Majoritatea părinților care au copii cu probleme de comportament, afirmă că nu reușesc să  gestioneze eficient aceste comportamente, deoarece, de cele mai multe ori, copiii se manifestă neadecvat în locuri publice. Gestionarea ineficientă a acestor comportamente are mai multe cauze, printre care și faptul că părinții încep să conceapă o strategie doar în momentul în care comportamentul problematic deja a apărut.

În astfel de situații este foarte dificil să gândești eficient cum să rezolvi problema și din cauza faptului că părintele se simte incomodat de privirile și acțiunile celorlalți. Spun și acțiunile, pentru că mi s-a întâmplat, în calitate de terapeut, într-un context public cu un copil cu probleme de comportament, ca ceilalți să nu se rezume doar la a privi scenele, ci și la a acționa. În plină criză, oamenii simt nevoia să le ofere fructe, dulciuri, șervețele, să-i întrebe de ce sunt supărați, să-mi spună că nu așa se procedează și lista poate continua.

Unele gesturi sunt amuzante, dar aproape de fiecare dată, intervenția celorlalți oameni îți dă peste cap toată strategia pe care încerci să o aplici în acel moment. Toți acești factori, vor împiedica conceperea unor strategii eficiente de a rezolva problemele în spațiile publice.

Tocmai de aceea, anticiparea problemelor de comportament, poate fi o metodă eficientă de prevenire a acestor comportamente în spații publice.

Primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să identificați locurile publice în care apar comportamente inderizabile și problemele comportamentale care pot să apară. Acest lucru poate fi făcut cu ușurință, deoarece părinții copiilor cu probleme de comportament, au suficientă experiență pentru a identifica aceste lucruri.

Deoarece îmi doresc ca informația pe care o transmit în acest articol să fie una practică, nu doar teoretică, care să poată fi aplicată cu succes de către părinți, voi lua ca exemplu de spațiu public – magazinul.       

Stabiliți reguli înainte de a intra în magazin. Opriți-vă în fața magazinului și stabiliți 2-3 reguli, în funcție de capacitatea de înțelegere a copilului. Regulile trebuie să fie concise, foarte clare și realizabile. Pentru a fi și mai eficient, puteți să faceți poze pentru fiecare regulă în parte, adică pentru fiecare comportament adecvat pe care copilul trebuie să-l realizeze în magazin.

Stabiliți o recompensă pentru respectarea regulilor. Cea mai eficientă, rapidă și necostisitoare metodă de recompensare a unui set de reguli este sistemul de tokeni. Sistemul de tokeni implică acordarea de fețe zâmbitoare, buline, bănuți, etc., pentru fiecare comportament target. Dacă primește un anumit număr de tokeni, la final va primi recompensa stabilită împreună cu copilul (de exemplu, jocuri, alimente preferate, desene animate, mers în parc, etc.). 

Stabiliți o consecință pentru nerespectarea regulilor. La fel ca în cazul recompenselor, consecințele trebuie stabilite foarte clar cu copilul înainte de a intra în magazin și aplicate consecvent. Copilul trebuie să știe foarte clar regula în ceea ce privește recompensele și consecințele. “Atunci când respect regulile, primesc recompensa! Atunci când nu reușesc să respect regulile, accept consecințele și mai încerc!”. Dacă utilizați sistemul de tokeni, consecința aplicată poate și neacordarea tokenilor pentru comportamentele pe care nu le-a respectat, prin urmare, neavând numărul total de tokeni stabiliți, nu va primi recompensa finală.

Responsabilizați copilul atunci când vă aflați la magazin. Atunci când copilul este responsabilizat, șansele apariției comportamentului problemă se reduc foarte mult. În continuare vă dau câteva exemple de activități pe care copiii le pot face la cumpărături: să țină coșul/împingă căruciorul, să țină lista de cumpărături, să taie produsele cumpărate, să găsească anumite produse,    să verifice dacă în coș sunt toate produsele de pe listă, etc. Încurajați copiii să participe la cumpărături, în primul rând că shopingul poate fi transformat într-o activitate plăcută și, în al doilea rând, veți reduce semnificativ șansele apariției unor comportamente problemă.

Vă îndemn să încercați să aplicați această metodă pentru a preveni apariția unor comportamente în spațiile publice. Această metodă poate fi aplicată cu succes nu doar la magazin, ci și în parcuri, locuri de joacă, cinema, petreceri, în metrou/autobuz, etc. Tot ce trebuie să faceți este să stabiliți un set de reguli în funcție de context, recompense, consecințe și câteva activități. În plus, vă îndemn să vă înarmați cu răbdare, consecvență și cu siguranță veți reuși!

 

Valentina Popa

Psiholog, Terapeut ABA