Dai o raită prin oraș și faci o faptă bună. Ce zici? 5, 50 sau 500 de kilometri pe care îi faci unde vrei tu, chiar și când dai o fugă până la cafeneaua ta preferată.

Cheamă-ți și prietenii! Pedalezi, te distrezi și donezi astfel către Autism Voice o oră de terapie pentru un copil. 400 de copii așteaptă ca tu să pedalezi.

Despre asta este vorba la Bike 4 Life. Hai să adunăm ore de terapie.

Simplu, da?! Te înscrii, plătești ora de terapie a copilului cu autism și pedalezi.

Anul 2021. 40.000 de copii. Nici un sistem de suport și recuperare.

1 din 54 de copii. Acestea sunt statistici.

Gândește-te la o școală. Sunt 4 săli de clasa 0 (zero). 100 de copii. 4 dintre aceștia sunt diagnosticați cu o tulburare de spectru autist. Acestea sunt statistici. Dar în spatele cifrelor sunt povești reale. Din 2008, Asociația Autism Voice este alături de familiile care sunt în spatele acestor statistici. În cele 2 centre de terapie deschise în București, 400 de copii primesc sustinerea și îndrumarea necesare pentru a se integra în societate. De la terapie specializată ABA, până la cursuri cu părinții și cadrele didactice. Terapia nu poate fi oferită sporadic. Un copil necesită includerea într-un program specializat cu 2, până la 6 ore de terapie pe zi. Facem eforturi constante să susținem familiile atât cât ne permit resursele și căutam constant soluții de finanțare. Costul minim pentru un program de 2 ore/zi este de 2.700 lei, lună de lună. Bike 4 Life este un proiect prin care ne-am propus să strângem fondurile necesare pentru 400 dintre micuții noștri.

Nu uita că tot acest efort este menit să strângă ore de terapie pentru copiii din Autism Voice.

Daca totuși vrei să ne susții și nu poti veni, poți face o donație AICI

„Nu putem face lucruri mari singuri, ci doar lucruri mici. Însă dacă toți facem lucruri mici, împreună putem construi ceva mare și puternic. Lucrurile mici generează schimbări mari.”
Anca Dumitrescu, Președinte asociația „Autism Voice”.

Bike 4 Life este provocarea pe care o cauți, iar a doua ediție a acestei aventuri promite multe emoții și surprize.

Tu alegi cât vei pedala, știind că fiecare kilometru va schimba destinul unui copil cu autism. Pedalează alături și pentru copiii din Autism Voice.

– 500 km 4 Life- 9 zile
– 50 km 4 Fun- 2 zile
– 5 km  4 Kids- 2 zile

Toată viața micuților cu tulburări din spectrul autist e o adevărată cursă: să fie înțeleși, să spună ce-și doresc și ce-i doare, să se exprime, să își facă prieteni. Fii alături de ei.

Dă sens kilometrilor tăi. Împarte și cu prietenii tăi veștile bune, încurajează-i să ti se alăture. Lumea se schimbă, dacă pedalezi.

Și vei primi o comunitate mereu aproape și încurajarea noastră pe tot traseul; BIB (număr de concurs) personalizat; kit participant virtual: discount-uri la partenerii Smart Races; diplomă de finalist. Dacă termini cursa, vei fi înscris automat la tragerile la sorti pentru premii surpriză oferite de partenerii nostri.

Îți mulțumim că ești alături de noi!

Bike 4 Life este un eveniment organizat de Autism Voice, iar creierul evenimentului este Bogdan Coman, ciclist CSA Steaua, soț, tată și iubitor de natură. Consideră că ciclismul odată ce ți-a intrat în sânge, nu îl mai poți scoate.

Te înscrii aici, pe site-ul prietenilor noștri, Smart Races AICI si asculți Rock FM pentru a fi la curent cu ultimele informații.

Citeste interviul cu Cristian Hrubaru, Rock Fm

https://autismvoice.ro/interviu-cristian-hrubaru/

Citeste interviul cu Marius Matache

https://autismvoice.ro/interviu-marius-matache/

Citeste interviul cu Catalin Jianu

https://autismvoice.ro/interviu-catalin-jianu/

Citeste interviul cu Orlando Nicoara

https://autismvoice.ro/interviu-orlando-nicoara/

Citeste interviul cu Cristian China-Birta

https://autismvoice.ro/interviu-cristi-china/

Interviu ciclisti 500 km MTB Bogdan Coman, Andrei Brebulet, Alexandru Ralea, Marian Graur, Tudor George

https://autismvoice.ro/interviu-ciclisti-500-km-mtb-bogdan-coman-andrei-brebulet-alexandru-ralea-marian-graur/

Interviu Anca Dumitrescu, presedinte Autism Voice

https://autismvoice.ro/interviu-anca-dumitrescu/