiv.
Fişa de înregistrare a copilului – prima filă din dosarul copilului care cuprinde datele de identificare ale copilului şi părinţilor sau reprezentanţilor săi legali.
Fişa medicală sintetică – un instrument de înregistrare a tuturor datelor medicale relevante privind istoricul bolii, tratamentele urmate, situaţia actuala a stării de sănătate a copilului şi recomandările medicale.
Fişa psihologică – un instrument de înregistrare a rezultatelor psihologice şi de redare într-o manieră sintetică a profilului psihologic al copilului.
Genograma – reprezentarea grafică a „arborelui genealogic” pe trei generaţii.
Incluziune (includere) socială – schimbarea de atitudini şi practici ale indivizilor, organizaţiilor şi asociaţiilor, astfel încât toţi copiii (inclusiv cei percepuţi ca fiind „diferiţi” sau „altfel” datorită dizabilităţii, originii etnice, limbii, sărăciei etc.) să poată participa şi contribui la viaţa şi cultura comunităţii respective, pe deplin şi egal.
Educaţie integrată – expresie utilizată mai ales în cazul în care copii cu dizabilităţi frecventează şcoli obişnuite (individual sau în clase speciale ori combinaţii între acestea). Respectivul copil trebuie să se adapteze la ceea ce există în şcoala integratoare.
Managerul de caz – un profesionist din aria protecţiei copilului, cu experienţa practică bogată şi cu abilităţi de coordonare, analiză, sinteză şi monitorizare.
Planul de monitorizare – planificarea vizitelor la domiciliul familiei şi a întâlnirilor cu familia precum şi planificarea obiectivelor care vor fi monitorizate.
Profesorul, educatorul, învăţătorul sau institutorul resursă – un cadru didactic cu experienţă şi pregătire, care poate oferi consultanţă şi asistenţă altor profesori.
Profesori de educaţie (psihopedagogie) specială – sintagmă utilizată cu referire mai ales la acei profesori care lucrează în şcoli speciale sau în clase speciale, care au anumite responsabilităţi faţă de copiii cu „cerinţe speciale”. Ei dispun de o pregătire suplimentară.
Raportul de evaluare complexă – analiza şi sinteza tuturor informaţiilor referitoare la caz şi a recomandărilor membrilor echipei pluridisciplinare precum şi propunerea de încadrare într-un grad de handicap şi orientarea şcolara şi profesională.
Reabilitare bazată pe comunitate – sintagmă care acoperă serviciile oferite persoanelor cu dizabilităţi şi familiilor acestora în comunitate sau chiar la domiciliu, nu în centre, spitale sau instituţii. Supervizorii (în acest caz, conceptul se referă la acele persoane din comunitate sau voluntari, care beneficiază de pregătire specială) pot face vizite la domiciliu familiilor sau se pot întâlni cu copiii sau familiile acestora în centre locale pentru a le oferi consultanţă şi sprijin.
Specialist – persoană care cunoaşte temeinic o disciplină, o problemă în domeniul căreia profesează. în sens restrâns acest termen este utilizat cu sensul de persoane care au experienţa şi o calificare suplimentară pentru a se ocupa de bolile copilăriei şi de dizabilităţi.
Şcoli speciale – şcoli organizate, de regulă, pentru acei copii care au o anumită deficienţă sau dizabilitate. De exemplu, în multe ţări funcţionează şcoli numai pentru copiii surzi sau numai pentru cei cu deficienţe vizuale sau numai pentru cei cu dizabilităţi intelectuale.
Traseul educaţional – un instrument de înregistrare a tipurilor de programe educaţionale şi şcolare urmate de copil, a rezultatelor obţinute şi propunerea cu privire la orientarea şcolară corespunzătoare nevoilor sale.
ANEXA Nr. VI:
Dosar nr. ……………………………….
Data înregistrării ………………………
Manager de caz ………………………
Şef serviciu …………………………….
MODEL DE FIŞĂ DE ÎNREGISTRARE
Nume ……………………………………
Prenume ………………………………..
Data naşterii ……………………………
Locul naşterii …………………………..
Domiciliul ……………………………….
Mama
Nume …………………………………….
Prenume …………………………………
Domiciliul ……………………………….
Profesia ………………………………….
Locul de muncă ……………………….
Tata
Nume …………………………………….
Prenume …………………………………
Domiciliul ………………………………..
Profesia ………………………………….
Locul de muncă ……………………….
Reprezentant legal
I.Persoană fizică
Nume …………………………………….
Prenume …………………………………
Domiciliul ………………………………..
Profesia ………………………………….
Locul de muncă ……………………….
II.Instituţia ……………………………..
Persoana care solicită evaluarea:
Nume …………………………………….
Prenume …………………………………
În calitate de: părinte/reprezentant legal
Data completării fişei …………………
Semnătura managerului de caz ……………………
Semnătura şefului de serviciu ……………………..
ANEXA Nr. VII:
Dosar nr. ………………………………..
Data înregistrării ……………………….
Numele medicului ……………………..
Şef serviciu ………………………………
MODEL DE FIŞĂ MEDICALĂ SINTETICĂ
Nume ……………….. Prenume ………………….. Vârsta …………
I.Anamneză ……………………………………………………………………………………
II.Diagnosticul medical (se specifică şi nr. cod ICD 10)
– principal …………………………………………………………..
– altele ……………………………………………………………….
Certificatele medicale actuale (se specifică nr., data, instituţia emitentă şi numele medicului care a eliberat certificatul) ………………………………………….
III.Tratamente urmate şi recomandate
| Nr. crt. | Tipul tratamentelor | Tratamente urmate
(scurtă descriere) |
Tratamente recomandate
(se bifează) |
| 1 | Medicamentoase | ||
| 2 | Recuperare neuromotorie | ||
| 3 | Chirurgicale | ||
| 4 | Ortopedice | ||
| 5 | Protezare | ||
| 6 | Psihoterapie | ||
| 7 | Recuperare psihică | ||
| 8 | Oftalmologie | ||
| 9 | Audiologie | ||
| 10. | ORL | ||
| 11. | Cardiologie | ||
| 12. | Fizioterapie | ||
| 13. | Endocrinologie | ||
| 14. | Gastroenterologie | ||
| 15. | Neurologie | ||
| 16. | Altele (cu specificaţie) |
IV.Rezultatul tratamentelor urmate (per ansamblu): ………………………………………………………………..
În cazul absenţei oricărui tratament, enumeraţi motivele pe care le invocă familia: ………………………….
V.Stadiul actual al bolii (înconjuraţi etapa care se potriveşte): de debut, de stare evolutiv sau stabilizat, terminal.
Data completării fişei …………….
Semnătura medicului …………………………….
Semnătura şefului de serviciu ………………….
ANEXA Nr. VIII:
Dosar nr. ………………………………..
Data înregistrării ……………………….
Numele psihologului/psihopedagogului …………………..
Şef serviciu ……………………………..
MODEL DE FIŞĂ PSIHOLOGICĂ
Nume …………….. Prenume ……………………. Vârsta …………
Tipul de dizabilitate ……………………………………………………..
Dizabilităţi asociate ……………………………………………………..
Dezvoltarea senzorial-perceptivă …………………………………
Nivelul dezvoltării psiho-motricităţii ………………………………..
Nivel de dezvoltare intelectuală (Vârsta de dezvoltare, Coeficient de dezvoltare) – se precizează testul/proba psihologică folosită
I.Gândirea (inclusiv nivelul operaţional) …………………………..
II.Memoria ……………………………………………………………….
III.Atenţia …………………………………………………………………
Nivelul I de cunoaştere
Imaginaţia ……………………………………….
Limbajul şi comunicarea …………………….
Afectivitate ……………………………………..
Motivaţie ………………………………………..
Temperament …………………………………..
Voinţa …………………………………………….
Atitudini …………………………………………..
Aptitudini …………………………………………
Nivelul maturizării psihosociale ……………..
Profilul psihologic ……………………………….
Recomandări psihologice ……………………..
Data ………………
Semnătura psihologului …………………………………
Semnătura şefului de serviciu …………………………
ANEXA Nr. IX:
Dosar nr. ……………………………
Data înregistrării …………………..
Numele profesorului/ psihopedagogului ………………..
Şef serviciu …………………………
MODEL DE FIŞĂ PRIVIND TRASEUL EDUCAŢIONAL
Nume …………… Prenume ……………… Vârsta ………
Grădiniţa/Şcoala …………………. Grupa/Clasa ………..
Adresa …………………………………………………………..
Promovat: da/nu
Programe educaţionale la vârsta preşcolară (grădiniţă, centre de zi cu componentă educaţională ş.a.) Se vor preciza: denumirea instituţiei, tipul programului, rezultatele obţinute ş.a. …………………………………………………………………………………………………………
Pregătirea şcolară. Se vor preciza: denumirea instituţiei/instituţiilor, tipul sau tipurile de şcolarizare, rezultatele obţinute ş.a ………………………………………….
Activităţi (inclusiv extraşcolare) de sprijin anterioare şi prezente ……………………………………………………
Aprecieri asupra comportamentului în timpul activităţilor şcolare anterioare şi prezente ………………………………………………………………………………………..
I.Atenţia ……………………………………………………………………………..
II.Motivaţia de învăţare ……………………………………………………………………………
III.Receptivitate de învăţare ………………………………………………………………………
IV.Participare şi implicare (pentru diferite tipuri de şcolarizare) ………………………..
V.Relaţii sociale reciproce (cu colegii, cu profesorii, cu personalul auxiliar din şcoală) ………………………………………………………………………………….
VI.Nivelul de adaptare la cerinţele activităţilor şcolare ………………………………………..
Aprecieri asupra modului de pregătire a lecţiilor elevului (cu sprijin/fără sprijin) ……………………………………………………………………………………………
Comportamentul în afara şcolii ……………………………………………………………………
Recomandări pentru forme de şcolarizare a copilului (se bifează):
– grădiniţă
– grădiniţă specială
– şcoală generală
– şcoală generală cu profesor de sprijin
– şcoală generală cu curriculum adaptat
– şcoală specială
– şcolarizare la domiciliu
– frecvenţă redusă în grupa sau clasa specială compactă în şcoala generală
– alte servicii/programe educaţionale (se specifică care) ……………………….
Data completării fişei …………..
Semnătura ………………………….
Semnătura şefului de serviciu ……………………………
ANEXA Nr. X:
Dosar nr. …………………………………
Data înregistrării ………………………..
Asistent social …………………………..
Şef serviciu ………………………………
MODEL DE ANCHETĂ SOCIALĂ
I.Date de identificare
a)Numele copilului ……………………
Prenumele ……………………………….
Data naşterii …………………………….
Locul naşterii ……………………………
Domiciliul ………………………………..
Religie …………………………………….
Etnie ……………………………………….
b)Părinţi
Mama
Nume ……………………………………..
Prenume ………………………………….
Domiciliul …………………………………
Profesia ……………………………………
Locul de muncă …………………………
Religie ……………………………………..
Etnie ………………………………………..
Tata
Nume ………………………………………
Prenume …………………………………..
Domiciliul ………………………………….
Profesia …………………………………….
Locul de muncă ………………………….
Religie ………………………………………
Etnie …………………………………………
c)Fraţi/surori
Nume ……………………………………….
Prenume ……………………………………
Data naşterii ……………………………….
Domiciliul …………………………………..
Ocupaţia ……………………………………
d)Alte persoane care locuiesc împreună cu copilul şi familia:
Nume ………………………………………..
Prenume …………………………………….
Data naşterii ………………………………..
Domiciliul ……………………………………
Ocupaţia …………………………………….
II.Date privind istoria personala a copilului
a)Familia lărgită:
Nume …………………………………………
Prenume ……………………………………..
Domiciliul …………………………………….
Grad de rudenie ……………………………
b)Persoane apropiate:
Nume …………………………………………
Prenume ……………………………………..
Domiciliul …………………………………….
Se vor ataşa:
– Genograma
– Traseul instituţional
– Cartea vieţii (Jurnalul copilului)
III.Situaţia socio-economică a familiei (se vor descrie)
I climatul familial, relaţiile dintre membrii familiei
II relaţiile familiei cu comunitatea (ecomap)
III situaţia economica a familiei (venituri)
IV climatul educaţional al familiei, care poate diferi de nivelul educaţional (profesie)
V locuinţa: condiţii igienico sanitare, utilităţi, facilităţi speciale etc
VI gradul de integrare şi participare socială
IV.Descrierea problemei
I prezentarea faptelor şi evenimentelor în contextul în care se desfăşoară;
II identificarea resurselor familiei şi a celor comunitare;
III identificarea nevoilor copilului şi familiei.
IV Planul individual de intervenţie (din punct de vedere social)
V recomandările asistentului social
Data ……………….
Semnătura asistentului social ……………………….
Semnătura şefului de serviciu ………………………
ANEXA Nr. XI:
Dosar nr. …………………………….
Data înregistrării ……………………
Manager de caz ……………………
Şef serviciu ………………………….
Model de Raport de Evaluare Complexă a copilului cu dizabilităţi
I.Date de identificare
a)_
Numele copilului …………………..
Prenumele …………………………..
Data naşterii ………………………..
Locul naşterii ……………………….
Domiciliul/ Centrul de plasament ………………………….
Şcoala/
b)Părinţi
Mama
Nume …………………………………
Prenume ……………………………..
Domiciliul …………………………….
Profesia ……………………………….
Locul de muncă …………………….
Tata
Nume ………………………………….
Prenume ………………………………
Domiciliul ……………………………..
Profesia ………………………………..
Locul de muncă ……………………..
Reprezentantul legal
II.Date privind istoria personala a copilului (descriere succintă)
II Date relevante privind familia lărgită
III.Date relevante privind jurnalul copilului
IV Traseul instituţional, dacă este cazul
III Evaluarea psihologică (descriere succintă)
I date relevante privind evaluarea psihologică a copilului şi, în funcţie de caz, a părinţilor;
II concluziile şi recomandările psihologului/ sau psihopedagogului
IV.Traseul educaţional al copilului (descriere succintă)
I date relevante din Fişa privind traseul educaţional;
II date privind nivelul de educaţie al părinţilor; climatul şi condiţiile pentru educaţie
III modul în care părinţii răspund nevoilor de educaţie ale copilului;
IV alte informaţii relevante
V concluziile şi recomandările profesorului/psihopedagogului.
V.Starea de sănătate a copilului şi familiei (descriere succintă)
I date relevante din Fişa medicală sintetică a copilului;
II date relevante privind starea de sănătate a familiei.
III concluziile şi recomandările medicului;
VI.Situaţia socioeconomică a familiei (descriere succintă)
I date relevante despre climatul familial, relaţiile dintre membrii familiei;
II date relevante din ecomap;
III date relevante despre situaţia economică a familiei;
IV date relevante despre locuinţa familiei;
V identificarea resurselor familiei şi a celor comunitare;
VI gradul de integrare şi participare socială;
VII concluziile şi recomandările asistentului social.
VII.Identificarea nevoilor copilului şi familiei (concluziile managerului de caz)
VIII.Propunerea de soluţii
I sinteza recomandărilor echipei pluridisciplinare (detaliile se vor regăsi în planul de intervenţie personalizat);
II propunerea de încadrare într-un grad de handicap;
III propunerea privind orientarea şcolară şi profesională;
IV propunerea privind luarea unei măsuri de protecţie.
IX.Anexe
a)Planul de servicii personalizat
b)Contractul cu familia
c)Plan de activitate al managerului de caz privind monitorizarea cazului
Data ……………….
Semnătura managerului de caz ………………………..
Semnătura şefului de serviciu ………………………….
ANEXA Nr. XII:
MODEL DE CONTRACT CU FAMILIA
Încheiat astăzi ……………….. între
Domnul/Doamna ………………… în calitate de manager de caz
şi
Domnul/Doamna ………………… în calitate de părinte/reprezentant legal al copilului ………….. (numele şi prenumele copilului) născut la data de ……………… domiciliat în ………………… pentru care Comisia pentru Protecţia Copilului a decis (măsura de protecţie, încadrare în grad de handicap, orientare şcolară, altele) …………………………… în temeiul Hotărârii nr.
I.Scopul contractului
Asigurarea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în planul de servicii personalizat.
II.Obligaţiile părţilor
A.Managerul de caz se obligă:
a)Să asigure şi să faciliteze accesul copilului şi familiei la serviciile prevăzute în planul de servicii personalizat
b)Să reevalueze periodic şi să ajusteze planul de servicii personalizat, în raport cu situaţia actuală a copilului, în parteneriat cu familia, copilul, furnizorii de servicii şi autorităţile locale.
c)Altele
B.Părintele/reprezentantul legal se obligă:
a)Să asigure participarea copilului la activităţile prevăzute în cadrul instituţiilor şi serviciilor desemnate în planul de servicii personalizat (să-l pregătească, să-l ducă la timp, să participe la programele pentru părinţi etc.)
b)Să înveţe şi să preia efectuarea corectă a părţilor ce îi revin pentru acasă din programele respective (exerciţii, activităţi, modalităţi etc.).
c)Să respecte pe deplin regulamentele de funcţionare ale instituţiilor respective.
d)Să colaboreze cu managerul de caz în scopul îndeplinirii prevederilor prezentului contract.
e)Altele
III.Durata contractului
Prezentul contract intră în vigoare de la data semnării lui şi se încheie pe o perioada de implementare a planului de servicii personalizat.
IV.Clauze finale
a)Orice modificare adusă prezentului contract se face prin acordul ambelor părţi.
b)În caz de nerespectare, din motive obiective, a celor stipulate în prezentul contract, se va reevalua situaţia creată şi se va stabili de comun acord, noile măsuri care se impun (de ex. reducerea dimensiunilor planului actual, găsirea de soluţii alternative, sprijin suplimentar etc.).
c)În caz de nerespectare a prevederilor din prezentul contract, contractul va fi reziliat şi întreg procesul de evaluarea copilului se va relua în vederea revizuirii hotărârii Comisiei pentru Protecţia Copilului.
d)Planul de servicii personalizat constituie anexă şi parte integrantă a prezentului contract.
e)Altele
Prezentul contract s-a încheiat în 2 exemplare, câte unul pentru fiecare parte.
| Managerul de caz | Părintele/Părinţii/Reprezentantul legal al copilului |
| Semnătura | Semnătura |
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 538 bis din data de 25 iulie 2003
