Scrisoare către primul meu născutadelina anghele2020-06-24T15:51:37+02:00
Scrisoare către primul meu născut
Când te-ai născut, nu mi-a trecut niciodată prin minte că s-ar putea să ți se întâmple ceva. Te-am luat în brațe, așa plăpând, cu smoc negru în cap, cum erai, și m-am gândit că sunt cel mai norocos bărbat din lume. Eu, un om simplu, care s-a îndrăgostit târziu de mama ta și care s-a gândit la familie ca la ceva îndepărtat, m-ai făcut tată. Frica m-a cuprins în același timp cu un sentiment de dragoste imensă. Mi-a fost frică că te scap, că te strivesc sau că-ți fac vreun rău din greșeală, dar în același timp voiam să strig în gura mare „uitați-vă la el. El e băiatul meu!‟, așa de fericit eram.
Când medicul ne-a spus că s-ar putea să ai probleme, îmi venea să urlu la ea. Cum să ai probleme? Tu, copilul meu, erai perfect. Trebuia să fii sănătos . Dar analizele nu mințeau. Te-ai născut prematur, cu probleme de vedere și la rinichi. Niciodată nu vei vedea bine oricât de mult am încercat și vei avea mereu probleme. În ciuda celor aflate, am decis să te numim Sebastian pentru că eu cred că ai un scop precis în viața asta, o menire divină așa cum ți-e numele, și am vrut încă din primele minute să crești ca un bărbat onest, altruist și înțelept, pentru că lumea asta e mare și e loc pentru toată lumea sub cerul albastru.
După multe analize și mulți specialiști consultați, am mers mai departe. A fost greu începutul. Nu o să te mint. Au fost zile lungi și nopți albe pe care le-am petrecut îngrijorându-ne pentru soarta ta. Dar lunile au trecut și totul părea că intră într-un făgaș normal pentru tine. Până când am ajuns la medicul pediatru într-o zi și ne-a spus că pare să fie și altceva în neregulă cu tine. Dincolo de probleme de vedere, nu te dezvoltai așa cum era de așteptat. Imediat după ce ai împlinit doi i, am început să consultăm și la alți specialiști.
Recomandările ne-au adus în fața unor psihologi care ne-au spus că ai niște întârzieri în dezvoltare și că intelectul tău nu este dezvoltat corespunzător. Inițial credeam că are de-a face tot cu vederea, însă eram departe de adevăr.. Din cauza limitărilor intelectuale, nu înțelegi oamenii din jurul tău, nu reacționezi la vorbe cum o fac eu, nu faci diferența dintre bine și rău, nu vrei să te joci cu copiii, nu poți să vorbești cu mine sau mama ta. Așa am aflat că ai nevoie de terapie comportamentală aplicată (ABA), pentru a te ajuta să te dezvolți și să fi parte din lumea noastră.
Mama ta a plâns mult când a aflat aceste vești îngrozitoare. Eu nu am știut cum să reacționez. Mă uitam la tine, un băiețet cu ochii verzi, ochelari prinși cu elastic la ceafa, slabuț, cu pielea străvezie și o claie de păr negru, și nu îmi găseam cuvinte. Ne-a luat ceva timp să ne revenim și să căutăm soluții.
Am ajuns cu greu la asociația Autism Voice unde faci și acum terapie. La început veneam zilnic, câteva ore, ca să poți să începi să vorbești, să înțelegi jocuri, să te exprimi. A fost foarte greu. Nu colaborai, te zbăteai, îți doreai ceva și nu te înțelegeam. Dar la câteva luni după ce ai început terapia, ușor, ușor, am început să vedem primele semne care să ne dea speranță. Erai mult mai liniștit, comunicai și arătai cu degetul, veneai în brațe la mama ta, mă țineai de mână.
A trebuit să ne schimbăm întregul mod de viață, ca să se potrivească cu tot ce aveai nevoie. A trebuit să găsim surse noi de venit ca să plătim terapia de care aveai atâta nevoie. A trebuit să facem sacrificii, dar nu regretăm nici o secundă. Tot ce era important erai tu!
Cea mai fericită zi din viața mea a fost când te-ai uitat la mine și mi-ai spus „tata‟. Am simțit ceva incredibil.Voiam să țopăi de fericire, să alerg, să strig în gura mare „băiatul meu va fi bine!‟.
Când a fost vremea să mergi la grădiniță, a fost o altă perioadă grea. Nu a fost chip să găsim un loc potrivit pentru tine, ne-am resemnat și am continuat să facem cât mai multă terapie. Apoi, a fost șansa să faci o operație pentru corectarea vederii, o intervenție periculoasă . Am decis să mai așteptăm până te dezvolți mai mult.
La terapiei rezultatele erau din ce în ce mai îmbucurătoare. În parc ai încept să te apropii de copii.. Te luam peste tot cu mine, așa că ai avut ocazia să cunoști oameni mulți și diverși.
Apoi, a apărut pe lume fratele tău și atunci parcă ai înflorit și tu. Ai o dragoste în tine, Sebastian, cum rar am văzut. Ai grijă de fratele tău ca de un porțelan scump. Nu e lucru pe care fratele să-l vrea și tu să nu i-l oferi. Cu el vorbești neîncetat. Cu el te îmbrățisezi non-stop. Cu el faci totul și asta văd că te ajută extrem de mult.
Cu școala am avut noroc. Ești la o școală specială unde profesorii sunt pregătiți pentru copii asemena ție și asta mă liniștește mult. Împreună cu ei, cu terapeuții tăi și cu noi, ai toate șansele să ai viața pe care mi-o doresc pentru tine.
În afară de cele cinci ore pe săptămână pe care le avem la terapie în prezent, psihoterapia pe care o urmezi, școala specială, pot acum să te învăț și multe altele.
Peste ani de zile, când vei citi scrisoarea asta, vreau ca următoarele gânduri să te urmeze mereuꓽ
Viața ta contează enorm!
Ești sensibil și profund și asta te face puternic și carismatic!
Chiar dacă preferi să vorbești doar atunci când poți vorbi despre ceea ce te pasionează cu adevărat, ai o voce și e cât de puternică vrei tu să fie!
Învață totul despre lumea asta și ea îți va oferi tot ce ai nevoie!
Zâmbește chiar dacă ești trist. Viața e prea scurt să fii amărât din nimic!
Iubește ca și cum ziua de mâine nu va mai veni!
Trăiește ca și cum umanitatea depinde de asta!
Folosește tot ce ți-a dat ziua de azi pentru a fi bun cu alții. Lumea este un loc mai bun atunci când toți facem bine altora, indiferent cât de mic e acel bine sau cât de mare!
Asculă-ți inima mereu. Ea te va ghida și proteja oricând.
O viață bună este o viață în care munca, familia, spiritualitatea și prietenia se completează una pe cealaltă.
