Conform studiului desfășurat în cadrul proiectului ProfAid, 15% dintre copiii înscriși în școli prezintă risc de a dezvolta tulburări comportamentale (probleme de adaptare la mediul școlar, izolare socială, probleme de adaptare socială, comportament opoziționist).  În cazul copiilor diagnosticați cu o tulburare severă de dezvoltare, cele mai comune diagnostice au fost TSA, sindrom Down, întârziere în dezvoltare, ADHD, deficit de atenție, deficiențe mentale ușoare/ moderate. Majoritatea copiilor atipici nu beneficiază de sprijin direct la clasă, iar cadrele didactice utilizează adesea o programă adaptata doar la nivel teoretic, neavând posibilitatea de a dezvolta o abordare particularizată, corespunzătoare nivelului și cerințelor elevilor cu tulburări.

În perioada decembrie 2017-iunie 2018, Asociația Terapie Comportamentală Aplicată , cu sprijinul Kaufland, a derulat proiectul ProfAid, în cadrul căruia s-a desfășurat cursul ”Tulburări de neurodezvoltare” acreditat de Ministerul Educației și Cercetării. Unic în România prin componenta sa practică și de consultanță, ProfAid este programul de formare a cadrelor didactice ce oferă soluții concrete pentru înlăturarea conceptului de “copil problemă” la clasă, folosind materiale educaționale și tehnici specifice de management al comportamentelor dificile și a tulburărilor severe de comportament. Cursurile gratuite ProfAid au cuprins o componentă teoretică (curs și materiale didactice specifice) și una de practică, dublată de consultanță specializată. Cadrele didactice implicate au beneficiat, după orele de teorie, de ore de consultanță la clasă oferite de către psihologii AUTISM VOICE, pentru a putea implementa eficient strategiile de management al clasei însușite teoretic.

În etapa pilot a ProfAid, au fost implicate aproximativ 700 de cadre didactice și aproape 19.000 de copii din 30 de școli din București, Ploiești și Alexandria (selectate dintr-un total de peste 110 instituții școlare la nivel național înscrise în preselecție). Au fost observați un număr de 2.788 de copii cu risc de a dezvolta tulburări comportamentale și de dezvoltare.

Din analiza directă, reiese ca majoritatea copiilor cu TSA sau tulburări comportamentale nu beneficiază de sprijin direct la clasa, iar prezența unui profesor de sprijin este ocazională sau inexistentă. Se constată un risc mai mare la ciclul gimnazial față de cel primar, cu un procentaj foarte mare al elevilor cu risc sever la clasa a V-a (23%). Rezumatul video al proiectului este disponibil online și descărcabil aici.

Deși în școli există psiholog școlar, orele alocate sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor copiilor cu tulburări de comportament sau ale celor care prezintă un diagnostic sever. Nu sunt alocați suficienți specialiști care să ofere consiliere cadrelor didactice și părinților. Cadrele didactice nu dispun de instrumente potrivite pentru a face față acestei situații de fapt, în lipsa unei curricule adaptabile, dar și a sprijinului specializat ce se dovedește necesar. Mai mult, 87% dintre cadrele didactice utilizează o programă adaptată doar la nivel teoretic, neavând posibilitatea de a dezvolta o programă particularizată pentru nivelul și cerințele elevilor cu tulburări. În peste 60% din situații, copiii cu tulburări de dezvoltare sau comportamente negative sunt așezați în ultimele bănci, ceea ce determina o mai mică implicare a lor în rezolvarea cerințelor profesorului, implicit un control instrucțional redus. Rezumatul și concluziile studiului, realizat cu ajutorul companiei de cercetare de piață Brennan Research Consultants, sunt disponibile pentru descărcare aici..

La finalul etapei pilot, credem cu tărie că ProfAid este o inițiativă care trebuie extinsă la nivel național. Este imperios necesară o reformă a sistemului actual de învățământ, pentru integrarea cu succes a copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă din școlile de stat. Un parteneriat public-privat între Ministerul Educației, organizații non-profit, sponsori și cadrele didactice este esențial pentru a schimba în bine viața copiilor cu nevoi speciale, pentru ca ei să poată duce o viață normală în societate” susține Anca Dumitrescu, președinte AUTISM VOICE.

Credem că accesul la educație este un drept fundamental al oricărei persoane, fiind cu atât mai important în cazul copiilor cu nevoi speciale. Susținerea educației stă la baza direcțiilor strategice de investiții comunitare ale Kaufland România. Iar prin programul ProfAid ne dorim eliminarea barierelor și crearea de oportunități pentru toți acești copii” crede Anna Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România, sponsorul proiectului.

În cadrul programului ProfAid, odată cu introducerea materialelor de specialitate în școli și prin formarea cadrelor didactice și consultanța oferită acestora, rata de implementare a tehnicilor moderne de predare si management comportamental a crescut. S-a observat un impact pozitiv imediat în clasele la care s-au aplicat tehnicile speciale, iar relația profesor-elev s-a îmbunătățit semnificativ la aceste clase. Psihologii AUTISM VOICE au remarcat ca principal efect pozitiv faptul că toți elevii, atât neurotipici cât și atipici, au avut posibilitatea să-și exprime deschis nevoile, să înțeleagă nemijlocit beneficiile comportamentelor pozitive și să încerce, în consecință, să-și îmbunătățească performanțele școlare de grup sau individuale. Tehnicile formate prin ProfAid Kit ajută la reducerea comportamentelor disruptive și integrarea mai ușoară a copiilor cu tulburări comportamentale și de dezvoltare. Înregistrarea unui curs demonstrativ, precum și mostre multimedia din materialele utilizate în cadrul proiectului sunt disponibile online, la adresa http://profaid.atca.ro

ProfAid kit a fost unul dintre cele mai prețioase instrumente de management comportamental pe care l-am implementat la clasă. Am reușit să înțeleg mai bine ce îi motivează pe elevii mei și am descoperit tehnici noi și moderne cu ajutorul cărora am reușit să cresc considerabil performanțele școlare” povestește Ana Maria Bănica, cadru didactic la Școala Generală nr. 56, una dintre instituțiile școlare care a luat parte la etapa pilot a programului ProfAid.

Continuarea firească a proiectului este demararea unui dialog între AUTISM VOICE, Inspectoratul General al Municipiului București și Ministerul Educației, pentru a identifica si de la acest nivel, soluțiile de extindere a programului la nivel național. Măsurile întrevăzute de AUTISM VOICE se delimitează astfel pe două direcții principale – implicare din partea cadrelor didactice și susținere din partea Ministerului de profil. Pe de o parte, pentru o bună adaptare la cerințele școlare și pentru a fi pregătiți să facă față cu succes vieții de adolescent/ adult, este necesar ca profesorii să utilizeze mai des tehnici moderne de management comportamental al elevilor. Modul de predare trebuie adaptat la abilitățile copiilor, iar colaborarea cu specialiști în analiză comportamentală aplicată devine în consecință absolut necesară. În acest sens, sunt utile cursuri de formare ce abordează problematica tulburărilor de spectru autist și al altor tulburări de dezvoltare. Toate acestea nu pot fi desfășurate în lipsa unor măsuri din partea Ministerului Educației, care ar trebui să introducă în programa de formare a cadrelor didactice un modul dedicat copiilor cu nevoi speciale (în special cu autism, în virtutea ultimelor cercetări ce arată o incidență de 1 la 59 de copii a acestei afecțiuni). În plus, numărul de copii dintr-o clasă eficientă ar fi de maxim 17, în condițiile în care s-ar aloca, de asemenea, profesori de sprijin pentru copiii cu tulburări comportamentale, dar și consilieri școlari mai mulți.