Tulburările de alimentație ale copiilor pot avea multiple forme și uneori pot duce la probleme de sănătate grave (subnutriția și întârzierea în dezvoltarea fizică și psihică). Este foarte important să identificăm timpuriu problema de alimentație și să intervenim eficient asupra acesteia pentru a putea preveni eventualele consecințe negative asupra sănătății copilului. Pe lângă problemele medicale , familiile ce au un copil cu o tulburare de alimentație pot întâmpina și dificultăți de natură socială, cum ar fi faptul că nu pot lua masa la restaurant sau nu pot merge în vacanțe .
Statisticile ne arată că 25% dintre copiii neurotipici au o tulburare de alimentație și până la 80% dintre copiii cu tulburări de dezvoltare au și o tulburare de alimentație.
Cele mai des întâlnite probleme de alimentație sunt:
- Refuzul mâncării solide sau a lichidelor
- Selectivitatea legată de textură, tip, miros și metoda de prezentare
Cum apar aceste tulburări?
Tulburările de alimentație sunt conceptualizate ca fiind o interacțiune complexă între o predispoziție medicală sau fiziologică (naștere prematură, reflux, alergii, constipație) ce transformă mâncatul într-o activitate aversivă. După cum știm, în ABA consecințele pe care le are un comportament afectează probabilitatea apariției comportamentului în viitor. Astfel ,dacă la început copilului nu-i place să mănânce pentru că are o problemă medicală și manifestă un comportament negativ (plânge, împinge sau scuipă mâncarea, lovește, fuge de la masă) consecința pe care o va primi va crește sau va scădea probabilitatea apariției acestlui tip de comportament negativ în viitor.
Intervenția asupra unei probleme de comportament începe cu analiza funcțională al cărei scop este acela de a afla care este funcția comportamentului. Majoritatea articolelor din literatura de specialitate au identificat funcția de scăpare ca fiind cea care menține comportamentul negativ în tulburările de alimentație. Astfel , atunci când copilul trebuie să mănânce și manifestă un comportament negativ ( refuză, plânge, lovește,aruncă mâncarea) de obicei este lăsat să plece de la masă , să evite situația aversivă, consecință ce crește probabilitatea apariției acestui tip de comportament în viitor. Interventii comportamentale in tratarea refuzului alimentar si a selectivitatii:
Extincția comportamentului de scăpare : comportamentele provocatoare ale copilului nu-i mai permit acestuia să scape din situația aversivă. Asta înseamnă că, odată ce s-a așezat la masă, copilul nu este lăsat să se ridice decât după ce termină de mâncat, iar apariția comportamentelor provocatoare este ignorată. La începutul implementării extincției apare efectul numit explozia comportamentului, ceea ce înseamnă o creștere în frecvență și intensitate a comportamentului negativ. Astfel, dacă atunci când copilul trebuia să mănânce țipa sau plângea , în momentul în care începem extincția, plânsul și țipătul se vor intensifica. Deși are cea mai mare rată de succes în literatura de specialitate, extincția este o tehnică dificil de aplicat atât pentru părinți cât și pentru practicieni.
Este necesar să fim consecvenți și să avem multă răbdare atunci când alegem să aplicăm această metodă și neapărat să consultăm un specialist.
Întărirea necontingentă: prezentarea unui întăritor la un interval fix sau variabil independent de apariția comportamentului țintă. Asta înseamnă că, în timpul mesei îi oferim copilului acces la jucării, desene animate sau orice alt întăritor. Acesta procedură funcționează rareori singură , dar îl poate face pe copil să se simtă mai bine în timpul mesei și astfel să reducă aversivitatea situației ( se crează o operație de abolire pentru evitare, copilul nu vrea să mai scape de la masă pentru că situația nu mai este aversivă).
Întărirea pozitivă : presupune prezentarea unui întăritor puternic imediat ce copilul consumă o lingură sau o bucată dintr-un aliment. Dacă mâncarea nu este consumată , întăritorul nu este oferit și se trece mai departe la următoarea încercare. Trebuiesc aici menționate câteva recomandări :
- Întăritorul ales trebuie folosit doar în cadrul programului de masă , ceea ce înseamnă că în restul timpului copilul nu are acces la el.
- Magnitudinea sau volumul întăritorului (suficient de mare încât să avem rezultate pozitive).
- Varierea întăritorilor pentru a preveni sațietatea.
- Cantitatea de mâncare pe care copilul trebuie să o consume pentru accesarea întăritorului. Cel mai bine este să începem cu bucățele mici și să creștem treptam cantitatea.
- Cu câteva ore înainte de masă copilul nu trebuie să consume alte alimente , pentru a crea o operație de stabilire a motivației .
Întărirea pozitivă are succes în majoritatea cazurilor și reprezintă fundamentul intervențiilor din analiza comportamentală aplicată.
Costul răspunsului: la începutul mesei oferim copilului acces la itemii preferați care pot fi retrași după apariția unui comportament negativ sau în urma refuzului de a mânca. Obiectele preferate nu sunt înapoiate până când copilul nu mănâncă bucățica de mâncare oferită fără a avea un comportament negativ.
Prezentarea simultană : mixarea unui aliment nou alături de unul vechi și retragerea treptată a celui vechi. De exemplu, atunci când copilul mănâncă piure de mere, dar nu îl acceptă pe cel de banană. În prima zi putem să amestecăm 10% piure de banană cu 90% piure de mere, a doua zi 20% piure de banană și 80% piure de mere și tot așa până când copilul ajunge să mănânce doar piureul de banană.
Aceste tehnici pot fi implementate individual sau se pot combina în funcție de particularitățile fiecărui caz în parte și pentru a maximiza succesul intervenției.
Pe viitor, vom prezenta studii de caz în care vom descrie în detaliu implementarea fiecărei tehnici în parte și rezultatele obținute în urma intervenției.